Sfidarea crizei Creşterea economică

CONSTANTIN BOŞTINĂ

17 Octombrie 2011

    Dacă ne întoarcem în timp, şi criza anilor ’30 din secolul trecut a fost depăşită prin programe de investiţii, prin dezvoltare, nu prin continuarea politicilor de austeritate. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat zilele trecute că nu este exclusă o nouă recesiune economică la nivel mondial în 2012. Evident că o asemenea afirmaţie emanată de la un organism care dispune de o analiză mondo-globală nu poate să nu îngrijoreze.

    În aceeaşi notă, a unor perspective deloc încurajatoare, se înscrie şi declaraţia şefului Băncii Centrale Americane (Fed), Ben Bernake, care a avertizat că economia SUA este pe punctul de „a se împiedica” din nou şi că un default dezordonat al Greciei ar putea avea un impact negativ serios asupra pieţei americane.
   
    Banca Centrală Europeană (BCE) face un apel neobişnuit şi fără precedent în istoria sa, arătând că problema datoriilor a ajuns la dimensiuni sistemice, iar băncile trebuie recapitalizate.
   
    Agenţia Fitch a retrogradat ratingurile Italiei şi Spaniei, ceea ce, evident, nu proiectează optimism asupra evoluţiei economiei acestor state. Franţa, Belgia şi Luxemburg au sărit zilele acestea în ajutorul băncii Dexia cu zeci de miliarde de euro pentru a preveni un colaps bancar ce ar fi putut trimite la pământ sistemul financiar european.
   
    Într-un asemenea tablou sumbru al economiei mondiale, dar mai ales al economiilor unor state „locomotivă” cu pondere însemnată în circuitul economic internaţional, apare firească întrebarea: care vor fi următoarele manifestări negative ale neputinţei de a se depăşi criza şi de a relua creşterea economică? Oare e posibil un război la scară planetară!? Nu cred şi nu trebuie să se întâmple aşa ceva.
   
    Cauza majoră care a făcut să nu se reuşească ieşirea din recesiune şi să fie relansată dezvoltarea o reprezintă criza datoriilor suverane. O bună parte a statelor cu o pondere semnificativă în economia mondială sunt preocupate de găsirea unor soluţii pentru reducerea deficitelor bugetare şi pentru reducerea datoriilor suverane, nemaiavând timp să se gândească la relansare economică.
   
    Tot mai mulţi specialişti şi analişti economici atrag atenţia că Europa mai are puţin timp la dispoziţie pentru a găsi o soluţie de durată pentru criza din zona euro. Compania de consultanţă Ernst & Young a avertizat recent că statele din zona euro vor trece prin doi ani de recesiune şi o nouă criză de lichiditate, dacă liderii nu reuşesc să rezolve criza datoriilor suverane şi vor declanşa un default dezordonat. În absenţa unor măsuri clare şi rapide, economia zonei euro ar putea scădea cu 2 la sută în 2012 şi cu 1 la sută în 2013.
   
    Din păcate, cea mai mare parte a măsurilor vizează stabilitatea sistemului financiar-bancar şi mai puţin economia reală şi îmbunătăţirile mediului de afaceri.
   
    Această agitaţie lipsită de o direcţie clară în care trebuie acţionat pentru a ieşi din recesiune pune sub semnul întrebării capacitatea instituţiilor internaţionale şi regionale – FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană –, dar şi diligenţa guvernelor naţionale de a promova cele mai bune politici de depăşire a crizei şi de relansare economică.
   
    Conflictele politice de la Washington, interesele divergente ale statelor membre ale UE şi în special Franţa, Germania, Anglia, dar şi permanentele fricţiuni politice din unele ţări, inclusiv din România, sunt de natură să pună pe plan secund soluţiile necesare pentru relansare economică sau să le întârzie atât de mult, încât, până la urmă, efectele lor vor fi minore.
   
    Nu este suficient să fie numai semnalate şi agitate situaţiile tensionate şi negative din evoluţia economiei mondiale şi a economiilor naţionale. Aici am putea spune că nu trebuie procedat ca în povestea cu drobul de sare. În loc să se strige cu disperare că este în pericol de moarte copilul, este mai bine fie să-l muţi din locul periculos, fie să fixezi drobul de sare să nu cadă peste el.
   
    Dacă ne întoarcem în timp, şi criza anilor ’30 din secolul trecut a fost depăşită prin programe de investiţii, prin dezvoltare, nu prin continuarea politicilor de austeritate.
   
    Într-un mod raţional, atât organismele economice şi financiar-bancare internaţionale, dar şi guvernele naţionale ar trebui să capitalizeze băncile, în primul rând, pentru finanţarea unor programe de investiţii care să stimuleze producţia, să reducă şomajul, să creeze noi locuri de muncă. Sursele pentru reducerea deficitelor şi a datoriilor suverane să fie nu din împrumuturi şi măsuri de austeritate, ci din impozite şi taxe aplicate la salariile noilor angajaţi, la veniturile companiilor, din impozitarea tranzacţiilor financiare şi bancare. Apreciez că atât criza, cât şi recesiunea nu pot fi depăşite decât prin relansare şi creştere economică, prin restructurări esenţiale şi prin investiţii masive în economie.