Reforma, în (de)zbatere publică. Minte educată în corp sănătos

Economistul nr. 2 (serie nouă), 23 Ianuarie 2012

      FLORIN ANTONESCU

      Sănătatea publică şi educaţia naţională, ca sisteme integrate în mecanismul economico-social şi ca domenii esenţiale pentru dezvoltare, au avut parte, din primele momente după decembrie 1989, de abordări similare între ele, în privinţa legiferării şi a ceea ce, cu un termen asumat îndeosebi ca urmare a insistenţei folosirii, este numit reformă.      

      Pe aceeaşi linie a similitudinii, legile de funcţionare a acestor sisteme se află în plină actualitate, din punct de vedere al implicaţiilor economice, al abordării politice şi al conexiunilor cu reglementări privind alte sectoare economice, sociale, administrative. Totodată, momentul iniţierii unor schimbări legislative confundabile cu intervenţiile reformatoare este contestat, în baza unei concepţii potrivit căreia, în astfel de vremuri, asemenea intervenţii nu se pot dovedi sustenabile.

      SITUAŢIA LEGISLATIVĂ, LA ZI. Legea privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar din România (pe scurt, Legea sănătăţii) este înscrisă, în acest moment, pe o traiectorie foarte asemănătoare cu cea urmată de Legea educaţiei naţionale – Legea nr. 1/2011 (tot pe scurt, Legea educaţiei). Teoretic, ambele legi se găsesc în stadii diferite de funcţionalitate (Legea sănătăţii – proiect în curs de refacere, Legea educaţiei – în vigoare, cu norme de aplicare în curs de elaborare). Practic, stadiul de funcţionare este departe de a fi atins de Legea sănătăţii şi încă nu a fost atins de Legea educaţiei.

      Legii sănătăţii i se poate prevedea aceeaşi prelungită şi confuză dezbatere, precum cea urmată de Legea educaţiei. Retras, la un moment dat, prin ştergere, la propriu (deci, anulat), proiectul Legii sănătăţii am aflat imediat că, de fapt, continuă să se afle în dezbatere, numai că se impune o dezbatere largă, profesionistă etc. Pe deasupra, cel mai cunoscut şi susţinut dintre profesioniştii domeniului contestari ai legii, înlăturat iniţial, a fost repus în drepturi la fel de rapid, inclusiv pentru participare la elaborarea legii de la a cărei facere numai ce fusese gonit. La vremea elaborării ei, Legea educaţiei naţionale a fost contestată, tot de către profesionişti din domeniul de aplicare, pentru faptul că nu se bazează pe dezbatere publică, de specialitate şi parlamentară şi că a fost adoptată prin angajarea răspunderii guvernamentale, în timp ce autorităţile susţineau că, de fapt, dezbaterea a fost deschisă demult şi activă, practic, fără limită de timp. Şi în cazul acestei legi a existat un adaos probatoriu, anume că normele de aplicare a diverselor prevederi din lege să fie elaborate pe bază de discuţii şi propuneri publice, chit că de aşteptat era ca elementele strict tehnice să fie încredinţate, cel puţin din nevoia formulării unitare, unui grup foarte restrâns şi foarte abilitat în formalismul de specialitate.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!