Emularea modelului Orban ar putea să-l tenteze și pe Dragnea. Doar că toleranța Bruxelles-ului față de Budapesta a fost întotdeauna ciudat de mare. România nu se bucură de așa ceva, și cu atât mai puțin Liviu Dragnea.

 

Spre deosebire de politicieni, bancherii centrali nu caută lumina reflectoarelor. Nu stau nici ascunși, știu însă că nu orice întrebare simplă poate fi lămurită cu un răspuns simplu. „Mai crește economia la anul?”, „Cade cursul?”, „Cu inflația ce faceți?” ș.a.m.d. Întrebări legitime pe care le auzi atât la București, cât și la Londra, Frankfurt sau Washington. Doar că nu orice subiect din sfera economică ține de competența unui bancher central. Pe deasupra, mai există și cutumele. Nu este vorba de etichetă sau de ștaif și nici de vreun cod secret. Ele sunt născute din prudența. Orice reper specific generează mișcări de piața, potențial costisitoare.
Dar cum de ce ți-e frică nu scapi, ultimii zece ani au spulberat zona de confort a bancherilor centrali. Criza a fost doar parțial de vină. De restul s-au ocupat politicienii. Cel puțin pe segmentul populist, nu mai există demult niciun dubiu: la originea tuturor relelor se află banca centrală. În timpul campaniei din 2016, Donald Trump a pus tunurile pe Rezerva Federală și a acuzat-o că alimentează un imens balon speculativ. În paralel, clipuri electorale pictate într-o tușă antisemită deloc subtilă propagau imaginea finanțiștilor evrei care-i văduvesc de bani și de oportunități pe americanii de rând. Ben Bernanke și Janet Yellen, ambii foști președinți ai FED, erau plasați în context cu George Soros sau cu Lloyd Blankfein de la Goldman Sachs.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI