Bine ați venit la  ECONOMISTUL!
Săptămânalul comunității economico-financiare din România

Revista Economistul te ține la curent cu ultimele știri, informații, articole și analize din domeniile economic, financiar, academic național și internațional.

cultură
și civilizație economică abonamente
Fii alături de noi în mediul social online și devino fanul nostru pe rețelele de socializare!

Economistul.ro folosește cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text stocate pe calculatorul dvs. pentru a face experiența navigării pe site mai eficientă și mai plăcută.
Prin continuarea navigării, confirmați că sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor - află mai multe despre cookie-uri
Mergi sus
ECONOMISTUL
arhivă
print
a+
a-

Modelul islandez de depășire a crizei: mixajul perfect între obiectivele de politică monetară și cele de creștere economică

Economistul nr. 23-24, 30 iunie 2014

Modelul islandez de depășire a crizei: mixajul perfect între obiectivele de politică monetară și cele de creștere economică

Tandemul inflație-creștere economică a făcut și continuă să facă obiectul unor dezbateri  deseori contradictorii. Subsumând roadele cercetărilor, se profilează ideea conform căreia rezultatul interacțiunii dintre inflație și creștere economică nu este întotdeauna facil de prezis; dincolo de această opinie unanim acceptată se conturează altele două antinomice: mulți economiști au admis că, în majoritatea cazurilor, economiile tind să crească într-un ritm mai rapid atunci când sunt însoțite de un nivel moderat de inflație; la polul opus se conturează ideea că inflația (din cauza) subminează creșterea economică, încetinind-o sau chiar stopând-o. Rezultatele contradictorii ale cercetării asociate a inflației și creșterii economice au impus lărgirea sferei de analiză, astfel încât să includă cât mai multe variabile cu impact asupra mediului macroeconomic. Așa se face că, alături de alte variabile controlate prin politica fiscală, bugetară sau comercială, s-a impus cercetarea binomului anterior enunțat în contextul crizelor, admițându-se că într-un astfel de context fragilitatea monetară crește.

În Europa, în prezent, paleta cromatică a tandemului inflație-creștere economică este largă și merge de la tonuri sumbre (cazul economiilor cu presiuni inflaționiste de mai mică sau mai mare amploare, dar marcate de serioase dezechilibre macroeconomice) până la tonuri deschise (cazul economiilor a căror traiectorie denotă o revenire autentică post-criză tocmai datorită valorificării oportunităților create prin devalorizarea monedei proprii). Specific statelor din prima categorie este că slaba recuperare a economiilor este urmare a nivelului crescut de îndatorare (publică și privată), carențelor în funcționarea sistemului bancar care au alterat echilibrul monetar, ratei reale de schimb ridicate, nivelului ridicat al șomajului etc.

Judecând prin prisma interdependențelor dintre inflație și creștere economică, reiese că situațiile capătă conotații diferite, după cum fiecare țară dispune de autonomie totală sau parțială asupra politicii monetare. De exemplu, pentru țările din Zona Euro s-a admis că o piedică în calea relansării ar fi inflația care, fiind menținută la un nivel foarte scăzut, face ca amortizarea datoriilor să fie foarte dificilă. Analiștii economici apreciază că responsabilă pentru situația creată este Banca Centrală Europeană, iar soluția ar fi adoptarea unei politici monetare expansive.

În schimb, țările a căror politică monetară nu este dictată de la nivel supranațional au avut oportunitatea de a decide autonom calea și mijloacele depășirii crizei. Dintre toate țările europene, exemplul Islandei este remarcabil. După o perioadă de creștere economică susținută, Islanda a parcurs cea mai nefastă perioadă din istoria sa; din cauza gravității impactului, apreciată prin prisma efectelor economice, criza sistemului bancar islandez a fost clasată ca fiind cea mai virulentă din istoria lumii (luând drept criteriu de bază dimensiunea economiei). Cu toate acestea, evoluția economică a Islandei a reușit să se înscrie pe un trend ascendent, stârnind invidia celorlalte state considerate motoare ale economiei europene.

Firește, un astfel de exemplu impune o analiză atentă apriori și aposteriori crizei. Astfel, în perioada debutului crizei Islanda era catalogată ca fiind o țară cu o economie de tip capitalist, dar cu un sistem de asistență socială complex și generos. Comparativ cu celelalte țări nordice (Danemarca, Norvegia, Suedia), deși în mărime absolută s-a menținut în inferioritate, produsul intern brut al Islandei a avut o dinamică mai bună (la nivelul anului 2007 modificarea anuală a PIB-ului fiind de 4,9%, față de 3,5% în Norvegia, 2,6% în Suedia și 1,8% în Danemarca). Datorită poziției geoeconomice, Islanda a dezvoltat un comerț intra-industrial și de tranzit, a protejat agricultura și a stimulat exportul de bunuri cu valoare adăugată mare (trecând de la statutul de economie dependentă de exportul de pește la o economie bazată pe o înaltă tehnologie și diversitate, sectoarele dominante fiind: producția de software, producția și distribuția de produse farmaceutice, producția de echipamente medicale, cercetarea și dezvoltarea de biotehnologii, industria telecom și high-tech). Exploatarea tuturor resurselor (inclusiv a resursei energetice bio, geo și hidro) a dus la creșterea potențialului economic; reformele fiscale, structurale și de comerț exterior au întărit capacitatea agenților economici de a intra pe noi piețe europene/mondiale.

