Economistul: Modernitatea viziunii abordărilor manageriale ale profesorului Virgil Madgearu

OVIDIU NICOLESCU*

Personalitate marcantă a vieţii ştiinţifice didactice şi economice interbelice, profesorul Virgil Madgearu a depus o vastă activitate în principalele domenii ale ştiinţei economice, caracterizată deopotrivă prin multilateralitate şi profunzime. Aceste trăsături definitorii ale operei sale ştiinţifice, pe baza căreia se poate afirma, cu deplin temei, că este unul dintre cei mai mari economişti români, sunt valabile integral şi pentru activitatea şi rezultatele sale în ceea ce priveşte conducerea întreprinderilor.

^{* Prof. univ. dr., Academia de Studii Economice, Bucureşti}

În studiul de faţă ne propunem, în principal, două obiective:

a) Să prezentăm viziunea sa de teoretician şi metodolog al managementului, cu relevarea principalelor abordări, teze sau puncte de vedere ale lui Virgil Madgearu în domeniul managementului întreprinderii

b) să evidenţiem principalele sale contribuţii manifestate în cadrul eforturilor ştiinţifice şi didactice pentru constituirea şi dezvoltarea teoriei managementului microeconomic.

A. Problematica conducerii întreprinderii în opera lui Virgil Madgearu. În cadrul majorităţii lucrărilor didactice sau ştiinţifice elaborate de Virgil Madgearu sunt tratate numeroase aspecte ale teoriei şi practicii conducerii întreprinderii. Fără a avea pretenţia unei abordări exhaustive, în continuare ne referim la problemele managementului microeconomic abordate cu prioritate în scrierile sale (vezi figura nr. 1).

1. Rolul şi importanţa conducerii întreprinderii româneşti. Premisa pe care se fundamentează întreaga activitate ştiinţifică şi didactică a lui Virgil Madgearu în ceea ce priveşte conducerea şi organizarea întreprinderii este că în condiţiile economiei moderne acestea au un rol primordial. „Caracteristica esenţială a întreprinderii moderne este organizarea. Aceasta este însăşi puterea lor” .

Referindu-se la situaţia din România, în lucrarea Teoria şi tehnica întreprinderilor comerciale şi industriale, realizată din 1915, Virgil Madgearu arăta necesitatea dezvoltării unei ştiinţe şi practici a conducerii întreprinderilor. În acest sens ridică următoarea problemă: ,,Oare conducerea şi organizarea întreprinderilor şi gospodăriilor trebuie să continue a rămâne în domeniul empirismului, al dibuielii şi al experienţei individuale şi nu este timpul să se statornicească norme desprinse din studierea faptelor şi a cauzalităţilor care formează şi determină viaţa întreprinderilor şi a gospodăriilor menite să mărginească, dacă nu să poate să înlocuiască metoda aceea primitivă?” .

Eforturile trebuie orientate în vederea realizării unei conduceri în ,,spirit românesc” şi a unei ,,conduceri destoinice”, eliminând preponderenţa elementelor străine existente în economia naţională. ,,Elementele de conducere — sublinia Madgearu — ca şi capitalul întreprinderilor de comerţ, industrie, bancă şi transport au fost până în vremea din urmă în cea mai mare parte de naţionalitate străină. Faţă de această stare de lucru, a trebuit să se nască o reacţiune, care a căpătat cea mai frumoasă întruchipare în dezvoltarea unul spirit de întreprindere românesc. În anii din urmă am trăit o serie de creaţiuni de întreprinderi cu capital şi conducere românească. Pentru continuarea viguroasă a acestei iniţiative româneşti, pentru îmboldirea economiilor private către căutarea de plasament în întreprinderi româneşti şi transformarea în capital românesc este nevoie ca întreprinderile înfiinţate să se consolideze, ceea ce atârnă în întâiul rând de o conducere destoinică” .

Ideea realizării unei conduceri adaptate la specificul întreprinderii româneşti a fost de altfel reliefată cu putere încă din lecţia de deschidere a primului curs practic al întreprinderilor comerciale şi industriale din România, ţinută de profesorul Madgearu la 25 ianuarie 1916. ,,Studiul practic al întreprinderilor comerciale şi industriale are chemarea să înlesnească dezlegarea uneia dintre cele mai grave probleme ale vieţii noastre economice: formarea elementului românesc de conducere a întreprinderilor” .

