Inconsecvența Academiei Române persistă. Și n-ar trebui

Date:

Singura dată când am mai scris despre demersurile Academiei Române a fost în anul 2016, cu referire la documentul de 500 de pagini intitulat „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”.
Recunoșteam atunci că nu am avut timpul și răbdarea de a citi în totalitate sutele de pagini, ceea ce însă nu m-a împiedicat să fac câteva constatări legate de capitolele citite. În esență, era un document care, în opinia mea, suferea de ceea ce am etichetat într-un mod politicos a fi „neadecvare”. În primul rând era un document eteroclit care aborda la grămadă subiecte constituționale, precum alegerea președintelui României, cu strategii de dezvoltare economică, strategii culturale și altele. Un fir central de urmărit lipsea cu desăvârșire.

În al doilea rând, venea cu recomandări de dezvoltare a unor industrii de secol XX, precum investițiile în dezvoltarea capacității de rafinare a petrolului, într-o perioadă în care rafinăriile în Europa se închideau, iar Arabia Saudită își propunea o strategie de dezvoltare nedependentă de hidrocarburi. O altă defazare pe care nu puteam să o ignor era tratarea cu toată seriozitatea a aderării României la zona euro în anul… 2020, în pofida lipsei evidente a unui program serios de aderare. Ironia sorții face că, exact în anul 2020, România nu mai îndeplinește niciunul din criteriile de aderare la zona euro.

Tot în această categorie, a propunerilor „exotice”, intră și propunerea de reducere a rezervelor minime obligatorii ținute de bănci la BNR și punere a banilor într-un fond de investiții național. Ca și cum banii nu s-ar afla în rezerve la BNR tocmai pentru a face managementul masei monetare și a fi scoși din circuitul economic.

Toate aceste elemente mi-au revenit în memorie odată cu publicarea recentă de către Centrul pentru Cercetări Financiare și Monetare al Academiei Române a documentului intitulat „Analize privind identificare posibilelor soluții din domeniul financiar-bancar pentru evitarea unei crize majore și pentru refacerea postcriză a economiei României”. Este un document care, la fel ca și cel din 2016, face referire printre altele și la pilonul 2 al pensiilor private. Și tot ca în 2016 reușește performanța de a face evaluări care se bat cap în cap.

În anul 2016 se vorbea despre importanța pilonului 2 pentru diversificarea surselor de capital autohton și despre „promovarea implicării capitalului privat în administrarea și finanțarea investițiilor” pentru ca, tot în același document, să se propună naționalizarea pilonului 2. În aceeași linie total confuză, în documentul proaspăt apărut se vorbește despre faptul că „pe bursa românească este prezent pilonul II de pensii, un câștig față de criza precedentă”, pentru ca ulterior să se propună „oprirea plăților către fondurile de pensii din pilonul 2 (2020-2021), economii mari la bugetul de stat; mai mult, orientarea celor 13,5 miliarde de EUR disponibile la Fondurile private de pensii către susținerea unor afaceri strategice de stat”.
Nu am să insist asupra unui lucru demonstrat de acum în studii independente, precum cel al CFA România, care arată că lipsa de contribuții la pilonul 2 echivalează cu scăderea veniturilor la pensie pentru generațiile acum active. Dar vreau să fac câteva remarce legate de orientarea celor 13,5 miliarde de euro „disponibile (…) către susținerea unor afaceri strategice de stat”, care mi se pare șocantă prin lipsa de înțelegere, într-o instituție atât de erudită, a modului în care operează pilonul 2.

În primul rând, ar trebui să explicăm că suma de 13,5 de euro nu este câtuși de puțin „disponibilă”. Ea este investită în cvasitotalitatea ei. Ultima dată când cineva o considera „disponibilă” și își imagina că poate fi transferată în cash pentru plăți, bursa a reacționat printr-o cădere semnificativă în anticiparea vânzărilor forțate pe care fondurile de pensii ar trebui să le facă. Pentru că banii imaginați de Academia Română și alții practic nu există.

Dar să mergem mai departe. Presupunând prin absurd că aceștia ar exista, se consideră că ar trebui dați pe mâna statului pentru susținerea unor afaceri strategice. Formularea nu lasă loc la îndoieli. În locul unei administrări private, care să își propună investiții în zonele cele mai profitabile ale economiei, se dorește mandatarea statului român pentru administrarea banilor cu un profesionalism de care nu a dat niciodată dovadă în ultimele decenii. Mai precis utilizarea banilor de pensie ai românilor pentru susținerea unor companii de stat. Și dați-mi voie să remarc că „susținere” nu sună chiar deloc bine din perspectiva unui randament investițional.
Este regretabil faptul că o instituție de referință precum Academia Română nu își propune să aibă o contribuție mai documentată și mai credibilă la dezvoltarea României.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...