Economistul nr. 41 (serie nouă), 7 Noiembrie 2011
BNR: REZERVELE INTERNAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, 36,290 MILIARDE EURO LA 31 OCTOMBRIE 2011. La 31 octombrie 2011, rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la nivelul de 32,198 miliarde euro, faţă de 33,626 miliarde euro la 30 septembrie 2011, potrivit datelor BNR.
În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: - Intrări de 383 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele. - Ieşiri de 1,811 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,092 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2011 au fost de 36,290 miliarde euro, faţă de 37,642 miliarde euro la 30 septembrie 2011. Plăţile scadente în luna noiembrie 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 292 milioane euro.
Creşterea în luna septembrie a rezervelor valutare cu circa 1,1 miliarde euro şi scăderea acestora în luna octombrie cu 1,4 miliarde euro exprimă variaţiile ratelor de schimb ale dolarului american, lirei sterline şi yen-ului japonez faţă de euro şi fluctuaţiile fluxurilor de capital cu impact asupra rezervelor minime obligatorii în valută ale instituţiilor de credit.
INS: CÂŞTIGUL SALARIAL MEDIU NET, 1.464 LEI ÎN SEPTEMBRIE. Câştigul salarial mediu nominal net a fost în septembrie de 1.464 lei, în creştere cu 0,6% (9 lei) faţă de august şi cu 9,3% comparativ cu aceeaşi lună din 2010, cele mai mari valori înregistrându-se în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, câştigul salarial net a fost de 4.027 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 866 lei.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în septembrie de 2.017 lei, în creştere cu 12 lei faţă de august. În luna analizată, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Majorările s-au datorat acordării de prime ocazionale, plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte), a disponibilizărilor de personal cu salarii mici.
[...]
Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.