Economistul nr. 5 (serie nouă), 13 Februarie 2012
CORNEL
ALMĂȘAN
Adversarii aderării Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului au insistat şi insistă, nu fără temei, asupra pericolelor care pândesc industriile autohone mai puţin performante, în competiţia liberă, dar şi foarte dură, cu omoloagele lor de peste hotare, odată cu intrarea în hora globalizatoare a OMC. Implicând abandonarea barierelor protecţioniste şi aplicarea tarifelor vamale nediscrimnatorii, ea deschide un câmp larg pentru expansiunea celor mai puternici competitori.

În condiţiile invadării pieţei interne de avalanşa produselor străine, de mai bună calitate şi ieftine, care vor elimina, treptat, produsele inferioare calitativ şi, nu de puţine ori, mai scumpe, provenind din întreprinderile locale, obiectivul creării unei industrii ruseşti moderne şi competitive poate fi, astfel, serios compromis. Răspunsul guvernanţilor este că, într-adevăr, rigorile concurenţei vor constitui un factor destructiv pentru agenţii economici autohtoni incapabili, dar, în acelaş timp, şi un stimulent pentru manifestarea ingeniozităţii, a spiritului novator al managerilor capabili, dornici să supravieţuiască, să se ridice la standarde mondiale de eficienţă.
În scopul diversificării economiei ruse, al creării unei industrii moderne, puternice, pentru ca ţara să nu fie surclasată pe plan extern, liderii de la Moscova au iniţiat ambiţioase programe de restructurare a întreprinderilor de stat, au alocat fonduri considerabile, de multe sute de miliarde de ruble, pentru dotarea lor cu utilaje de vârf, pentru reconversia personalului disponibilizat ca urmare a reformelor întreprinse. În paralel, o atenţie deosebită a fost acordată atragerii investitorilor străini, consideraţi parteneri utili, atât prin capitalul, cât şi prin expertiza lor tehnică („know-how”-ul) de calitate.
În context, autorităţile centrale şi regionale au acţionat pentru a cointeresa companiile străine să-şi amplaseze cât mai multe unităţi de producţie în Rusia, să coopereze cu întreprinderile ruseşti pentru realizarea, pe plan local, a unor produse, a unor componente şi accesorii. Se pleacă de la premiza că, prin asimilarea procedeelor avansate de fabricaţie, practicate peste hotare, se va putea accelera sensibil procesul resuscitării unor industrii autohtone.
Lăsând la o parte faptul că, datorită forţei de muncă mai ieftine, localizarea, în Rusia, a anumitor operaţiuni de producţie, inclusiv asamblarea produselor finite, presupune, pentru investitorul străin, costuri mai scăzute, decât în ţările de origine, companiilor care au recurs la colaborări industriale, „internalizatoare”, le sunt oferite faciliăţi foarte atractive (reduceri de impozite, scutiri de anumite taxe, arendări preferenţiale etc.). Pe această cale, au putut fi lansate proiecte de anvergură, în diferite sectoare ale economiei. Din cele 137 obiective industriale puse în funcţiune în perioada 2009-2011, un număr de 60 au inclus parteneri străini.
[...]
Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.