Economistul: Noi pași în „construcția” Proiectului Național de Modernizare Economică și Socială a României. Lecțiile crizei din criză: nodul gordian al ciclurilor

TEODOR BRATEȘ – convorbire cu prof. univ. dr. Marin Dinu, directorul Departamentului de Economie și Politici Economice din ASE București, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României

Teodor Brateș: O recentă conferință susținută de dvs. la Universitatea din Craiova ne-a atras atenția asupra necesității de a se descifra, la nivel conceptual, mecanismele actualei crize întrucât – în caz contrar – ceea ce ne propunem să „construim”, prin Proiectul Național, s-ar îndepărta vădit chiar de fundamentele pe care trebuie să le luăm în considerare.

Marin Dinu: Dacă aceasta este percepția dvs., sunt gata să vă răspund la întrebările în temă.

TB: Am văzut că ați folosit drept motto cuvintele lui John Stuart Mill: „Ceea ce se crede a fi o excepție de la un principiu este totdeauna un alt principiu”. Putem să considerăm criza actuală o confirmare – peste timp – a remarcii lui Mill?

MD: Evident. Este suficient să medităm la contextul care particularizează, care conferă elemente distinctive actualei crize pentru a sesiza esența procesului ce pune în discuție principii și generează alte principii. Bunăoară, durata crizei actuale sfidează așteptările cele mai pesimiste. Practic, ne copleșește incertitudinea, orizontul postcriză dovedindu-se mereu îndepărtat. Apoi, constatăm valuri de intensitate, cu propagare dincolo de economie. Nu este dificil de observat, bunăoară, că originea crizei se află chiar în „inima” economiei postindustriale, iar aspectul cel mai contrariant este că inovarea motivată randamental este cauza, nu soluția. Gravele turbulențe apar, deopotrivă, ca o criză a piețelor, dar și a statelor. Toate aceste elemente șocante în manifestarea crizei ridică problema principiilor în baza cărora fundamentăm soluțiile de ieșire din criză, iar ele se dovedesc ineficiente. Aici, logica tranșează fără dubiu: soluțiile sunt proaste pentru că principiile în baza cărora înțelegem problema crizei sunt inconsistente!

TB: Cu toate că se vorbește despre o criză globală, ea nu este totuși… globală.

MD: Remarca se impune cu necesitate întrucât – între altele – constatăm că modelele de economie, mai puțin sensibile la teoria mainstream – adică la conceptul, la gândirea, la acțiunea dominante în lume –, nu cunosc criza. Grupul țărilor emergente o demonstrează concludent. Este de reținut acest fapt esențial.

TB: În același context, este inevitabil să abordăm factorii – să le spunem – de natură genetică, acei factori „responsabili” de tot ceea ce se petrece în sfera de acțiune a crizei.

MD: Categoric, putem să vorbim despre un anumit context genetic. Astfel, apare în prim-plan faptul că piața financiară, centrată exclusiv pe randamentul pe termen scurt, a creat iluzia multiplicării neîntrerupte a valorii activelor. De aici, exuberanța irațională a respectivelor piețe, exuberanță revărsată din belșug, dintr-un prea plin speculativ, asupra societății, cu efectul unei mase critice. Blocarea circulației activelor supraevaluate a deversat colapsul în sistemul bancar reglementat insuficient, via credite neperformante. Tentativele de stăvilire a propagării respectivelor fenomene în întreaga economie s-au concretizat în emisiune monetară sau/și în intervenții radicale ale statului. Discrepanța dintre practică și teorie este aici maximă; în practică s-au luat măsuri refuzate de teoria mainstream. Intervenționismul interzis de teorie a fost o cale chiar excesiv urmată în practică. Este credibil faptul că în acest fel s-au stimulat reciproc criza financiară și cea fiscală, generând un model al crizelor multiple.

TB: Este o idee pe care ați susținut-o și în cursul dezbaterilor asupra Proiectului Național inițiat de AGER. Acum avem posibilitatea de a ne apleca mai atent asupra ei.

MB: Este de domeniul evidenței că, începând din 2008, crizele sunt, în primul rând, înlănțuite. Adică, o criză se manifestă drept cauza unei noi crize. Exemplul cel mai percutant îl oferă, din păcate, criza financiară, ca generator al crizei datoriilor suverane. Apoi, avem de-a face cu crize suprapuse, atât ca straturi criziale concomitente, cât și, concomitent, cu manifestări criziale în diferite sectoare. Și aici, un exemplu, cred, pe deplin lămuritor se referă la faptul că s-au suprapus criza imobiliarelor și criza creditării, criza financiară și criza datoriei publice, criza investițiilor străine directe ș.a.m.d. Multistratificarea crizelor ne arată că este necesar să abordăm, mai serios, o serie de consecințe, care arată că sunt prezente forțe mult mai persistente decât cele pe care le considerăm a fi generat criza.

TB: Vă rugăm s-o faceți…

MD: Mă gândesc, înainte de toate, la manifestarea unor procese contrare, în sensul că unele sunt specifice epuizării forțelor determinanților sistemului actual și altele caracteristice unei crize de înnoire, ale ivirii unui sistem diferit. Pe acest fond, de exemplu, se acutizează crizele cronicizate ale sincopelor înregistrate în desăvârșirea proceselor esențiale ale primei modernități, în condițiile în care devine tot mai clară inconsistența strategiilor postindustriale.

Actuala criză pune și repune în discuție numeroase principii și astfel sunt generate ale și alte principii. Durata crizei actuale sfidează așteptările cele mai pesimiste. Practic, ne copleșește incertitudinea, orizontul postcriză dovedindu-se mereu îndepărtat. Apoi, apar mereu valuri de intensitate, cu propagare dincolo de economie.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.