Bitcoin nu se îndreaptă spre 60.000-100.000 de dolari, ci a scăzut la un moment dat sub 6.000, iar Dow Jones se zbate ca și cum investitorii, mulți din Răsărit, au abandonat inclusiv acțiunile și petrolul, însă le vor reachiziționa ca să participe la distribuirea de dividende. Cei care vor să-și facă hedging vor alege cu siguranță aurul.
Dar, mai am vedea că aceia care au achiziționat criptomonede pe creștere, au cumpărat și acțiuni. Punctul comun între cele două tipuri de deal-uri vine de la „specialiștii” în marketing, care pot fi numiți, pe bună dreptate, și antrenorii prețurilor.
Sigur că aici revine eterna și fascinanta problematică, dacă de la 0,013% din populația Statelor Unite, în 1900 – pe timpul etalonului aur – ponderea milionarilor s-a majorat la 1,5% din totalul populației, câți desfășoară activități cu rol social, precum cei dinainte? Sau, altfel spus, câți milionari au legătură cu marketingul și câți cu activități ce permit societății un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viață? Sau câți întăresc diviziunea muncii ca să-și multiplice baza de clienți în vederea un câștiguri viitoare? Fiindcă dacă acest lucru nu se produce, și rolul social nu se găsește în conexiune cu capitalismul adevărat – cu diviziunea muncii și circulația elitelor –, are loc o extorcare de fonduri de la populație în vederea menținerii unor false elite.
Și alături de această chestiune merită subliniat că sunt mulți bani în piață, însă nici pe departe ei nu-s capabili să facă din relaxarea cantitativă o măsură de succes. De fapt, nici nu sunt câți ar trebui, cu tot cu QE, dar nu asupra acestui lucru trebuie neapărat să ne concentrăm, ci a principalei defecțiuni, lipsa de încredere. Spre deosebire de perioada monedelor marfă, când exista un drept de proprietate cert asupra unei anumite cantități de aur, în momentul de față, pe timpul banilor de hârtie, încrederea e esențială, iar ceea ce se cumpără în prezent n-are legătură cu aceasta.
Așadar, nu banii sunt insuficienți, ci încrederea se găsește la cote de avarie, ceea ce zdruncină teoria monetaristă. Mai simplu zis, au apărut monedele care nu înseamnă nimic. Ele au priză la public deoarece nu se cunoaște nici plătitorul, nici încasatorul și reprezintă o reacție firească a societății la suprareglementare.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament