Pericolele și provocările anului 2022

_________________

Cristian Păun
Profesor universitar la Academia de Studii Economice din București

Dacă până acum existau multe incertitudini legate de economie în timp de pandemie care ne-au obligat la o serie de soluții de supraviețuire, anul 2022 ar trebui să fie anul relansării economice. El va fi dominat, cel puțin, de trei ținte guvernamentale esențiale pentru dezvoltarea viitoare a României: implementarea PNRR (circa 30,5 miliarde EUR) prin îndeplinirea reformelor asumate și parcurgerea jaloanelor aferente, demararea în forță a absorbției fondurilor europene pe actual cadru financiar multianual (circa 32,2 miliarde EUR) și absorbția sumelor restante din vechea programare bugetară multianuală (circa 20 miliarde EUR).

Provocările încep de la situația macroeconomică precară moștenită dinainte de criza pandemică și deteriorată și mai mult de această criză în ultimii doi ani pe parte de deficit bugetar (valoric el crește de la an la an cu cifre impresionante), datorie publică (în creștere semnificativă din motive de deficit bugetar excesiv) și deficitul de cont curent (în mare parte deficit de cont comercial dar și deficit pe parte de venituri plătite în contul datoriei externe într-un procent tot mai mare, circa 70% din datoria publică actuală este datorie externă). Inflația este semnul clar al existenței acestor dezechilibre macroeconomice, punând serioase probleme sociale, mai ales în rândul celor cu venituri scăzute și foarte scăzute, nu puțini prin părțile acestea. Există și provocări induse de piața globală: volatilitatea în creștere a prețurilor la foarte multe materii prime și resurse energetice (gaz mai ales), producție insuficientă pentru multe componente și materiale (materiale de construcții, semiconductori, cipuri etc.), dereglări în lanțurile de aprovizionare și distribuție la nivel global. La toate acestea se adaugă evident și factorul medical, pandemia, care vine în valuri și pentru care avem o soluție (vaccinul) dar care are grad de acceptabilitate relativ redus și în scădere de la rapel la rapel.

Plecând de la acest context, o primă provocare o reprezintă constrângerea bugetară. Dintr-un buget cu deficit excesiv important trebuie realizate multe lucruri, mai ales pe parte socială: majorarea pensiilor pentru ține pasul inflația, ajutoare sociale și subvenții pentru energie și gaz (inclusiv pentru IMM-uri), majorarea alocațiilor pentru copii. La acestea se adaugă o serie de programe guvernamentale dorite de actuala coaliție (gen susținerea producției în agricultură, susținerea desfacerii de produse agricole, susținerea prețului energiei pentru irigații etc.) care se bazează și ele pe bugetul de stat. La pachet cu aceste măsuri sociale, guvernul trebuie să găsească resursele necesare și pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene. Sumele fiind consistente (în total vorbim de 80 de miliarde de EUR, desigur nu toți sunt pentru 2022), cofinanțarea de la buget este și ea la fel de consistentă. Să nu uităm că pentru acești bani avem și o cotizație de plătit la bugetul UE, și ea consistentă într-un astfel de context. Pentru ca lucrurile să nu fie scăpate de sub control, va trebui acordată o atenție deosebită modului în care decurg toate plățile și decontările din buget, modului în care se vor face rectificările bugetare pe parcursul anului și, mai ales, modului în care se asigură la timp lichiditățile necesare. Mai mult ca sigur vom vedea și în lunile care vin împrumuturi pe bandă rulantă care nu doar vor rula împrumuturi din trecut, ci care vor fi extrem de necesare pentru evitarea sincopelor. Ponderea datoriei publice în PIB probabil nu va crește semnificativ din motive legate de dinamica PIB (un fenomen ușor de constatat în perioade de supraîncălzire a economiei) dar, ca stoc de datorie, creșterile vor fi importante și în acest an. În plus, dependența față de împrumuturile externe va crește și ea prin împrumuturile care vin prin PNRR, dar și prin condițiile mai bune de la extern, având în vedere inflația internă care va scumpi cu siguranță creditul local. Aceasta în contextul în care s-a optat pentru a nu majora nicio taxă sau niciun impozit important în perioada imediat următoare, un obiectiv dificil de apărat și păstrat fără o revigorare a încasărilor din cele existente.

