Economistul: Sfertul emigrant

VLAD ROȘCA

Albania este o ţară de dimensiuni reduse. Aşa a fost să fie. Vreo 29.000 de kilometri pătraţi suprafaţă, astfel că nu intră nici măcar în top 100 al celor mai întinse ţări de pe glob. Ca vecini, Albania se bucură de Muntenegru, Kosovo, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Grecia şi, peste Adriatică, Italia. Nu că geografia ar fi vreo problemă, aşa a fost să fie.

Problema este că populaţia Albaniei scade constant. Atraşi de puterea economică a vecinilor, albanezii sunt tentaţi să emigreze. Iar tentaţia devine fapt. Tranziţia de la totalitarism la economie liberă de după anul 1992 a fost prea lentă pentru a stăvili poftele de democraţie deplină şi imediată ale cetăţenilor albanezi.

Albania nu este printre ţările obişnuite să producă titluri pentru occident. Nu are activitatea statelor vestice bine înhămate la viaţa economică. Şi, totuşi, Albania reuşeşte să rămână în centrul atenţiei, iar Grecia şi Italia pot confirma. Deoarece unele dintre locurile de muncă din peninsulele amintite sunt ocupate de albanezi, în special dacă vine vorba de munca la negru. Până nu de mult, italianul de rând îşi permitea să „externalizeze” serviciile casnice. Grădina era dată pe mâna unui albanez în căutarea câtorva euro care să îi permită să îşi ducă zilele în aşteptarea următoarei grădini. La fel şi apartamentul grecului care, pentru a evita taxele, alegea un ziler din alţi douăzeci la negru pe care îi întâlnea la un colţ de stradă. Migraţia masivă din Albania supracapacitează pieţele de muncă din Grecia şi din Italia. Cum noi locuri de muncă nu sunt create, mai ales în aceste vremuri de recesiune, dacă nu reuşesc să se angajeze cu acte în regulă, imigranţii albanezi nu vor face decât să „ajute” pieţele negre din ţările primitoare să înflorească, ceea ce ar putea duce la destabilizarea unor economii şi aşa şubrede.

Îngrijorările Greciei şi Italiei de a pierde echilibrul în faţa unui aflux de imigranţi s-au oglindit în ultimii ani şi către Albania, care se confruntă cu o diminuare continuă a populaţiei şi, implicit, a forţei de muncă potenţiale. La fel ca multe alte state europene, Albania s-a pus şi ea pe numărat în anul 2011, iar rezultatele preliminare ale recensământului le-a publicat cu puţin înainte de Crăciun. Din tot ansamblul de informaţii de interes public care puteau fi obţinute din tolba recenzorului, ochii şi urechile albanezilor au fost aţintite către indicatorii demografici, mai precis populaţia ţării. 2,8 milioane a răspuns Ines Nurja, directorul institutului naţional de statistică al Albaniei. Cu un an în urmă erau încă 2,9 milioane, iar cu zece ani în urmă, ceva mai bine de trei milioane de cetăţeni.

În perioada comunistă, populaţia ţării ajunsese chiar să se dubleze. La un moment dat, creşterea s-a oprit, iar cu schimbarea sistemului de conducere şi trecerea la Republică, acum două decenii, Albania se vede nevoită să îşi amintească tainele scăderii.

În primul an postcomunist, 300.000 de albanezi s-au gândit să „dea gust” libertăţii cu mai multe „arome străine”. Duşi au fost. Au urmat alți 300.000 până în anul 1996. La care se adaugă alte 70.000 de suflete slabe care şi-au aruncat economiile în jocuri piramidale, doar pentru a se vedea falite şi a apela la străinătate ca barcă de salvare.

Pentru o anumită perioadă, banii trimişi acasă de imigranţi au fost o mană, contribuind la stabilitatea economică internă. Astăzi, se iveşte şi latura negativă a migraţiei. Plecaţi de atât de mult timp, unii albanezi şi-au făcut un rost în străinătate. Stabiliţi acolo, îşi păstrează banii, reducând dimensiunile unei surse de finanţare „individ-stat”. Şase sute de mii de albanezi sunt în Grecia, două sute de mii în Italia, iar alte sute de mii stau acasă şi urmăresc Rai Uno, cu un picior deja în „Cizmă”.

Apoi, dacă în anul 1990 erau mai bine de 25 de naşteri la mia de locuitori, în anul 2002 rata ajunsese la 18/1.000, iar previziunea pentru anul 2011 este 12,15/1.000. În acest timp, CIA estima o rată netă a migraţiei pentru anul recent încheiat de 3,34 persoane la mia de locuitori. Dacă ritmul s-ar menţine, ar însemna ca peste nu mai mult de treizeci de ani unul din patru nou născuţi în această perioadă să părăsească Albania. Un sfert emigrant. Căci, aşa va fi fost să fie.

Dacă Albania se poate „lăuda” cu ceva, o va face cu „potenţialul de emigrare”, alimentat de şomaj (13,7% în anul 2010) şi de sărăcie (12,5% din populaţie trăieşte sub nivelul de sărăcie). Până la o îmbunătăţire a situaţiei economice, Ines Nurja va avea un anunţ important, însă greu de făcut: rezultatele complete ale recensământului. Doar că vor fi tot mai puţini cei care o vor asculta... Asta dacă nu cumva Laura Chimenti va prezenta ştirea în ediţia de seară a TeleGiornale1...

____

Datele pentru acest articol au fost culese de pe pagina de Internet a Central Intelligence Agency (CIA) (URL: https://www.cia.gov/library/publication/the-world-factbook/geos/al.html, accesat la 29.12.2011), de pe site-ul Migration Information Source (URL: http://www/migrationinformation.org/profiles/display.cfm?id=239, accesat la 29.12.2011) şi din ziarul Tirana Times (URL: http://www.tiranatimes.com/news.php?id=13064&cat=1, accesat la 29.12.2011)