_________________
Joseph E. Stiglitz
Laureat al premiului Nobel pentru economie
Anul trecut s-a simțit ca un carusel, deoarece speranțele au crescut și au scăzut odată cu statisticile pandemiei și tendințele politice în schimbare. Noul an arată aproape la fel, cu excepția faptului că vor avea loc alegeri la jumătatea mandatului în Statele Unite în noiembrie – ale căror mize nu ar putea fi mai mari. Având în vedere toată incertitudinea, ar fi imprudent să faci predicții cu o oarecare încredere. Totuși, o să pariez pe acest lucru.
Pentru început, COVID-19 va fi în sfârșit îmblânzit, deși nu eradicat. Destui oameni vor fi fost vaccinați în suficiente părți ale lumii pentru a permite celor mai mulți oameni din majoritatea locurilor să depășească frica care ne-a cuprins în ultimii doi ani. Dar, deși acest proces va dezlănțui o explozie de energie „izolată”, repornirea economiei globale nu va fi la fel de simplă precum închiderea unei mari părți a acesteia.
Sistemul de prețuri poate oferi îndrumări fiabile pentru deciziile marginale – economia are nevoie de puțin mai mult din asta, puțin mai puțin din asta – dar nu este la fel de bună în a gestiona mari transformări structurale, cum ar fi trecerea de la agricultură la producție, de la producție la servicii și de la pace la război (sau invers). Vedem deja multe sughițuri și ar putea fi mai multe. Ar trebui să fim pregătiți pentru schimbări mari în modelele de producție și consum: mai mult Zoom și comerț electronic, mai puține cumpărături în persoană în magazinele fizice. Cererea de bunuri imobiliare comerciale poate scădea, în timp ce cererea din alte părți din sectorul imobiliar poate crește.
Piața muncii a fost mai întreruptă decât niciodată, iar unele dintre schimbări s-ar putea dovedi permanente. Mulți angajați se întreabă dacă locurile lor de muncă merită. De ce să suporți atât de mult stres în condiții atât de proaste pentru atât de puțin salariu? Lipsa forței de muncă în SUA a continuat chiar și după expirarea prestațiilor de șomaj sporite. Muncitorii cer mai mult, iar acest lucru ar putea înclina în cele din urmă balanța puterii către forța de muncă, după patru decenii în care capitalul a luat o parte din ce în ce mai mare din plăcinta economică.
Noile lipsuri se vor reflecta în prețuri și vor exista asimetrii nefericite în aceste ajustări. Creșterile de preț din cauza penuriei tind să fie disproporționat mai mari decât reducerile de preț din surplus, ceea ce înseamnă că inflația este probabilă și oricine este la putere va fi acuzat pentru aceasta. Problema este că, deși știm cum să controlăm inflația atunci când aceasta apare din excesul de cerere, este diferit de ceea ce ne confruntăm acum. În contextul actual, creșterea ratelor dobânzilor va crește șomajul mai mult decât va diminua inflația, oferind angajaților încă un lucru de care să-și facă griji.
La fel de îngrijorător, efectul în scădere al măsurilor fiscale anterioare adoptate în întreaga lume pentru a atenua efectele economice ale pandemiei ar putea duce la o slăbire a creșterii. Multe vor depinde de soarta planurilor de redresare care au fost propuse în multe țări. De exemplu, pe termen mediu (și posibil chiar pe termen scurt), măsurile din partea ofertei incluse în agenda Build Back Better a președintelui american Joe Biden vor contribui probabil la susținerea creșterii. Creșele mai multe și mai bune vor permite mai multor femei să se alăture forței de muncă; a face mai mult pentru a controla pandemia va reduce temerile legate de muncă și redeschiderea școlilor; iar investițiile într-o infrastructură mai bună vor reduce costurile de deplasare a bunurilor și a persoanelor.
În orice caz, un efort global concertat de a crește oferta de vaccinuri și de a asigura accesul egal pentru cei săraci ar face mult mai mult pentru a atenua presiunile inflaționiste decât ar face majorarea ratelor dobânzii. Ar trebui să sărbătorim faptul că, la peste un deceniu de la debutul Marii Recesiuni care a început în 2008, cererea globală agregată este din nou robustă. Se speră că expansiunea economică de această dată va fi folosită pentru a răspunde nevoilor reale ale societății, inclusiv modernizarea economiei pentru era schimbărilor climatice, remedierea deficiențelor de lungă durată ale infrastructurii și investițiile în oameni și tehnologie.
Două riscuri
Din păcate, doi nori întunecați se ivesc la orizont. Primul este politic: Partidul Republican din SUA și-a vândut sufletul lui Donald Trump, abandonând orice rațiune și orice angajament pe care le-a avut cândva față de democrație. Republicanii au arătat deja că există puține limite în ceea ce ar face pentru a câștiga și apoi a păstra puterea. Acolo unde odată partidul s-a angajat în suprimarea alegătorilor în mod clandestin, acum o face în mod deschis și mândru.
Abandonând respectul pentru adevăr, bugete, responsabilitate democratică și pluralism, Partidul Republican reprezintă un pericol clar și prezent atât pentru SUA, cât și pentru restul lumii. Prudența dictează ca investitorii să țină cont de incertitudinea economică globală generată de această dinamică politică. Dar, așa cum am văzut în 2008, piețele de multe ori nu recunosc riscurile mari care se profilează până când nu este prea târziu. Dacă vor face acest lucru în 2022, nimeni nu știe. Este la fel de probabil ca investitorii să se concentreze mai mult pe detalii precum perspectiva ca rata impozitului pe profit să fie majorată cu câteva puncte procentuale.
Al doilea nor întunecat este geopolitic: China și SUA se află într-o rivalitate crescândă, iar alte țări se află din ce în ce mai mult în focul încrucișat. Cu siguranță, conflictul de astăzi arată semnificativ diferit față de acum doar un an, în epoca Trump, când se presupunea că orice lucru care aducea beneficii Chinei se face pe cheltuiala Americii și când exista puțină preocupare pentru drepturile omului sau democrație. Chiar și așa, factorii decizionali din SUA rămân fixați pe concurența economică și problemele de securitate națională față de China. Este de remarcat faptul că administrația Biden încă nu a eliminat tarifele din era Trump.
Înțelepciunea convențională este că SUA și China sunt prea interconectate din punct de vedere economic pentru a duce un adevărat război rece în stilul secolului al XX-lea. Dar chiar dacă acest lucru este adevărat, o decuplare semnificativă este totuși posibilă. Înțelepciunea convențională mai susține că o ruptură sino-americană ar fi extraordinar de costisitoare, reducând oportunitățile pentru economiile de specializare și avantajul comparativ. Cu toate acestea, reevaluarea mai amplă a globalizării din ultimele decenii a arătat că PIB-ul de pe urma acestor avantaje poate fi mai mic, iar costurile distributive (și costurile în pierderea rezistenței) pot fi mai mari decât se credea anterior.
Unii comentatori și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la pierderea de know-how care vine din externalizarea excesivă către țări precum China. Dar calculul politic din SUA probabil nu se bazează pe calculele fine ale costurilor și beneficiilor economice. În plus, consecințele economice dinamice sunt complexe. De exemplu, politicile industriale pe care SUA le adoptă acum ca răspuns la ceea ce consideră că este noua sa amenințare competitivă se pot dovedi a fi un stimulent pentru creștere atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Politicile pe care le alegem acum vor avea consecințe pentru deceniile următoare. Poate că am pus capăt caruselului pandemic, dar în 2022 trebuie să acționăm la fel de înțelept și la fel de rapid pentru a pune în aplicare strategii care ne vor conduce într-un viitor mai bun postpandemie.
Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia și membru al Independent Commission for the Reform of International Corporate Taxation.
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2021. www.project-syndicate.org