A doua provocare constă în evoluția dobânzii pe piața locală în contextul inflaționist pe care îl vedem astăzi. Cu o asemenea inflație, banca centrală nu mai poate substitui lipsa de reforme și bâlbâielile guvernamentale printr-o politică monetară expansionistă și ieftină. Cei care economisesc trebuie să primească o dobândă real pozitivă. Cei care se împrumută nu trebuie bonificați că o fac printr-o dobândă real negativă. Fără o corecție rapidă, costurile pentru sistemul economic pot deveni problematice și greu de surmontat ulterior. Scumpirea normală și naturală a creditului intern va forța guvernul să caute și mai multe oportunități de finanțare în afara țării, crescând dependența de piața globală și riscul de contagiune externă (deja datoria publică externă pe termen lung a atins un procent nesustenabil de circa 70%, în continuare în creștere). Vom fi și mai mult la mâna creditorilor externi, neavând însă un risc sistemic de invidiat. Dimpotrivă, lipsa reformelor ne menține într-o zonă periculoasă și cu impact direct asupra costului finanțării. Se vorbește mereu de faptul că ne împrumutăm de pe piețele internaționale mult mai scump ca grecii, de exemplu. Din păcate, nu ne aflăm în clubul în care se află grecii, Zona Euro și nu avem perspective să corectăm curând această situație.

Următoarea provocare ține de calitatea instituțiilor care vor trebui să creeze „potecile” prin care resursele financiare importante aflate la orizont să ajungă cât mai repede în economia reală, să producă efectele de antrenare scontate. Din păcate, birocrația în România rămâne la cote foarte ridicate pentru genul acesta de mecanisme de finanțare și dezvoltare. Birocrația depinde semnificativ de nivelul de corupție și de calitatea statului de drept. Atâta timp cât nivelul corupției rămâne foarte ridicat (locul 69 din 180 de țări în 2020, conform Transparency International, nici măcar în prima treime de țări în lume), cât statul de drept rămâne problematic (locul 41 din 139 de țări în 2021, conform World Justice Project, cel mai prost stând la calitatea actului de justiție din sfera penală), birocrația rămâne o pseudoprotecție pentru toate alocările care se fac prin intermediul instituțiilor publice. În plus, competențele de bună guvernanță vor fi puse și ele serios sub o mare presiune prin volumul mare de muncă și prin complexitatea operațiunilor de alocare de fonduri care va trebui să fie conformă rigorilor celor care oferă aceste resurse. Specialiștii din instituțiile publice vor trebui să dea testul competenței lor în perioada următoare, principala problemă rămânând modul în care se face selecția și numirea celor aflați în fruntea acestora, unde taman competența și pregătirea contează cel mai puțin, de ani buni.

O provocare reală va fi și din partea cealaltă a baricadei. Toate aceste proiecte trebuie implementate cu operatori economici competenți, pregătiți, serioși. Care să fie capabili să înțeleagă și să își asume termene, standarde de cost și de calitate, transparență și rigoare pentru un număr impresionat de proiecte. Și aici va fi dificil, mai ales că piața muncii este deja destul de contorsionată atât pe parte de specialiști cât și pe parte de forță de muncă de bază, mai ales în construcții. Deja se discută de dificultăți reale în domeniul infrastructurii de transport (rutier, feroviar) în a găsi forța de muncă suplimentară care să poată livra la timp tot ceea ce ne-am propus prin aceste planuri ambițioase. Importul de forță de muncă dinspre est pare tot mai cert, cu costurile sociale și societale de rigoare. La rândul nostru, va trebui să facem față exportului de forță de muncă spre celelalte țări din UE care au și ele planuri la fel de ambițioase de implementat și clădit.

