Fondat în 1990
 
14 Mai 2012
nr. 18 (serie nouă)
ISSN  2247-9422
ISSN-L 1221-8669
PRIMA PAGINĂ ANALITIC ÎN DEZBATERE POLITIC DE PIAŢĂ EXPERT CERCETĂTOR INTERNAŢIONAL
DESCIFRAT FINANCIAR-BANCAR MONETAR BLOG NOTES (IDEO)LOGIC MEMORIAL VERDE ÎN FAŢĂ Diplomat În Concluzie
ECONOMISTUL ANALITIC

„Merkozy“ electoral şi Uniunea Politică a Europei

Economistul nr. 6 (serie nouă), 20 Februarie 2012
      VASILE PUȘCAȘ

      Un recent eveniment bilateral (Consiliul ministerial franco-german) a dat semnalul unei dezbateri care ar putea relua subiectul Uniunii Politice Europene. Cu acel prilej, cancelarul german Angela Merkel a anunţat că se va implica în campania electorală prezidenţială din Franta, sprijinindu-l pe Nicolas Sarkozy. Reamintim că cei doi lideri fac parte din aceeași familie politică europeană, respectiv conservatorii.      

      POLITICA TRANSFRONTALIERĂ. Participarea unor candidaţi şi lideri politici din statele membre ale Uniunii Europene în campaniile electorale pentru alegerile comunitare (Parlamentul de la Bruxelles), din alte circumscripţii decât cele „naţionale”, reprezintă un deziderat mai vechi al autointitulatelor „partide europene”.

      Rezultatul de până acum este modest. În schimb, anunţul dnei Merkel nu mai indică o relaţionare de tip Adenauer-De Gaulle, Kohl-Mitterrand sau Schroeder-Chirac, ci hotărârea de a se implica în campania internă (franceză) pentru alegerea preşedintelui Franţei. Acest anunț a readus în discuţie valoarea contemporană a suveranităţii sau exercitarea comună a suveranităţii. Chiar dacă dna Merkel a precizat că implicarea sa în campania electorală franceză se explică prin „prietenia” la nivelul liderilor partidelor politice, „suveraniştii” francezi leagă acţiunea şi de opţiunea guvernamentală.

      Probabil de aceea, ministrul de Externe german s-a grăbit să insiste ca guvernul federal să fie considerat „neutru” în această mişcare politică transfrontalieră. Precizare care se înscrie în limbajul tradiţional interstatal, dar greu de evaluat cât va frâna excesele Frontului Naţional sau ghiulelele electorale ale principalului contracandidat al dlui Sarkozy.

      SPRE PARTIDE EUROPENE? Asemenea comportamente politico-electorale erau greu de imaginat, înainte de criză, în relaţiile dintre partidele politice din statele membre. S-au mai înregistrat acţiuni politice „bilaterale” care sugerau susţineri de tip partidist, dar mai puţin implicări directe şi strategii de cooperare electorală a partidelor din state diferite pentru alegeri interne într-o anumită ţară.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.
articol   comentarii
Fiţi prima persoană care comentează acest articol!
articol   adaugă un comentariu
nume 
email 
subiect 
comentariu 
rating articol  1 2 3 4 5

Ia-o tu, dă-mi-o mie, asta da democrație...
NICU MARCU
editorial    Motto: Nu întrebați ce poate face țara pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țară.
 Articole recomandate
Parteneri Media
Forum Invest
Abonamente
Parteneri
Banca Naţională a României Editura Economică Institutul Naţional de Statistică
Publicaţii
Ediţie Specială - Săptămânal de informare legislativă Economie Teoretică şi aplicată
Newsletter
Video