Reticentă față de aderarea la Uniunea Europeană (din cauza riscului de a pierde controlul asupra resurselor de pește ca urmare a politicii comune), Islanda nu a neglijat cooperarea economică internațională (fiind membră A.E.L.S., respectiv S.E.E.).

Modelul islandez de depășire a crizei

Sistemul bancar a avut ca strategie de bază canalizarea creditului în economie la costuri avantajoase. Însă, neglijarea aspectelor de rating și lipsa unui sistem de reguli stabil și bine structurat, dar și avântarea într-un mix de practici riscante au antrenat o puternică criză de lichidități; pentru redresarea situației s-a adoptat soluția creșterii ratei dobânzii la depozitele personale, atrăgând foarte mulți deponenți străini (în special britanici și olandezi). Finanțându-și expansiunea prin credite interbancare și prin depozite de capital străin, sectorul bancar a devenit și mai vulnerabil; ca urmare a arbitrajului neacoperit al dobânzilor s-a ajuns și la supraevaluarea monedei naționale (la începutul anului 2007 coroana islandeză fiind declarată cea mai supraevaluată monedă din lume).

La doar trei săptămâni după intrarea în faliment a gigantului bancar Lehman Brothers, trei mari bănci islandeze au fost naționalizate (datoriile private devenind parte a datoriei publice). Prin decizie guvernamentală, costurile eșecului sistemului bancar au fost transferate asupra investitorilor (protejând  populația). Totodată, s-a aprobat o politică de depreciere controlată a coroanei concomitent cu o politică de protejare a beneficiilor sociale (astfel încât acestea din urmă să nu fie afectate de măsurile de austeritate).

Următorii pași au fost: a) consolidarea cursului monedei naționale  (care, lăsată necontrolată, ar fi dus la hiperinflație) și b) prevenirea falimentului unui segment mare de agenți economici (consecință a practicii de indexare a creditelor în funcție de inflație).

Nefiind membră UE, Islanda s-a orientat către marii finanțatori externi. În căutare de proiecte (acuzat chiar de lipsă de legitimitate), FMI a valorificat ocazia de a-și demonstra utilitatea pe plan economic și național. În calitate de creditor, proiectul FMI s-a centrat pe: a) consolidarea fiscală pe termen mediu (prin adoptarea măsurilor de austeritate); b) dezvoltarea unui sistem de bănci fiabil; c) controlul capitalului și a valorii monedei pentru a putea desfășura legături financiare normale cu restul țărilor.

Transformările rapide la nivel politic (guvernul islandez de centru-dreapta a demisionat ca urmare a crizei, lăsând loc unei coaliții cu viziuni politice de stânga) au fost benefice deoarece noul guvern a negociat cu FMI și a câștigat următoarele avantaje: a) neaplicarea planului fiscal în primul an de program și b) implementarea progresivă a deciziei de reducere a cheltuielilor bugetare și de creștere a taxelor. Scopul vizat al acestor negocieri a fost clar: a) asigurarea că mecanismele automate de stabilizare vor funcționa la capacitate maximă și b) asigurarea că pentru familiile cu venituri mici și mijlocii șocul va fi atenuat (suportarea directă fiind atribuită segmentului cu venituri mari – segment ce reprezintă 10% din totalul populației).

În al doilea an al programului de finanțare FMI, pentru a limita efectele austerității, s-au intensificat măsurile sociale (salarii mai mari pentru funcționarii publici, conlucrarea cu sistemul bancar pentru amnistierea datoriilor  gospodăriilor și corporațiilor până la procentul de 13% din PIB, acordarea de burse pentru reluarea studiilor etc.). Măsurile s-au bazat pe un mixaj între reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor (prin creșterea fiscalității pentru anumite grupuri cu venituri mari, precum proprietarii de pescării). Totodată, resursele  strategice au fost declarate resurse publice astfel încât, pe termen lung, să se asigure o bază pentru sustenabilitatea financiar-bugetară. Deciziile guvernamentale adoptate s-au bucurat de o susținere populară masivă.

