Insistente presiuni (şi) pentru sacrificarea pădurilor (încă!) virgine unice în UE. Dialog de taină... în jurul unui... ciot

Economistul nr. 18 (serie nouă), 23 Mai 2011

      EMIL CIULEI

      Nu contează locul, nici hectarele de pădure (care mai există), nici măcar cât vor fi sensibilizaţi cei care (poate?) ne mai citesc dialogurile pe care le purtăm cu acad. Victor Giurgiu şi cu preşedintele Asociaţiei pentru Apărarea Pădurilor din România (APR), ing. Marian Stoicescu, invitaţii noştri, într-o după amiază de mai, nemeritat de frumoasă pentru tristeţea resimţită – nu mai mult decât tăcuta durere a ciotului, sfârtecat de fosta podoabă a poverii purtate de-a lungul celor 60 de ani – pentru destinul pădurii româneşti.             Emil Ciulei: Domnule profesor, într-o dezbatere pe care aţi moderat-o la Academia Română, privind soarta prezentă şi viitoare a pădurii româneşti, după o radiografie ante-’90 şi post-’90, sancţionând sever poziţiile autorităţilor responsabile de starea gravă în care se găseşte fondul forestier naţional, în final, aţi avansat câteva propuneri şi recomandări pentru păstrarea tezaurului verde în parametrii necesari convieţuirii într-un habitat în care respectul să fie acceptat reciproc: individ – pădure, arbore – om. Dincolo de cele câteva exemple consemnate de noi, în revistă, privind regresul silviculturii, şi declinul pădurii, ştiu că setul cazurilor nu se rezumă la cele prezentate.

      Acad. Victor Giurgiu: A scăzut considerabil ritmul de împădurire a terenurilor degradate şi abandonate – până la sub 20 la sută faţă de trecut. În consecinţă, procentul de împădurire este de 27 la sută, cel funcţional fiind de 22 la sută, cu mult sub cel optim de 40-45 la sută, ţintă atinsă deja de ţări ale UE cu condiţii similare celor ale României. O recentă lege nu a revigorat împăduririle pe terenuri degradate.

      A fost redusă, în ritm accelerat, suprafaţa pădurilor parcurse cu lucrări de îngrijire, dar a crescut cea a pădurilor parcurse cu lucrări de regenerare nereuşite, inclusiv cu tăieri selective, ponderea reprezentativă fiind înregistrată în sectorul privat. De asemenea, volumul lucrărilor de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 60 de ani.

      S-a redus semnificativ potenţialul pădurilor pentru combaterea hazardurilor hidrologice, geomorfologice şi climatice, ultimele fiind în creştere, iar acţiunea de perdeluire forestieră a câmpului este, practic, abandonată, în ciuda amplificării schimbărilor climatice şi insistenţelor unor entuziaşti. Suntem îndreptăţiţi să ne exprimăm îngrijorarea faţă de presiunile insistente ale unor puternice societăţi comerciale autohtone pătrunse în pădurile României care, împreună cu acoliţii lor, amplifică tăierile în cele mai valoroase păduri – unele virgine! – încă existente în Carpaţi, unice în UE, urmărind reducerea vârstelor de tăiere a arboretelor, aplicarea de tratamente extensive, creşterea indicilor de recoltare prin rărituri etc. Se află în pericol arborii de molid de rezonanţă, cei de gorun, stejar, frasin şi cireş cu lemn pentru furnire estetice. Ne aşteptăm ca, în curând, să crească şi presiunile pentru culturile forestiere energetice.

      EC: Aţi pledat cauza pădurilor în permanenţă, domnule preşedinte Marian Stoicescu, conform titulaturii Federaţiei al cărui fondator sunteţi, alături de domnul academician Victor Giurgiu. În nenumărate situaţii, aţi semnalat presei – şi organismelor responsabile – abuzurile prin care agresiunea la pădurea românească nu mai are limite. În contextul dialogurilor prezente, mai relevaţi un caz revoltător prin ilegalitatea pretinsă a fi decizie firească.

      Marian Stoicescu: Fără a intra în hăţişul detaliilor de care dispun, văzând dosarul privind doar un singur exemplu privind retrocedarea abuzivă a pădurilor către falşii proprietari, vă informez despre un caz, recent, care este semnalat la Comisia pentru cercetarea abuzurilor de la Camera Deputaţilor şi la Procuratura Generală a României, în care i s-a dat satisfacţie de către instanţa judecătorească unui grup de persoane constituite într-o asociaţie ce revendică o suprafaţă de pădure de 11.144 hectare în judeţul Timiş. În anul 1924 s-a înfiinţat „Societatea Forestieră Anonimă Nădrag” ca societate comercială, ce avea ca obiect de activitate, potrivit Actului Constitutiv, cumpărarea sau arendarea de păduri pentru a fi exploatate în vederea vânzării sau prelucrării lemnului. „Societatea Forestieră Anonimă Nădrag” a fost o societate comercială pe acţiuni. Acţiunile erau la purtător, fiecare acţionar putându-le valorifica după propria voinţă. La sfârşitul fiecărui an calendaristic, în cadrul unei adunări publice, se întocmea tabloul acţionarilor, pe baza căruia se plăteau dividendele. Acţionariatul de la sfârşitul anului 1947 (practic ultimul acţionariat) a fost de 300.000 de acţiuni, cu valoare nominală de 1.000 lei, într-un total de 300.000.000 lei. „Societatea Forestieră Anonimă Nădrag”, în perioada noiembrie 1947-februarie 1948, a împrumutat 42.000.000 lei de la Societatea Naţională Creditul Industrial (care a fost o societate de credit cu capital de stat), garantând cu proprietatea forestieră. Întrucât datoria către Societatea Naţională Creditul Industrial nu a fost achitată, „Societăţii Forestiere Anonime Nădrag” i s-a preluat în contul datoriei suprafaţa de 11.144 hectare păduri. Dată fiind această situaţie, „Societatea Forestieră Anonimă Nădrag” nu a mai făcut obiectul naţionalizării, nemaiavând în momentul aplicării Legii nr. 119/1948 proprietate forestieră.

     

      Este necesară intervenţia instituţiilor statului pentru a se evita escaladarea retrocedărilor abuzive de păduri.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!