Începuturile învăţământului superior economic din România ASE la 98 de ani

Economistul nr. 11 (serie nouă), 4 Aprilie 2011

      ION GH. ROŞCA¹

      Pe 6 aprilie 2011, Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte 98 de ani de la înfiinţare. Drumul parcurs a fost sinuos, de multe ori dificil, dar marcat întotdeauna de voinţa de progres a membrilor comunităţii sale. Necesitatea înfiinţării învăţământului superior economic în România a fost susţinută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza care, în mesajul adresat Camerei, în decembrie 1859, arăta: „Starea de azi a României şi viitorul ei cer numaidecât o facultate de ştiinţă economică şi administrativă, precum şi o facultate de ştiinţă agronomică, industrială şi comercială”.             Până în anul 1913, pregătirea economică se realiza în şcoli medii şi superioare de comerţ şi în cadrul facultăţilor de Drept. Mai mulţi tineri care studiaseră sau făcuseră doctoratul în universităţi din străinătate – în special în Germania, Austria şi Franţa – reîntorşi în ţară, sperau în înfiinţarea unei facultăţi de economie în România.

      În octombrie 1912, s-a constituit o comisie, condusă de Nicolae D. Xenopol² (fratele mai mic al marelui istoric Alexandru D. Xenopol³), Ministrul Industriei şi Comerţului, care trebuia să pregătească Proiectul de lege pentru înfiinţarea unei Academii Comerciale. Din comisie făceau parte: Ion Răducanu, secretar al comisiei, Stanislas Cihoski, profesor la Şcoala de Ştiinţe de Stat, considerat unul dintre iniţiatorii legii, M. Brătilă, directorul Şcolii Superioare de Comerţ din Bucureşti, G. I. Juvara, directorul Comerţului din Ministerul Comerţului şi Industriei, D. H. Hagi-Teodorachy, preşedintele Camerei de Comerţ din Bucureşti, Chr. D. Staicovici, secretarul Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, D. Comşa, fost director la Banca Naţională, Aristide Blank, directorul Băncii Marmorosch Blank & Co. Ulterior s-au alăturat Gh. Taşcă, Benone Mirinescu, secretarul general al Ministerului Industriei şi Comerţului, D. R. Ioaniţescu, Anton Davidoglu şi alţii.

      Proiectul legii de înfiinţare a declanşat dispute în cele două Camere ale Parlamentului României, adversarii ei invocând diverse motive: lipsa personalului didactic calificat, acoperirea necesarului de economişti de către şcolile medii şi superioare deja existente şi de către facultăţile de Drept.

      Iniţial, s-a propus integrarea noii instituţii în cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti, având ca argument faptul că doar universităţile sunt cele care pot „profesa ştiinţa”. Acest lucru era alimentat din Legea Spiru Haret⁴, din 1899, care înlocuise vechea misiune a universităţii – după modelul francez – „profesorii expun ideile unei discipline ştiinţifice, studenţii trebuind să asculte şi apoi să treacă la examene”, cu cea promovată, în special, de Germania – „universitatea trebuie să creeze ştiinţă” (misiune promovată şi în prezent).

      Titulatura noii instituţii urma să corespundă cu cea a unora din Occident: Academia de Înalte Studii Comerciale. La propunerea academicianului Sabba Ştefănescu⁵, senator, s-a inclus şi termenul Industriale. Legea pentru înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI) a trecut prin Camera Deputaţilor la 29 martie 1913 şi prin Senat la 3 aprilie 1913, cu majoritate de voturi. Izbânda poartă amprenta autorităţii politice a prim-ministrului Titu Maiorescu şi perseverenţei lui Nicolae D. Xenopol. Acesta din urmă trebuie să fie recunoscut ca ctitor al actualei Academii de Studii Economice din Bucureşti.

      La 6 aprilie 1913, Legea a fost promulgată prin Decretul Regal 2978 de către M. S. Regele Carol I şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 12, din 13 aprilie 1913. 6 aprilie a fost asumată ca ziua de înfiinţare a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Primul Regulament de organizare şi administrare al AISCI a fost sancţionat prin Decretul Regal 5498 din 30 august 1913 şi a fost publicat în Monitorul Oficial 128, din 1 septembrie 1913. AISCI făcea parte din structura Ministerului Comerţului şi Industriei, fapt ce a reprezentat un avantaj pentru noua instituţie, aceasta beneficiind de o bună finanţare. Abia în 1934, prin Decretul-lege nr. 2534, AISCI a trecut în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice.

      Inaugurarea cursurilor s-a făcut la 1 noiembrie 1913. În anul I s-au înscris 700 de studenţi, dintre care doar 210 au trecut în anul II. În anul următor s-au înscris doar 200 de studenţi. Cei mai puţini studenţi – 20 – s-au înscris în anul universitar 1916-1917. Primii licenţiaţi au fost în anul 1918: doi în sesiunea de vară şi şapte în sesiunea de toamnă. La începutul activităţii, AISCI avea şase profesori (Eugen Ludwig, Stanislas Cihoski, Anton Davidoglu, Gheorghe Taşcă, Spiridon Iacobescu, Benone Mirinescu) şi cinci conferenţiari definitivi sau temporari (Dumitru R. Ioaniţescu, Gheorghe Arghirescu, Vasile Stoicovici, Konrad Richter, Ioan Tatuc).