Ca efect al deprecierii coroanei (supusă unei devalorizări de aproape 50%), veniturile populației au scăzut, dar scăderea a fost proporțională cu dimensiunea venitului.

Ca urmare a implementării măsurilor anterior enunțate (naționalizarea băncilor, controlul capitalului, reconstruirea unui nou sistem bancar, limitarea efectelor măsurilor de austeritate), Islanda a fost menajată de efectele crizei europene a datoriei publice din anul 2010. Conform datelor oficiale (afișate pe site-ul http://www.statice.is/), în anul 2011 creșterea anuală a produsului intern brut a fost de 2,7%; în anul următor a fost de doar 1,5%, dar în anul 2013 a ajuns la 3,3%. Și acestea în contextul în care rata inflației mai mare de șase procente în anul 2012 a ajuns, în prezent, la doar 2,4%.

După trei ani de creștere economică (2011, 2012, 2013), prin experiența sa, Islanda a adus dovezi în sprijinul ideii conform căreia deprecierea controlată a monedei (comparativ cu monedele de referință internațională) poate susține creșterea economică. Aceasta deoarece o monedă națională devalorizată favorizează creșterea exporturilor, iar importurile sunt percepute ca fiind mai scumpe; astfel, consumatorii sunt ghidați către producția/piața autohtonă a căror competitivitate este asigurată prin preț. Stimulând consumul de bunuri/servicii autohtone se construiește fundamentul unei dezvoltări reale și solide a industriei proprii. Propagarea efectelor benefice nu se oprește aici; ca urmare a dezvoltării economiei, respectiv, reducerii șomajului, se creează premise pentru creșterea masei impozabile (bunuri, venituri, tranzacții), ceea ce se traduce printr-o creștere a veniturilor publice.

*   *   *

Cazul Islandei nu trebuie văzut ca un model standard de redresare economică deoarece nicio țară nu se poate afla în circumstanțe identice care să impună aceleași manevre. Multitudinea factorilor ce acționează asupra creșterii economice individualizează fiecare țară în parte. Esențiale din acest punct de vedere sunt: a) gradul de independență a politicilor naționale macroeconomice (în special a politicii monetare); b) măsura în care țările sunt dependente de importuri; c) voința politică (în sensul atingerii intereselor generale și nu a celor particulare); d) capacitatea de armonizare a obiectivelor asumate etc. (de exemplu, obiectivul țintirii ratei inflației trebuie acceptat numai în contextul asocierii cu un nivel minim de creștere economică).

comentarii
arhivă

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!
comments powered by Disqus


articole
din aceeași categorie
arhivă

În decembrie 1989, România a pornit pe drumul transformării istorice a totalitarismului comunist în capitalism democratic. Un drum pe care nicio țară nu-l mai parcursese până atunci și pe care elitele românești îl cunoșteau încă și mai puțin decât cele din alte țări comuniste care, de bine, de rău, încercaseră să reformeze comunismul înainte de prăbușirea acestuia.

La scurt timp după evenimentele din1989, Comisia Națională pentru Statistică, cum se numea atunci INS, scotea un breviar în care prezenta principalii indicatori economici ai României în varianta lor necosmetizată pentru plenarele de partid. Câteva evoluții merită menționate, pentru a înțelege mai bine ce a declanșat revolta populară și care era, de fapt, starea economiei.

Dinamica relațiilor dintre tipul de proprietate asupra pământului și modul de organizare a societății de-a lungul timpului a impus câteva idei (după cum rezultă din tabelul alăturat) cu valoare concluzivă: - aproape fiecare mod de organizare a societății, cu excepția celor care marchează începuturile istoriei umane, a fost dominat de un anumit tip de proprietate...

Al patrulea guvern anunțat de Victor Ponta este un guvern de criză. Un guvern de criză personală, un guvern de criză de imagine, un guvern de criză politică. Spre deosebire de anii anteriori, când remanierile de cabinet aveau loc din cauza unor insuccese în plan economic, din cauza unor eșecuri de politici publice, din cauza imaginii negative acumulate de vreun ministru nepopular sau pur-și-simplu pentru că așa o cerea președintele Băsescu (cazul serialului de guvernare Emil Boc).

Pe fondul căderii inexorabile a prețului barilului de țiței, reuniunea din 27 noiembrie de la Viena a celor 12 țări membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) era percepută drept o ocazie istorică de încordare a mușchilor cartelului petrolier pentru a aduce stabilitate în piață.

După cum am arătat într-un articol recent, pe aceeași temă, dar având ca studiu de caz Crimeea, conflictele înghețate (frozen conflicts) sunt acele conflicte în care tensiunile există, mocnesc și oricând se pot declanșa devenind deschise. Așa s-a întâmplat cu cel din Crimeea, dezghețat ultrarapid în martie 2014 și „închis” prin anexarea acesteia de Federația Rusă, prin „referendum”.

