Fix acum doi ani spuneam că, indiferent de culoarea politică, „Următorul guvern va fi unul de sacrificiu”. Și următorul guvern a venit în noiembrie 2019, iar predicția mea s-a adeverit. Prim-ministrul din acea perioadă nu mai este prim-ministru astăzi, iar miniștrii sunt și ei astăzi cu totul alții decât cei din acel guvern.
Dar trebuie să recunosc că, deși rezultatul a fost cel anticipat, motivul a fost cu totul altul decât cel preconizat. Și asta nu este lipsit de importanță. Scenariul meu fusese cel conform căruia reformele economice și ajustările fiscale vor fi cele care vor săpa la temelia popularității guvernamentale. În realitate, pandemia a fost cea care a făcut ca guvernul din acea vreme să ia decizii nepopulare și uneori neinspirate, motiv pentru care sprijinul public a scăzut simțitor.
Paradoxul este că, de fapt, pandemia a creat un context favorabil întârzierii reformelor de care România avea nevoie după excesele anilor 2017-2019. Pentru că pandemia a făcut ca UE, instituțiile financiare multilaterale și agențiile de rating să fie mult mai tolerante în ce privește deficitele bugetare foarte mari, care în vremuri de „pace” ar fi fost considerate a fi total inacceptabile. Iar o astfel de abordare, mult mai permisivă, a fost esențială pentru România, deoarece, așa cum o analiză din cursdeguvernare.ro remarcă, doar 45% din deficitul bugetar record al României din 2020 a fost cauzat de pandemie.
Fără existența pandemiei, ratingul României nu avea nicio șansă să fie conservat în categoria recomandată investițiilor, fără operarea unor corecții fiscale dureroase și nepopulare. Însă pandemia a făcut ca deficitul bugetar, deja mare în perioada prepandemie, să fie „mascat” mai ușor într-un deficit și mai mare. Prețul plătit a fost însă un pachet de susținere a economiei semnificativ mai modest decât al majorității statelor europene. O bună parte din gloanțe fuseseră deja trase în aer când eram toți sănătoși…
Însă momentul adevărului nu a fost decât amânat. Deoarece „doar când mareea e joasă se vede cine a înotat dezbrăcat”, ca să îl cităm pe Warren Buffett. Iar „mareea pandemiei” va trece, după cum va dispărea și rațiunea păstrării unor deficite mari. În concluzie, anul 2020 este imperios necesar să fie anul consolidării fiscale, anul scăderii deficitului bugetar. Este ceea ce agențiile de rating așteaptă, este o condiție importantă pentru a păstra sustenabilitatea finanțelor publice.
Vorbim de o ajustare majoră echivalentă a 2,5% din PIB. Adică, cu alte cuvinte, diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile trebuie să scadă cu aproximativ 5 miliarde de euro. Așa cum remarca analistul economic Constantin Rudnițchi, „guvernul Cîțu trebuie să realizeze cea mai drastică reducere a deficitului bugetar din istoria postbelică”.
Un astfel de demers va fi nepopular în primul rând în rândurile celor care sunt plătiți din bani publici: fie ca angajați, fie ca pensionari. Excesele va trebui să fie curmate. Din acest motiv, teoretic, actualul guvern ar trebui să își folosească tot capitalul de sprijin cu care și-a început mandatul pentru a duce la îndeplinire dezideratul reformelor economice.
Problema este că acest capital este pe cale să fie epuizat prin lupte de uzură interne. Dacă fiecare va avea ca obiectiv pierderea de popularitate a celorlalți, rezultatul final va fi că tot guvernul, întreaga coaliție, va fi în pierdere de popularitate. Nu va exista niciun învingător, ci doar perdanți. Și asta fără nicio mișcare importantă legată de reforma economică. Iar problema este că aici vorbim de un joc de sumă nulă. Cu cât capitalul de încredere va fi erodat din motive nelegate de măsuri economice, cu atât va rămâne mai puțin pentru reforma economică.
România are o nevoie disperată de reforma economică, care nu doar să reechilibreze economia, dar care să o lanseze spre direcțiile câștigătoare ale revoluției tehnologice care este deja în plină desfășurare. Pentru asta este nevoie de un guvern profesionist și puternic, care să-și înțeleagă adevăratele priorități. În lipsa acestui deziderat, fie reformele vor fi oprite din lipsă de sprijin public, ceea ce ne-ar duce într-o criză economică, fie guvernul va continua neabătut, ceea ce l-ar transforma într-un guvern de sacrificiu.
Un sacrificiu care ar putea fi evitat.