      Primul Rector al AISCI a fost Anton Davidoglu, mare matematician român. El a fost numit profesor definitiv la AISCI prin Decretul Regal nr. 5050 din 23 iulie 1913, la Catedra de Matematică financiară aplicată, teoria şi tehnica asigurărilor. Anton Davidoglu a susţinut în cadrul Academiei cursuri precum Teoria şi tehnica asigurărilor. A fost iniţiatorul cercetărilor româneşti în domeniul ecuaţiilor diferenţiale ordinare şi cu derivate parţiale, contribuind la dezvoltarea domeniului analizei matematice şi al ecuaţiilor diferenţiale.

      Printre primii profesori şi conferenţiari ai AISCI au fost Gheorghe Taşcă, Benone Mirinescu, Stanislas Cihoski, Dumitru R. Ioaniţescu. Ion Răducanu, în cartea sa, Din amintirile unui septuagenar⁶, apreciază că toţi cei enumeraţi erau prieteni ai Partidului Conservator-Democrat, aflat la putere în acea vreme. Cu toate suspiciunile faţă de protejaţii politici, viaţa a demonstrat o implicare exemplară a cadrelor didactice amintite în activitatea profesional-ştiinţifică a noii instituţii. Tot în anul 1913 au mai fost numiţi profesori titulari Anton Davidoglu, Eugen Ludwig, Spiridon Iacobescu. În anul 1915 au fost numiţi profesori titulari Mihail Paşcanu, Ion Răducanu, în anul 1916, Virgil Madgearu, iar în anul 1918, Ion N. Angelescu. În anul 1913 au fost numiţi conferenţiari permanenţi, cu titlu provizoriu, Dumitru R. Ioaniţescu, Gheorghe Arghirescu, Vasile Stoicovici şi conferenţiari temporari Ioan Tutuc şi Konrad Richter. În anul 1915 au fost numiţi conferenţiari definitivi Eugen Porn, Romulus Ionaşcu, Ion Gr. Dimitrescu. În anul 1916 au fost numiţi conferenţiari permanenţi, cu titlu provizoriu, Emil Brancovici, Vasile Iscu şi Constantin Bungeţianu.

      Făcând o analiză a provenienţei primelor cadre didactice ale AISCI, se pot distinge două concluzii: majoritatea au la bază o pregătire juridică; mulţi dintre ei provin de la Universitatea din Bucureşti sau au funcţionat, într-o formă sau alta, la ea. În timpul Primului Război Mondial, anii 1916-1918 au fost grei pentru AISCI. Studenţii şi o parte dintre profesori s-au mutat la Iaşi. Aşa se face că, în această perioadă, AISCI are trei rectori: Anton Davidoglu, cu mandat de cinci ani, obţinut prin Decret Regal, Eugen Ludwig (la Bucureşti) şi Stanislas Cihoski (la Iaşi).

      În această perioadă, AISCI a funcţionat la Bucureşti şi Iaşi. La Bucureşti, cursurile au fost acoperite de: Eugen Ludwig (Fizica şi Chimia industrială, Cursul mărfurilor); Emil M. Brancovici (Comerţul cerealelor şi derivatelor lor, Studiul mărfurilor – partea comercială, Studiul practic al întreprinderilor comerciale şi industriale); Constantin Bungeţianu (Comerţul şi industria lemnului, Statistica, Economia politică, Istoria comerţului); Eugen Porn (Convorbirea şi corespondenţa italiană, Corespondenţa comercială română); Ioan Tutuc (Aritmetica comercială, Algebra financiară, Teoria şi tehnica asigurărilor). La Iaşi, au acoperit cursurile: Stanislas Cihoski, Spiridon Iacobescu, Vasile Stoicovici, G. Arghirescu şi I. G. Diamandescu.

      Pentru a se putea acoperi sarcinile didactice, au mai primit delegare să ţină cursuri şi alte persoane, dintre care unele au devenit personalităţi ştiinţifice, cum a fost marele jurist Alexandru Rădulescu, preşedinte al Academiei Române în perioada 1946-1948. Perioada şederii la Iaşi este, cu toate vicisitudinile exilului, prolifică intelectual: se fondează asociaţii (Asociaţia pentru Studii şi Reformă Socială, devenită ulterior Institutul Social Român), se lansează reviste (Independenţa economică) şi se colaborează în proiecte intelectuale.

      După Primul Război Mondial, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi-a redeschis cursurile normale la Bucureşti, în 4 februarie 1918. În anul 1919, AISCI îşi desemnează pentru cinci ani un nou rector: Stanislas Cihoski. Se marchează începutul stabilităţii şi dezvoltării, continuate până în anul 1940, în mandatele celor mai importanţi rectori ai AISCI: Ion N. Angelescu şi Ion Răducanu. Între anii 1913 şi 1926, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a funcţionat într-un spaţiu închiriat, aflat pe Calea Victoriei nr. 102, în apropierea Bibliotecii Centrale Universitare. Clădirea nu mai există, în locul ei fiind parcarea din spatele Hotelului Lido.

      Actualul Palat al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, situat în Piaţa Romană nr. 6 şi Căderea Bastiliei nr. 2-10, a fost construit în trei etape, a fost consolidat şi modernizat de mai multe ori. Corpul 1, numit de la început, de cei care l-au conceput, Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, era plasat în Piaţa Romană şi strada Cometa (actuala stradă Căderea Bastiliei), se întindea până la actuala intrare a studenţilor şi îngloba actualul Rectorat, Aula, amfiteatrele şi holul, împreună cu sălile aferente care leagă Rectoratul de clădirea cu amfiteatre. Corpul a fost dat în folosinţă în anul 1926. Proiectantul corpului a fost arhitectul Grigore Cerchez. În anii 1932-1933, în Aula Magna, Cecilia Cuţescu-Storck (1879-1969) a pictat fresca Istoria comerţului românesc.

      Corpul 2, numit la proiectarea sa „Clădirea Bibliotecii”, era amplasat pe strada Cometa (actuala stradă Căderea Bastiliei), în continuarea aripii Corpului 1. Corpul a fost inaugurat în 1935. El avea P+2+M (azi, P+3) şi corespunde celui în care se găseşte actuala mare intrare a studenţilor. Corpul a fost distrus de cutremurul din anul 1940 şi s-a reconstruit, în actuala formă, în anul 1947 (?). Corpul 3, numit la proiectarea sa „Clădirea Muzeului Comercial şi Biroului Comercial”, a fost construit pe strada Ion Gh. Duca (fosta Cometa, actuala Căderea Bastiliei), în continuarea Corpului 2. Corpul a fost dat în folosinţă în anul 1947⁸. Corpul 3 corespunde celui în care se află în prezent sălile de lectură Victor Slăvescu şi Paul Bran. În sala Victor Slăvescu, Sabin Bălaşa (1932-2008) a pictat, în anii 2005-2006, frescele Geneză şi Feerie.

      Rectorii care au avut contribuţii decisive la construcţia Palatului au fost: Stanislas Cihoski – cel care a intuit necesitatea construcţiei şi care a achiziţionat primele terenuri pentru ea, Ion N. Angelescu, care a achiziţionat alte terenuri şi în mandatul căruia s-au construit Corpul 1 al Palatului şi Căminul nr. 1, din strada Stanislas Cihoski nr. 5, Ion Răducanu, care a achiziţionat alte terenuri, inclusiv pentru Corpul 3 şi în mandatul căruia s-a construit Corpul 2 şi s-a proiectat Corpul 3. Pe parcursul dezvoltării ansamblului, proiectarea unui corp a fost însoţită de modificări ale celui anterior.

      La ceas aniversar, se cuvine să ne exprimăm recunoştinţa faţă de toţi cei care au lucrat şi au studiat în această citadelă a învăţământului superior românesc, să dorim generaţiilor, prezentă şi viitoare, multe succese în activitatea de cercetare şi educaţie şi să urăm La mulţi ani universităţii economice din Bucureşti.

      ¹ Prof. univ. dr., Rectorul ASE Bucureşti, rosca@ase.ro

      ² Nicolae D. Xenopol (1859-1917) – Publicist, economist, avocat şi om politic, deputat şi Ministru al Industriei şi Comerţului. A fost directorul revistei Le mouvement économique.

      ³ Alexandru D. Xenopol (1847-1920) – Istoric, sociolog, filozof, economist, pedagog şi scriitor. A studiat cu Eugen Dühring (1833-1921), profesor la Universitatea din Berlin, adversar al lui

      Fr. Engels, care a emis critica Anti-Dühring. Academician din 1893. Este considerat cel mai mare istoric român, după Nicolae Iorga.

      ⁴ Spiru Haret (1851-1912) – matematician, sociolog, pedagog, om politic, profesor universitar, de mai multe ori Ministru al Instrucţiunii Publice. A contribuit la dezvoltarea băncilor populare în România. A realizat, în 1899, reforma învăţământului românesc, printr-o lege care îi poartă numele şi care a rămas de referinţă în istorie. Membru titular al Academiei Române din anul 1892.

      ⁵ Sabba Ştefănescu (1857-1931) – paleontolog, doctor în geologie al Universităţii din Paris (1864), profesor la Universitatea din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române, din 1893, om politic, fruntaş al Partidului Conservator, senator.

      ⁶ Ion Răducanu – Din amintirile unui septuagenar, Colecţia Biblioteca Băncii Naţionale, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001, pg. 113.

      ⁷ În faţa clădirii este o construcţie dărăpănată, încă nedemolată, în dreptul căreia se odihneşte un cal înhămat la căruţă. Pe frontispiciu nu este înscrisă denumirea universităţii.

      ⁸ Anul este incert. Oricum, în anul 1941, se vorbea despre Corpul 2 ca fiind „noua construcţie”.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!