De la 1 iulie 2015, salariul minim pe economie ar urma să treacă pragul psihologic de 1 euro pe oră, potrivit actului normativ pe care Guvernul vrea să-l implementeze. Ca primă treaptă spre acest deziderat, se vor acorda 975 lei pe lună brut (5,781 lei/oră) de la 1 ianuarie și 1.050 lei pe lună brut (6,225 lei/oră) de la 1 iulie.

Un grup de cadre didactice, economiști, antreprenori și manageri a adresat o scrisoare deschisă ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice Rovana Plumb, prim-ministrului Victor Ponta și președintelui ales Klaus Iohannis, în care argumentează consecințele pe care le prevăd în condițiile aplicării preconizatei măsuri guvernamentale de creștere a salariului minim în 2015.

Produsul intern brut al României ar urma să crească cu peste 25% la valori în euro pe parcursul următorilor patru ani, potrivit prognozei de toamnă a Comisiei Naționale de profil. Astfel, la cele aproximativ 150 miliarde euro PIB estimați pentru 2014 ar urma să se adauge cam 10 miliarde euro în fiecare dintre anii următori în perioada 2015-2018.

Mircea Crișan, marele nostru comic și mentorul lui Toma Caragiu, avea o glumă în spectacolele sale de peste hotare despre doi turci care poartă următoarea discuție: „- Ai auzit? Americanii au ajuns pe Lună!”, la care celălalt replică: „- Toți?”. Ceva asemănător vor să trăiască și astăzi oamenii, nu numai americanii, ci și românii. Oamenii vor pe Lună, vor să ajungă sus, vor să aibă totul.

editorial Europa se schimbă! România caută căile pentru o dezvoltare sustenabilă. Acestea sunt realitățile lumii de azi, de care revista „Economistul” ține seama. Și pentru că lumea se schimbă, și revista pe care o citiți face acest lucru. Începând cu acest număr, „Economistul” își propune să fie mai aproape și mai profund de temele importante ale economiei și societății. citește mai mult
analiticAți auzit de fractali? Ia uitați-vă la copaci! Ce vedeți? Niște structuri asimetrice, dar repetitive? Fractal este – potrivit definiției pe care o poate găsi oricine pe wikipedia – „o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin) o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus, în 1975, de Benoit Mandelbrot și provine din latinescul fractus, care înseamnă „fracturat” sau „spart”.
analiticÎn proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Cioloș, bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) înregistrează o creștere spectaculoasă de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei în anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Această creștere bugetară extraordinară vine după o serie de impresionante creșteri succesive în cei doi ani precedenți, astfel încât din 2013 bugetul serviciului intern de informații sau de securitate a țării – sau, în orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informații și securitate, că mai sunt câteva – a crescut cu nu mai puțin de 60%!
analiticSe discută, în ultimul timp, tot mai mult și mai insistent despre marile nereguli și abuzuri comise în procesul retrocedării bunurilor imobiliare (terenuri agricole, păduri, clădiri) naționalizate sau confiscate în timpul regimului comunist dictatorial. Pe măsură ce se înmulțesc dezvăluirile făcute de mass-media privind jaful nerușinat asupra patrimoniului național, crește nedumerirea și, totodată, indignarea opiniei publice autohtone, incapabilă să înțeleagă cum a fost posibil ca legi menite să repare marile nedreptăți, daunele (...)
Articole recomandate
Citește online varianta digitală
ECONOMISTUL nr. 12, 2016
Economistul 12, 19 iulie 2016
Evenimente ASPES
Curs valutar
Social media
Alpha Bank
Alpha IMMpremier
Alpha IMMpremier
Alpha IMM Import-Export
Alpha IMM Import-Export
  • CECCAR
  • ASE
  • AFER
  • ROMSILVA
  • CAFR
  • BNR
  • ANAF
  • Curtea de Conturi
  • InterAgro
  • Catena
  • ICR
  • FNGCIMM
  • FRC
  • FRGC
  • Ministerul Economiei
  • SIF Banat-Crișana
  • AlphaBank
  • AOAR
  • PRO INVEST
  • Dignitas
  • The Money Channel
  • The Money Channel
  • Revista Audit Financiar
  • Revista PRACTICI DE AUDIT
  • Informația legislativă de care ai nevoie
  • Energy Report
  • Economia Online
  • Amfiteatru Economic
  • Œconomica
  • AIESEC
  • ASER
  • Hyperion
  • ISMB
  • Manpres
  • MailMan


rubrici ECONOMISTUL
Afaceri globale Am citit pentru dumneavoastră Business Cercetare, dezvoltare Dosar Finanţare Fonduri europene În dezbatere Macroeconomie Punctul pe I