Economistul: Scrisori din Rusia. Privatizări cu capital autohton

CORNEL ALMĂȘAN

Păşind în noul an, 2012, guvernanţii de la Moscova reanalizează, printre altele, şi stadiul îndeplinirii programului de privatizări stabilite pentru perioada 2011-2013, constatând că multe din cele 1.300 obiective nominalizate au rămas, deocamdată, doar pe hârtie. Puţine dintre ofertele primite din partea investitorilor privaţi au îndeplinit condiţiile preconizate şi, ca atare, au fost acceptate.

Principalul motiv invocat de către privatizatori a fost faptul că, la preţul de vânzare subevaluat care ar fi putut fi obţinut pe pieţele de profil, nu ar putea fi adunate cele 1.000 miliarde ruble (33 miliarde dolari) scontate. Atâta timp cât preţul ţiţeiului la bursele internaţionale se menţine la peste 100 dolari/baril, guvernul nu este interesat să-şi sporească veniturile bugetare din vânzări de active, dar observatorii consideră că, dacă preţul va scădea sub 60 dolari/baril, s-ar putea ca atitudinea acestuia să se schimbe.

Dacă, iniţial, scopul declarat al privatizărilor l-a constituit finanţarea deficitului bugetar, se pare că, în prezent, oficial, autorităţile sunt preocupate mai mult de posibilitatea dotării, pe această cale, a întreprinderilor în cauză cu tehnică de vârf, de sporirea eficienţei şi capacităţii lor competitive, de accelerarea implicită a procesului de modernizare a economiei. Întrucât peste 90 la sută din unităţile prevăzute pentru privatizare în actuala etapă sunt întreprinderi mici şi mijlocii, neatractive pentru investitorii strategici, atenţia acestora este îndreptată, în mod firesc, spre restul de 10 la sută. Printre ele se numără marile bănci („Vneshtorgbank”, „Sberbank” şi „Selhozbank”), companiile petroliere („Rosnefti” şi „Transnefti”), flota comercială („Sovcomflot”), căile ferate („Rosiiskie Jeleznie Doroghi”), compania hidroenergetică („Roshidro”), Compania naţională de telecomunicaţii sau Agenţia naţională de creditare ipotecară pentru locuinţe. Privatizările se realizează, atât prin vânzări preferenţiale, prin negocieri directe, cât şi prin licitaţii sau listări la bursă. În legătură cu acestea, se ridică o oarecare dificultate. Autorităţile nu sunt dispuse să înstrăineze decât cel mult 49 la sută din pachetul de acţiuni al unei societăţi de stat, pe când investitorii doresc să poată deţine majoritatea, pentru a-şi putea pune în aplicare nestânjeniţi propriile strategii de dezvoltare.

În luna februarie 2011, au fost vândute 10 la sută din acţiunile „Vneshtorgbank”, tranzacţionarea altor pachete trenând din diferite motive. Astfel, anunţând creşterea substanţială a veniturilor, compania „Alrosa” (diamante) a considerat inoportună înstrăinarea unor acţiuni ale sale. La fel au procedat şi „Roscomflot”, care trebuia să-şi vândă 49 la sută din acţiuni, sau „Roshelicopters”, aparţinând conglomeratului militar-industrial „Rosoboronstroi”. S-ar putea ca şi privatizările programate pentru anul 2012 („Roshidro” – 10 la sută, „Sberbank” – 7,5 la sută etc.) să aibă aceiaşi soartă, decizii definitive, la nivel înalt, fiind puţin probabile înainte de alegerile prezidenţiale din luna martie a.c. Oricum, procesul privatizării întreprinderilor mici şi mijlocii nu pare a fi afectat de incertitudinile marilor privatizări.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.