Sectorul financiar-bancar intern, la început de 2012

Economistul nr. 1 (serie nouă), 16 Ianuarie 2012

      ANDREI RĂDULESCU

      La început de an, sectorul financiar-bancar intern se află în faţa unor provocări fără precedent, de la impactul crizei economico-financiare mondiale (valul I şi valul II) la dependenţa de capitalul străin (într-o perioadă în care riscul şi percepţia asupra riscului cu privire la economia internă se menţin ridicate), declinul potenţialului economiei interne etc. Aceşti factori au contribuit la deteriorarea semnificativă a unor indicatori importanţi (structurali) din sectorul financiar-bancar intern: riscul de credit, rata creditelor neperformante, indicatorii de profitabilitate.      

      Pe de o parte, sectorul resimte consecinţele primului val al celei mai severe crize economico-financiare mondiale de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial: evoluţia economiei la un nivel sub potenţial, blocajele economico-financiare la nivelul mai multor ramuri ale economiei (cererea internă) (sectoarele de construcţii, imobiliar etc). Pe de altă parte, valul II al crizei economico-financiare mondiale (problema datoriilor suverane din economiile dezvoltate, manifestată în principal, în Zona Euro, principalul partener economic al României) îşi face deja simţită prezenţa pe plan intern. Liderii europeni nu au identificat încă soluţiile credibile (pentru pieţele financiare) la criza datoriilor suverane din Europa. Cum se poate observa în graficul alăturat, primele de risc ale ţărilor europene au crescut semnificativ în a doua jumătate a anului 2011, atingând valori record în cazul economiilor cele mai vulnerabile (în principal din flancul sudic al Europei, dar nu numai (cazul Ungariei)) (ceea ce a determinat o creştere a costurilor de finanţare a acestor state, către valori nesustenabile).

      În acest context, riscul şi percepţia riscului investitorilor străini cu privire la economia internă se menţin ridicate. Iar principala provocare pentru sectorul financiar-bancar intern şi pentru economia internă constă în ieşirile de capital străin. Mai ales că aproximativ 85% din activele bancare interne aparţin băncilor care provin, în principal, din ţările membre ale Zonei Euro, într-un moment foarte dificil pentru Europa. Totodată, multe dintre aceste bănci au ca origine state cu economii vulnerabile: şi nu mă refer doar la Grecia (aflată într-o stare de faliment de facto), dar şi la Austria (prin prisma expunerii ridicate pe economiile din Europa Centrală şi de Est, cea mai riscantă regiune de pe mapamond în perioada primului val de criză economică şi printre cele mai riscante în prezent, prin prisma dependenţei economico-financiare de Zona Euro).

      Evoluţia investiţiilor străine directe pe parcursul ultimelor trimestre exprimă pierderea interesului investitorilor străini pentru economia internă. Intrările nete de investiţii străine directe au scăzut în primele 10 luni din 2011 cu peste 40% an/an, până la 1,3 mld. euro. Acest fenomen este determinat atât de factori exogeni (situaţia din Zona Euro, în contextul celor două valuri de criză), dar şi intrinseci (declinul potenţialului economic, pierderea de încredere faţă de politica economică pe plan intern (posibilitatea unor decizii nefavorabile pentru investitori, mai ales după cele întâmplate la jumătatea anului 2010)).

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!