„Aveam la dispoziție doar două opțiuni: fie să ne reunim, în jurul unei agende europene pozitive, fie să se retragă fiecare în colțul său”.

– Jean-Claude Juncker –

Suntem la momentul încrucișării unei efervescențe negativiste privind drumul României către a fi cât mai aproape de Uniunea Europeană, poate chiar în miezul ei – Zona Euro – la masa deciziilor. Spunem aceasta după noile mesaje, degajate de evenimentul „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergență”, organizat de reprezentanța Uniunii Europene la București. Ne aliniem noilor mesaje privind drumul european al României, care trece prin adoptarea euro. Sperăm ca efervescența din ultimii doi-trei ani, menționată anterior și bazată inclusiv pe „studierea aprofundată” a argumentării neputinței noastre, să intre total în umbră, în timp ce mesajele de încurajare spre a se ajunge la soluția politică, căci despre aceasta este vorba, să devină un catalizator al reînvierii proiectului național pentru o Europă a valorilor, mai puternică și mai democratică, așa cum s-a exprimat președintele UE, Jean-Claude Juncker, cu prilejul prezentării în Parlamentul European a Stării Uniunii (13 sept. 2017).

Considerăm că, în baza ofertelor prezentate de Comisia Europeană în documentele de reflecție privind viitorul UE, în Raportul celor cinci președinți și mai ales în documentul prezentat de Juncker, deja menționat, România se află în fața unei oportunități istorice de repoziționare în cadrul UE, cu condiția să spună ce vrea, cum o poate face și cu ce garanții vine pentru a întări credibilitatea în unele din realitățile sale, sintetizate în noțiunea de stabilitate. Am defini această oportunitate ca „Momentul European” al României, conștientizând cu toată tăria necesitatea reformării Uniunii și a riscurilor geopolitice de pe continentul european și nu numai. Am argumentat și noi în studiul „Efectele globalizării și impactul asupra României” (cuprins în planul de cercetare al Academiei Române, 2017) că fereastra de oportunitate există, dar este îngustă și valorificarea ei necesită rapiditate, urgență chiar.

Ca și în anii 1995 și 2000, primatul unui angajament și sprijin transpartinic pentru o Uniune Europeană mai puternică este esențial pentru reușita în completarea instrumentelor prin care România să-și desăvârșească integrarea și să beneficieze de avantajele acesteia pe termen lung. UE este singura ipoteză de lucru în care se poate gândi viitorul României și a modului în care ea va reuși o mai rapidă convergență spre standardele europene, în interesul cetățenilor ei și al construcției europene viitoare în ansamblu. Oportunitatea prezentă poate soluționa susținerea unei Europe „în care toate statele membre să fie egale și să contribuie la obținerea rezultatelor concrete, benefice pentru toți cetățenii europeni” (președintele Klaus Iohannis, expunerea la evenimentul menționat). Pentru România, dezideratul convergenței în sensul cel mai larg al noțiunii – cel al unei autentice europenizări – nu poate fi realizat decât prin aderarea României la Zona Euro. Președintele Iohannis a precizat că aderarea la Zona Euro este un demers esențial, iar adoptarea monedei euro este un proiect politic, economic și instituțional posibil a fi transpus în viață. Completarea sau descifrarea făcută de președintele Iohannis, că „obiectivul de aderare la Zona Euro cât mai repede posibil este, în egală măsură, și o ancoră pentru predictibilitatea și stabilitatea de care economia României are atâta nevoie”, vine să sublinieze înțelegere noastră atunci când am pledat mereu pentru un studiu obiectiv al necesității utilizării monedei unice, ca un liant al tuturor statelor participante la piața unică. Circulația monedei unice nu poate fi mai restrânsă decât dimensiunea pieței unice. A rămas, din păcate, doar ideea de experiment inițial al introducerii monedei unice, idee ce trebuie depășită.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament