Economistul - Editorial: Gestionarea deciziilor, TEODOR BRATEŞ

Dacă ar fi să identificăm cuvântul care are, în prezent, cea mai largă circulaţie în lume, cu siguranţă că nu vor scăpa atenţiei toate variantele care conţin, în „miezul” lor, DECIZIA. Actuala criză şi, mai ales, temerile legate de ceea ce se numeşte „al doilea val”, au determinat un apel, fără precedent ca acuitate şi amploare, la „luarea de DECIZII”. Aşteptăm, solicităm, disecăm, combatem – cu toţii – fel de fel de DECIZII, dar mai abitir ca orice DECIZIILE care, cu voia sau fără voia noastră, ne influenţează (uneori decisiv) viaţa.

Fireşte, nu vom recurge la ample consideraţii de ordin istoric şi nici măcar doctrinar, dar în legătură cu un curent de gândire numit DECIZIONISM se impune să evocăm destinul acestuia (autorul Carl Schmitt, prin cartea lui celebră „Teologia politică”, a început prin a susţine „revoluţia conservatoare” şi a sfârşit prin adeziunea la partidul nazist), deoarece promovarea extremismelor – sub orice nume ales ca să mascheze fondul – duce, inevitabil, la dezastru. Oricum, emiterea şi aplicarea unor DECIZII implică RESPONSABILITATE.

Fireşte, există (sau trebuie să existe) o RESPONSABILITATE şi a experţilor care fundamentează deciziile politicienilor. Când debitezi, seară de seară, enormităţi pe sticla televizorului, la adăpostul calităţii de profesor, de doctor în economie, de consilier ş.a.m.d., măcar un minimum de decenţă ar impune şi recunoaşterea erorilor proprii, unele dintre ele aproape ireparabile prin efectele lor, de la alocări de resurse până la buzunarele semenilor noştri. Remarca este valabilă şi pentru consultanţi (firme sau persoane fizice) care se află la originea unor DECIZII extrem de păguboase ale unor autorităţi publice. S-ar putea menţiona şi alţi factori implicaţi în procesul DECIZIONAL, însă niciunul dintre aceştia nu are RESPONSABILITATEA celor pe care Constituţia României îi desemnează – implicit şi explicit – drept principalele autorităţi publice (în ordinea importanţei lor, inclusiv sub aspectul reprezentativităţii şi legitimităţii), PARLAMENTUL, PREŞEDINTELE, GUVERNUL.

Poate că unora li se va părea desuet să facem apel la CONTRACTUL SOCIAL (aşa cum am evocat şi DECIZIONISMUL), dar – în esenţă – orice Constituţie este un astfel de contract (Rousseau îşi subintitulase celebra operă „Eseu despre constituţie”) şi, în consecinţă, orice încălcare a legii fundamentale echivalează – cel puţin – cu un deficit cras de RESPONSABILITATE.

Fără să negăm măcar o clipă necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi constituţionale (chiar renunţarea la unele), nu putem să acceptăm că poate reprezenta obiect de negociere respectarea integrală, în literă şi spirit, a legii fundamentale a ţării. Acum (în 2011) şi aici (în România) tema aceasta a depăşit cadrul dezbaterilor „de principiu”; devenind o chestiune de ordin practic din moment ce avem de-a face cu grave incompatibilităţi, menţionate expres în Constituţie – la nivel parlamentar, prezidenţial, guvernamental – şi cu nerespectarea repetată, în toate aceste trei autorităţi publice, a numeroase reguli, în special a celor legate chiar de DECIZII.

Cine urmăreşte, bunăoară, ce s-a întâmplat în şedinţele de Guvern din ultima lună (exemplele pot fi date în legătură cu oricare alt interval) va constata că majoritatea DECIZIILOR vizează instituirea tot mai multor constrângeri (în numele unei aşa-numite politici de austeritate), organizări şi reorganizări frecvente, precum şi tot felul de transferuri de terenuri şi imobile, de alte acte administrative de rutină, fără anvergură naţională. Cel puţin două condiţii incluse în „contractul social” – stabilitatea şi predictibilitatea – sunt, de regulă, ocolite cu o dibăcie cancelaristo-birocratică demnă de invidiat. Ceea ce revendică în special mediul de afaceri, şi anume măsuri proactive în vederea depăşirii dificultăţilor din aceste vremuri grele, de criză, rămâne un deziderat neîmplinit, cu toate efectele binecunoscute.

Dacă ţinem seama de obiceiul pământului, acel extrem de costisitor haz de necaz, să conchidem prin a metamorfoza celebra formulă „fie-ne tranziţia uşoară”, într-una adaptată temei acestor însemnări („fie-ne DECIZIONADA uşoară”). Că doar nu îi vom copia pe americani cu a lor „Ocupaţi Wall Street!”. Noi suntem originali în toate. Să ne păstrăm cu sfinţenie acest „bun” de preţ. Chiar cu preţul înrăutăţirii propriei vieţi, în vădită opoziţie cu prevederile „contractului social” încheiat cu deţinătorii actualei Puteri.