Economistul: Proiectul Naţional de Modernizare Economică şi Socială a României. Uniunea Europeană încotro?

TEODOR BRATEŞ

Întrebarea folosită pentru definirea temei dezbaterii din 1 noiembrie a.c. a PROIECTULUI NAŢIONAL DE MODERNIZARE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A ROMÂNIEI este încărcată cu dramatismul conferit de evoluţia evenimentelor din zona euro, din întregul spaţiu comunitar şi de pe alte continente. Organizatorii demersului AGER au apreciat că tocmai aceste evenimente – ca expresie a efectelor crizei globale şi (după unii participanţi) ale crizei de sistem – impun o abordare nouă a unor teme analizate anterior şi aceasta, în vederea deschiderii necesare pentru situarea, în parametrii ştiinţifici, a raportului dintre factorii interni şi externi în proiectarea viitorului României.

În intervenţiile sale, moderatorul dezbaterii, prof. univ. dr. Marin Dinu, a remarcat, între altele, că examinarea temei „ne ajută să găsim un punct stabil pentru a ne orienta spre ceea ce avem de făcut. Sigur, evenimentele actuale ne induc un sentiment de nesiguranţă care ne marchează pe toţi şi, înainte de toate, leadership-ul chemat să adopte deciziile care se impun. Încă nu ştim ce să «prindem» – dacă este ceva de «prins» în această turbulenţă – în contextul în care pregătim Proiectul Naţional. Evident, ne aflăm în faţa unei provocări căreia trebuie, înainte de toate, să-i răspundem într-o manieră principială, în condiţiile în care dezbaterile publice la nivel naţional – pe această temă – sunt, însă, inconsistente”.

UNDE NE AFLĂM? Autorul expunerii introductive, dr. Napoleon Pop, a ales drept motto pentru demonstraţia sa un citat dintr-o declaraţie şocantă a fostului şef al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet: „... Europa nu se poate opri la jumătatea drumului – este necesar să fie mult mai ambiţioasă”. Astfel, modul de a privi evenimentele în curs de desfăşurare are un suport determinat de nevoia de a nu pierde din vedere – nicio clipă – scopul, ideile intemeietoare, fundamentale ale raţiunii de a fi a Uniunii Europene. Pe fluxul informaţiilor de actualitate, în special al celor referitoare la zona euro, la situaţia din Grecia, la concluziile Consiliului European de la sfârşitul lunii octombrie, expunerea s-a centrat pe „mesajele de forţă”, pe „semnificaţiile” acestora, relevând caracterul de avalanşă al ştirilor, diversitatea – generatoare de confuzii – a emitenţilor. Grav este faptul că aşa-numitele inovaţii-soluţii sunt, în continuare, inconsistente, cu o putere redusă de generare a unor efecte pozitive. O idee esenţială subliniată de dr. Napoleon Pop vizează ecartul periculos dintre realitate şi percepţia ei, începând cu liderii zonei euro. De altfel, aceasta este o temă mult mai largă, a cărei importanţă depăşeşte spaţiul în care criza se manifestă cu cea mai mare violenţă.

Semnificaţia mesajelor de forţă care „bombardează” lumea nu poate fi descifrată dacă nu se iau în considerare o serie de elemente. Este vorba, în primul rând, despre cei care generează astfel de mesaje, despre factori responsabili, despre organizaţii, despre personalităţi cu notorietate, care contează mult pe „piaţa ideilor”. O notă distinctivă este conferită mesajelor de forţă de încercarea evidentă de a se calma spiritele prin accentul pus pe necesitatea adoptării unor „orientări profunde”. Este conştientizat faptul că o sursă de panică o constituie componenta economică a evenimentelor şi, de aici, apare clară nevoia de a privi lucrurile dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, mai ales din cea oferită de factorul politic. Or, aici, intervine decisiv credibilitatea emitenţilor mesajelor de forţă.

Această abordare întăreşte consideraţiile care au făcut obiectul analizei ştiinţifice desfăşurate de mai mult timp de dr. Napoleon Pop, inclusiv într-o dezbatere a Proiectului Naţional în primăvara anului curent.

Avem în vedere că procesul de integrare europeană s-a definit, încă din fazele lui incipiente, prin conotaţia permanentă de contributor la securitate în sens larg, chiar cauzalitatea lui determinativă fiind legată de acest aspect de o importanţă vitală pentru o Europă care îşi revenea dintr-un război devastator. Integrarea în sine era privită ca un instrument de securitate, premisa constituind-o dezvoltarea continentală – la vremea aceea ne referim la Europa Occidentală – sub auspiciile unei democraţii care, printr-o bunăstare generalizată la nivel de cetăţean, începută cu asigurarea securităţii alimentare, să tempereze până la minim orice tentaţie de conflict armat. Acesta din urmă devenea imposibil, în condiţiile în care producţiile de cărbune, oţel şi energie nucleară treceau spre o monitorizare bazată pe încredere reciprocă. După împărtăşirea unor constatări de ordin personal, dr. Napoleon Pop s-a referit la câteva repere de ordin istoric, remarcând că esenţa Uniunii Europene – prin etapele parcurse de la încheierea celui de-al doilea război mondial – constă în caracterul profund politic al proiectului integrării, fundamentat pe o voinţă iniţială puternică.

Amintindu-se de euro, se impune a constata că este doar „un capăt de etapă” , poate cel mai important, al proiectului politic reprezentat de UE, despre care azi, după o mai bună descifrare a începuturilor, putem afirma că a avut două faţete. O faţetă cu un caracter public, dar şi stimulatoare propagandistic în faţa cetăţenilor europeni, a fost reprezentată de motivaţii fundamentale pentru continentul prăbuşit după război: eliminarea conflagraţiilor devastatoare de pe continent generate în secolul XX de conflictul geostrategic care părea permanent dintre Franţa şi Germania (deşi toate capetele încoronate europene şi cu influenţă erau înrudite) şi asigurarea securităţii alimentare, una din cauzele declanşatoare ale conflagraţiilor amintite prin evocarea „spaţiului vital”. Aceasta era viziunea europeană a lui Jean Monnet (1888 – 1979) şi Robert Schuman (1886 – 1963), asamblată în Planul Schuman. O altă faţetă, mai puţin transparentă, dar uşor de perceput, a fost reprezentată de motivaţia promovării unor interese de hegemonie ale SUA într-un spaţiu de pe urma căruia a profitat financiar prin vânzările de armament, dar care a devenit lipsit de solvabilitate prin încheierea războiului. Dacă acest spaţiu era lăsat aşa sau s-ar fi aşteptat să-şi revină de la sine, ar fi putut avea efecte nefaste nu numai pentru economia americană, ci şi pentru securitatea continentului.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.