Brahma Chellaney
Profesor de studii strategice la Centrul pentru
Cercetare Politică din New Dehli
Anul 2020 va fi memorabil nu doar din cauza șocului provocat de COVID-19 și a finalului președinției lui Donald Trump la cârma Statelor Unite, ci și datorită momentului în care Chinei i-a venit rândul să dea socoteală. Cu reputația internațională distrusă de pandemie și cu intensificarea rezistenței împotriva zelului său de expansiune teritorială, abilitatea Chinei de a-și urmări ambițiile geopolitice se diminuează rapid. Nicăieri nu este acest lucru mai evident cum se întâmplă în relațiile cu India.
Schimbarea a început în luna mai. În timp ce iarna brutală din Munții Himalaya a început să scadă în intensitate, o Indie șocată a descoperit faptul că forțele chineze ocupaseră sute de kilometri de teritorii aflate la graniță, în regiunea Ladakh, din nordul îndepărtat. Forțele uzurpatoare, susținute din spate de mii de soldați, ocupaseră vârful munților și alte puncte de observație strategice, iar Armata de Eliberare a Poporului (AEP) stabilise baze de înaintare, blocând accesul Indiei spre zone situate de-a lungul disputatei frontiere, care se aflase sub exclusiva sa jurisdicție.
Aceasta era o încercare cinică de a exploata nu doar haosul și dificultățile cauzate de cel mai distrugător export global al Chinei, și anume COVID-19, dar și politica îndelungată de conciliere a primului-ministru indian, Narendra Modi. În ultimii șase ani, Modi s-a întâlnit cu președintele Chinei Xi Jinping de 18 ori, în speranța favorizării unor relații mai prietenoase (și a slăbirii axei China-Pakistan).
Această speranță l-a orbit pe Modi în privința pregătirii Chinei pentru agresiune, care includea exerciții de luptă și construcții frenetice de infrastructură militară de-a lungul frontierei. În acest sens, Modi a repetat greșeala primului premier indian din perioada postindependenței, Jawaharlal Nehru, a cărui perseverentă curtare a lui Mao Zedong a dat Chinei posibilitatea de a-și anexa Tibetul, eliminând astfel tamponul teritorial dintre aceasta și India. Aceste invazii au culminat în 1962 cu războiul de la granița Munților Himalaya, care a început cu un atac surpriză al AEP, finalizat cu pierderi teritoriale pentru India.
Acel război a spulberat iluziile Indiei despre China ca partener de încredere și a declanșat o îndepărtare de politica pacifistă. Odată cu recenta agresiune a Chinei în zona Munților Himalaya, India pare să învețe din nou aceeași lecție. India a mobilizat deja de-a lungul frontierei un număr de trupe egal cu cel al chinezilor și a ocupat poziții strategice în zonă.
Tensiunile crescute au declanșat o serie de confruntări, cea mai acerbă având ca rezultat uciderea, la mijlocul lunii iunie, a 20 de soldați indieni și a unui număr nedivulgat de soldați AEP. Transformând ceea ce era odată o frontieră ușor păzită într-o graniță „fierbinte” și prin creșterea spectrului de surprize militare ulterioare – toate în timpul aprofundării legăturilor strategice cu Pakistan – China nu a lăsat Indiei altă alegere decât aceea de a-și întări semnificativ atitudinea strategică.
De fapt, se întrevede o dezvoltare militară majoră a Indiei. Aceasta va include patrule de frontieră pe o distanță mare și forțe de război montan suplimentare. Dar pentru că forțele indiene nu pot păzi fiecare unghier și crăpătură ale uneia dintre cele mai neospitaliere și periculoase granițe din lume, tacticile de intimidare vor fi esențiale, în egală măsură.
De aceea India a testat o serie de sisteme avangardiste de rachete, inclusiv o rachetă hipersonică de croazieră, un hibrid rachetă-torpilă (care poate fi lansată împotriva submarinelor și a transportatoarelor de avioane), precum și o rachetă antiradiație (creată pentru a căuta și distruge sistemele inamice de apărare aeriană echipate cu radar). Toate acestea prevestesc o investiție substanțială a Indiei în modernizarea militară.
Dezvoltarea militară a Indiei va include, de asemenea, o expansiune semnificativă a capacității sale navale. Aceasta va permite Indiei să adopte o atitudine mai puternică din punct de vedere maritim, ce include deschiderea unui front în Oceanul Indian, pe unde trece marea parte a bunurilor comercializate de China (inclusiv cele mai multe dintre resursele sale de energie).
Dar India nu înfruntă China de una singură. În luna noiembrie, Australia, Japonia și Statele Unite s-au alăturat Indiei pentru exercițiile navale de război din Malabar – primul exercițiu care a implicat vreodată pe toți cei patru membri ai alianței numite Quad, o coaliție strategică laxă dintre cele patru democrații importante ale regiunii Indo-Pacificului.
Intensificarea cooperării din interiorul Quad este esențială pentru politica Americii din zona Indo-Pacificului, care include concentrarea pe teritoriul maritim. Datorită consensului bipartizan din interiorul Statelor Unite, legat de necesitatea contracarării expansionismului Chinei, este puțin probabil ca această politică să se schimbe semnificativ sub administrația președintelui ales, Joe Biden.
O alianță strategică între Statele Unite și India este de mult coșmarul serviciilor de securitate chineze. Cu toate acestea, răsplătind propunerile de pace ale lui Modi cu înșfăcarea pe furiș a teritoriului, Xi a făcut mai posibilă existența unei astfel de alianțe. Ca răspuns pentru agresiunea Chinei, în luna octombrie India a finalizat în cele din urmă ultimul dintre cele patru acorduri „fundamentale” pe care Statele Unite le încheie cu aliații săi. Termenii acordului s-au negociat timp de mai bine de o decadă.
În afara colaborării diplomatice și militare cu state ce au o viziune comună, India încearcă să contracareze China expunându-i activitățile neocoloniale, precum Inițiativa Belt and Road (Noul Drum al Mătăsii). Și, foarte probabil, va încerca să dejoace planul lui Xi de a captura instituția veche de 442 ani a lui Dalai Lama și de a cimenta ocupația asupra Tibetului. După ce actualul Dalai Lama a afirmat în mod clar că „reîncarnarea lui va apărea într-o țară liberă”, India ar trebui să ajute tacit exilații tibetani să-și găsească succesorul în regiunile sale tibetano-budiste din Munții Himalaya, care l-au produs pe Dalai Lama la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Și totuși, o altă dimensiune probabilă a noii stategii a Indiei împotriva Chinei va fi urmărirea unei disocieri economice, gestionate și selective. Balanța comercială a Chinei cu India reprezintă cel de-al treilea cel mai mare surplus bilateral al său (după cel cu Statele Unite și Uniunea Europeană). Acum că India recunoaște că este o nebunie a se baza pe China pentru produsele de bază, toate acestea sunt destinate schimbării.
De la fondarea Republicii Populare în 1949, China și-a extins teritoriul mai mult decât dublu, anexând ținuturi ocupate de minorități etnice și confiscând teritoriile altor țări. Pe acest fond, invaziile recente asupra teritoriului Indiei din Munții Himalaya ar putea amenința semnificativ stabilitatea indo-pacifică. Din fericire, puterile regionale – începând cu India – contracarează. Având în vedere rezistența regională, susținută tot mai mult de către Statele Unite și de către alte puteri vestice, este foarte posibil ca Xi să trăiască pentru a regreta deciziile luate în 2020.
Brahma Chellaney, profesor de studii strategice la Centrul pentru Cercetare Politică din New Dehli și membru al Academiei Robert Bosch din Berlin, este autorul a nouă cărți, inclusiv „Asian Juggernaut, Water: Asia’s New Battleground”, și „Water, Peace, and War: Confronting the Global Water Crisis”.
