Am citit din obișnuință profesională recentul Program de Convergență 2018-2021 al Guvernului României, elaborat pe baza (i) Regulamentului Comisiei Europene (CE) nr. 1466/1997 al Consiliului privind consolidarea pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1055/2005 al Consiliului și a (ii) Regulamentului (CE) nr. 1175/2011 al Parlamentului European și al Consiliului European. Elaborarea programului menționat ține de o structură tip „patul lui Procust”, care are în vedere codul de conduită referitor la specificațiile privind implementarea pactului de stabilitate și creștere și de liniile și orientative pentru formatul și conținutul programelor de stabilitate și convergență din 5 iulie 2016.
Am menționat sorgintea legală a acestui document-program impus prin normele UE din trei motive. Regulamentele UE sunt obligatorii. Programul României se transmite instituțiilor comunitare competente ca o obligație de stat membru pentru a fi analizat, a face evaluări și recomandări, iar a face comentarii pe astfel de documente de oricine și oricând, fără a ține cont de normele care le impun legal prin apartenența României la UE intră în aceeași categorie fie a relei-credințe, fie a manipulării. Desigur, orice guvern este obiectiv în intențiile sale în raport cu ceea ce și-a propus prin programul de guvernare. Intențiile într-un program de convergență răspund obiectivelor standard cerute de partenerii noștri prin legalitatea în comun convenită. Criticabil poate fi mai degrabă programul de guvernare, dar votul popular și parlamentul ne spun că acesta este valid, conform procedurilor democratice, pe cale de fi însă demolate de alții spre ceva nebulos.
Preiau din Programul de Convergență 2018-2021, de la subcapitolul 1.3. Politica monetară și cursul de schimb, faptul că BNR are ca obiectiv fundamental asigurarea stabilității prețurilor, prin aceasta aducându-și contribuția, împreună cu păstrarea stabilității financiare, la o creștere economică sustenabilă. Se precizează că politica monetară se centrează pe strategia de țintire a inflației (2,5% +/-1pp) cu crearea premiselor de a aduce rata inflației la limita definiției cantitative a stabilității generale a prețurilor (2%) stabilită de BCE. De asemenea, se precizează că s-a urmărit obiectivul unui echilibru optim între rata dobânzii de politică monetară (afectând creditarea și fluxurile de capital extern), cursul de schimb și nivelul rezervei valutare, evident toate fiind în mișcare sub influența unor factori divergenți interni și internaționali. Textul este diferit de oarece declarații politice, dar trebuie să admitem că cine își asumă o astfel de gestiune trebuie să o facă cu responsabilitatea unei capacități și intimități profesionale profunde, înainte de a se comunica deciziile Consiliului de Administrație al băncii centrale.
Ajungem însă la preocupările de protecție a consumatorilor (în general a populației) față de serviciile financiare oferite de băncile comerciale, care țin sau ar trebui să țină seamă de constelația celor trei elemente aflate într-un echilibru dinamic, dar distorsionat de canalul de transmisie a impulsului monetar mai ales de ceea ce înseamnă economia comportamentală. Creditor sau creditat își urmăresc interesele, fie pe bază de cunoaștere și intuiție, fie pe bază de cerințe stringente, încercându-se respectarea normelor de ambele părți. Dar riscul ajunge să fie un drog pentru mulți, în ideea că nu îi va ajunge. O primă implicare de a stimula consumatorul, dar și de a-l proteja, este mereu politica guvernamentală, una fiind cea prin care și-a propus programul Prima Casă, o bucurie pentru băncile care s-au calificat pentru gestiunea fondurilor alocate, mai ales din punctul de vedere al garanțiilor, când creditul imobiliar alunecă să devină neperformant. Se pare că a ajuns și în acest caz neperformant. Implicarea mai recentă a statului a avut și conotația de a stimula creșterea economică prin lanțul creditare case – susținerea sectorului construcțiilor, cu tot ce înseamnă în amonte și aval de acesta. Desigur, judecata face apel la o înlănțuire logică, dar componentele pot fi riscante, la ceea ce s-a și ajuns.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament