Economistul: Lecție despre politică, bani și bănci – în 30 de minute (sau în… mai bine de trei ani de criză, când ignori varianta scurtă)

ALEXANDRU PĂTRUȚI

După ce anul trecut, în octombrie, am avut onoarea de a primi vizita profesorului Jesús Huerta de Soto în România, anul acesta un alt mare gânditor al Școlii Austriece de economie (un corp de gândire pe cât de relevant prin intransigența logică a poziției analitice, pe atât de marginalizat politic de adoratorii mașinăriei keynesiene de afluență iluzorie) a ținut o serie de conferințe în București. Este vorba despre profesorul Hans-Herman Hoppe, care a vorbit în două universități din Capitală – Academia de Studii Economice și Universitatea Româno-Americană – și, totodată, și-a lansat varianta în limba română a renumitei sale cărți – „Teoria Socialismului și a Capitalismului”.

Hans-Herman Hoppe, născut în septembrie 1949 în Germania de Vest, are o carieră academică impresionantă, având studii în filosofie, istorie, sociologie și economie. A predat în numeroase universități din Germania și Italia, urmând ca în 1986 să aleagă să se mute în Statele Unite pentru a studia sub îndrumarea celebrului economist Murray Rothbard, cu care a colaborat până în 1996. Hoppe este actualmente profesor de economie la Universitatea din Nevada, Las Vegas, și membru onorific al Institutului Ludwig von Mises, Auburn, Alabama.

Printre multele sale calități, profesorul Hoppe este recunoscut pentru marea sa capacitate de sintetizare, de care a dat dovadă și la București. Discursul său, ținut la Academia de Studii Economice și intitulat „Despre Politică, Bani și Bănci”, a reușit să rezume complexa teorie austriacă a ciclurilor de afaceri, făcând-o pe înțelesul tuturor. Tocmai din acest motiv, voi încerca să redau câteva dintre ideile esențiale ale prelegerii sale.

DESPRE BANI, LA… BANI MĂRUNȚI, O JUMĂTATE DE ORĂ, FĂRĂ… JUMĂTĂȚI DE MĂSURĂ. Profesorul Hoppe și-a început discursul cu fraza: „Vă voi învăța tot ce trebuie să știți despre politică, bani și bănci în aproximativ 30 de minute”, recomandând apoi audienței: „Imaginați-vă că voi controlați statul!”. Statul este definit de Hoppe, neromanțat, ca instituție ce deține monopolul teritorial asupra luării deciziilor, inclusiv în acele conflicte în care sunt implicați propriii agenți. Alternativ, statul mai deține și dreptul de a taxa. Pe lângă aceste două criterii, profesorul mai adaugă una, respectiv faptul că statul nu este format din sfinți. Mai exact, în componența statului lucrează oameni normali, care acționează sub impulsuri normale și care preferă mereu mai multă avuție versus mai puțină.

Plecând de la aceste trei premise, profesorul Hoppe subliniază că singura concluzie rațională care rezultă este că, în mod predictibil, cel care controlează o poziție în aparatul birocratic se va folosi de aceasta pentru a-și crește avuția. Mai mult, tot de aici va rezulta și poziția ta în ceea ce privește politica vizavi de… monedă. Având în vedere faptul că deții dreptul de a taxa, vei dori să maximizezi venitul obținut din colectarea taxelor. Totuși, aici funcționează două constrângeri economice. Prima este că, odată cu creșterea taxelor, venitul total colectat poate să scadă pentru că producătorii, pur și simplu, constată că nu mai este avantajos să producă anumite bunuri. Mai exact, dacă venitul tău net după taxare este zero sau negativ, efectiv, nu se mai justifică să rămâi în acel sector economic. A doua limitare rezultă din faptul că, pentru a evita taxarea excesivă, statul va recurge și la împrumuturi bancare. Totuși, pentru aceste împrumuturi, ești obligat să plătești dobândă, pe de-o parte, iar pe de altă parte, băncile vor avea un interes economic să sprijine acțiunile statului, pentru a-și putea recupera banii în viitor. Datoria este impozitare deferată, iar cei care vor să nu fie asociați cu mai multă impozitare au nevoie de încă și mai multă imaginație în extragerea de resurse.

„Cum poți să eludezi aceste limite?”, ne întreabă profesorul Hoppe. Pe scurt, zice acesta, monopolizezi producția de bani și înlocuiești banii valoroși (apăruți în mod natural pe piață – cum ar fi aurul sau argintul) cu „bucăți de hârtie lipsite de orice valoare”. Nimic altceva decât istoria monetară concentrată într-o frază. La acest moment al discursului, profesorul Hoppe și-a permis să facă și o mică glumă: „Ai reușit să realizezi ceea ce alchimiștii au încercat fără succes timp de secole – să transformi piatra în aur!”.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.