Evoluția economică din ultimele două trimestre dă și ea ceva fiori tuturor. Se observă o încetinire evidentă a economiei reale (private) care încă nu găsește calea de a trece de la o strategie de supraviețuire la o strategie de creștere și dezvoltare. Lipsește viziune, încrederea și înțelegerea contextului într-o dinamică fără precedent. Economia mondială suferă în momentul de față mutații și reașezări de putere fără precedent, la care ar fi bine să fim parte nu simplii spectatori. Modelul global bazat pe un singur furnizor (China) și-a dovedit limitele. La fel cum și în afacerile private e păgubos să te bazezi pe un furnizor unic pentru consumul tău, e păgubos să nu ai o activitate economică diversificată (bazată tot mai mult pe servicii), și la nivel global este la fel riscant să pariezi totul pe o singură țară. E drept, o țară mare cu o forță de muncă însemnată. O țară care are însă o democrație precară, în care drepturile omului și libertățile acestuia sunt greu încercate și în care dumpingul social generează costuri derizorii și greu de combătut în părțile dezvoltate și democratice ale lumii. Lucrurile se reașază, afacerile din lumea dezvoltată se regândesc, lanțurile de aprovizionare și distribuție se reproiectează semnificativ. Operatorii privați din România trebuie să își regăsească suflul și trebuie să se uite cu atenție la aceste schimbări și oportunități pe care criza pandemică le-a generat.

Din păcate dependența de consum a economiei românești va rămâne ridicată și în perioada următoare. Este tipică unei economii în dezvoltare, unei economii deschise și unei economii conectate la una din cele mai importante zone economice ale lumii – Piața Unică europeană. Consumul, cu sau fără o stimulare explicită în spate, rămâne și în anii următori factorul esențial de tractare al PIB. În absența unei producții care să țină pasul cu acest consum, inflația și deficitul comercial vor rămâne în continuare factori disturbatori, cu presiune constantă pe stabilitatea și nivelul cursului de schimb, mai ales în relație cu moneda euro. În plus, deficitul comercial va fi clar accentuat de aceste finanțări fără precedent. Autostrăzile se vor construi cu import de tehnologie, cu import de materii prime. Deloc de neglijat. Este unul din riscurile majore ale PNRR.

Dacă la toate acestea adăugăm și un an agricol prost (e puțin probabil ca toți anii care vin să fie buni pentru agricultură), lucrurile se complică și mai tare. PIB-ul nostru rămâne meteosensibil. O secetă de amploare sau un an foarte ploios pot reduce PIB cu 2-3%, un procent vital pentru toate calculele pe care se bazează actuala și viitoarele construcții bugetare.

Nu în ultimul rând, să nu uităm de paradoxul actualului PNRR: varianta pentru care s-a obținut finanțarea de la Uniunea Europeană a fost emanată și impusă de un partid care nu se mai află în coaliție, la guvernare, ci în opoziție. Sunt multe lucruri în PNRR cu care cei „obligați”, la acest moment, să le implementeze nu sunt nici de acord și nici nu sunt prioritare pentru ei. Vedem deja un entuziasm în scădere în implementare, o dorință în scădere de a atinge și bifa jaloane de reformă. Vedem deja disensiuni și intenții de a discuta anumite reforme și jaloane asumate. Va fi foarte dificil să mai schimbi ceva la acest moment. În orice moment există riscul ca aceste disensiuni să reaprindă flacăra crizei politice și să genereze întârzieri majore în aplicarea reformelor. Pierderea acestor alocări pentru neatingerea jaloanelor este și ea pe tapet, cu probabilitate foarte mare.

În concluzie, anul 2022 are semne bune dar și foarte multe constrângeri și necunoscute care pot schimba radical evoluția pe parte economică. Mai puțină politică și mai multă economie și administrație publică de calitate nu ar strica. Mai mult profesionalism și mai puțin amatorism ar fi de dorit. Mai multe fapte și mai puține vorbe ar ajuta enorm ca acest an să nu se transforme și el tot într-unul de supraviețuire. De noi și doar de noi depinde acest lucru, în mare măsură.