2. Concepţia asupra întreprinderii ca obiect al conducerii. În ansamblul problematicii consacrate microeconomicului, problemele conceperii şi funcţionării întreprinderii deţin o pondere apreciabilă. Astfel, în primul său curs de conducere a întreprinderilor, profesorul Madgearu începe tratarea cu o cuprinzătoare retrospectivă asupra concepţiilor despre întreprindere, cu referire la numeroşi economişti de prestigiu, cum ar fi Turgot, Bucher, Say ş.a. În final formulează o definire proprie a întreprinderii, superioară definiţiilor prezentate: „Întreprinderea este orice organizaţie economică care produce sau cumpără pentru ca prin vânzarea a ceea ce a produs sau a cumpărat să obţină un câştig şi care îşi evaluează regulat averea în bani ca să-şi stabilească rentabilitatea” . În continuare se prezintă o tipologie a întreprinderilor în funcţie de patru criterii, care asigură cunoaşterea celor mai importante tipuri de întreprinderi existente în acea perioadă pe plan mondial.

Referindu-se la stadiul evoluţiei întreprinderilor în România, Virgil Madgearu face o serie de precizări particularizând faza constituirii lor în principalele ramuri ale economiei naţionale: „Întreprinderea economică - forma tipică de organizare în ordinea economică capitalistă -, care îndată după intrarea României în orbita capitalismului internaţional şi-a găsit aplicarea în comerţ, bănci, transporturi şi asigurări, nu şi-a deschis drum în domeniul producţiei naţionale decât în industrie, pe când în agricultură, forma tipică de organizare - îndeosebi după expropriere şi împroprietărire - este economia ţărănească familială sau semifamilială care nu foloseşte salariaţi decât ocazional” . În acest context, profesorul Madgearu abordează problema esenţială a dimensionării întreprinderilor, evidenţiind că acestea nu au atins mărimea optimă şi principalele implicaţii economice ale acestei situaţii. Întreprinderile româneşti „n-au izbutit să-şi dea mărimea optimă şi continuă a lucra cu un preţ de cost încărcat de sarcini moarte” .

3. Rolul determinant al întreprinzătorului în înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor. Rolul hotărâtor în crearea şi funcţionarea întreprinderii îl are întreprinzătorul, pe care îl delimitează de directorul acesteia. ,Întreprinzătorii sunt nu directorii, ci, înainte de toate, acţionarii, fondatorii, care aduc capitalul, creează prin riscul lor întreprinderi şi apoi oricine posedă părţi din capitalul întreprinderii” . După opinia sa, aceştia au rolul decisiv în înfiinţarea întreprinderilor şi în dezvoltarea lor, directorii fiind ,,tot atât de puţin întreprinzători ca şi posesorii de obligaţiuni ai întreprinderii, care n-au interes direct în rentabilitatea întreprinderii, capitalul lor fiind remunerat cu un procent fix. Faptul că directorii au funcţiunea tehnică de conducere a întreprinderii nu poate schimba poziţiunea lor economică” .

4. Raporturile dintre teoria şi metodologia conducerii. În cadrul ştiinţei conducerii întreprinderii, Virgil Madgearu delimitează două componente majore: teoria şi, respectiv, metodologia sau tehnica. Potrivit concepţiei profesorului Virgil Madgearu, „Studiul întreprinderii, ca să fie disciplină ştiinţifică, nu poate să pornească decât de la interesul teoretic ca să ajungă la sistemul de cunoştinţe, de la acesta să deducă un al doilea sistem de reguli şi principii pentru activitatea întreprinderilor; aşadar de la teorie la tehnica întreprinderilor”; ,,Teoria stabileşte faptele, stările şi împrejurările dinăuntru întreprinderii, fixează raporturile lor în afară şi descoperă cauzalităţile dintre ele. Compararea rezultatelor acestea, care se face după clasificarea lor sistematică, duce, în cele din urmă, la aflarea principiilor şi regulilor normative care alcătuiesc tehnica întreprinderilor“ . Teoria abordează întreprinderea ca ,,un organism, cercetând structura sa în corelaţiile cu funcţiunile pe care trebuie să le îndeplinească; pentru fiecare componentă, se examinează sarcinile ce-i revin şi modul lor de exercitare, astfel încât să se îndeplinească obiectivele urmărite şi în primul rând obţinerea de câştig”.

„În fruntea programului de învăţământ trebuie să stea ştiinţa întreprinderilor, pentru că toate ramurile ştiinţei comerciale converg în acelaşi punct: cercetarea întreprinderilor de comerţ, industrie, bănci şi transport.” - Virgil Madgearu, Teoria şi tehnica întreprinderilor comerciale şi industriale, Institutul de cercetări economice, 1944, pagina 40

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.