Economistul: Sinteza dezbaterilor consacrate Proiectului Naţional de Modernizare Economică şi Socială a României (VI)

TEODOR BRATEŞ

Fiscalitatea: schimbările multe şi dese, cheia marilor succese

Ne vom referi în cele ce urmează tot la dezbaterile consacrate fiscalităţii, nu numai din pricina faptului că tema respectivă a făcut obiectul unor confruntări de opinii în două reuniuni, ci mai ales pentru nevoia imperioasă a participanţilor de a avansa în clarificarea unor aspecte esenţiale ale proiecţiei ştiinţifice la care s-au angajat.

În intervenţiile lor, moderatorul dezbaterii, prof. univ. dr. Marin Dinu, precum şi prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, dr. Constantin Boştină, prof. univ. dr. Ioan Talpoş, prof. univ. dr. Nicolae Dănilă, prof. univ. dr. Constantin Anghelache au abordat diverse aspecte care se constituie, împreună, în repere de neînlocuit în continuarea procesului de elaborare a Proiectului Naţional de Dezvoltare Economică şi Socială a României.

REFORMĂ ŞI CRIZĂ. În decursul dezbaterilor a fost lansată, e drept, fără să se meargă mai departe, spre concretizări, spre analize aprofundate, sintagma de criză fiscală. La o examinare mai atentă, contribuţiile unor participanţi, între care dr. Constantin Boştină, prof. univ. dr. Dorel Ailenei, conf. univ. dr. Marius Marinaş, lector univ. dr. George Enescu au oferit elemente concludente care permit să ne aplecăm, fie şi numai prin câteva considerente, asupra respectivei sintagme. În ce ar consta criza fiscală şi, mai ales, ce mijloace există pentru a fi depăşită?

La prima vedere este vorba despre un deficit bugetar nesustenabil, însă, la o privire mai atentă constatăm – în special dacă urmărim politicile guvernamentale în perioada de criză – că elementul definitoriu îl constituie capitolul de venituri, respectiv măsura în care încasările acoperă în mod satisfăcător o serie de cheltuieli obligatorii; adică se acceptă un anumit deficit, de regulă cel de 3 procente din PIB, aşa cum s-a stabilit la Maastricht. De aici, ideea conceperii şi promovării unei reforme fiscale. Şi în această privinţă, intervenţiile prof. univ. dr. Marin Dinu, prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, dr. Constantin Boştină, prof. univ. dr. Ion Bucur au permis să se contureze câteva dintre componentele principale. Astfel, s-a avansat propunerea demnă de luat în seamă cu toată seriozitatea, potrivit căreia reforma urma să se bazeze pe principiul solidarităţii, al întăririi factorilor de coeziune, la nivelul întregii societăţi. Revenirea la impozitul progresiv, cu corecţiile impuse de experienţa acumulată, în special cea negativă, a fost menţionată cu precădere. Exemplele date, îndeosebi cele care se referă la contribuţiile sociale şi cele pentru sănătate, atestă cerinţa de a se revizui drastic actualul sistem de impozitare.

Se urmăreşte identificarea unei veritabile filosofii a fiscalităţii care să fie rodul contribuţiilor unor elite autentice din ţara noastră. În acest sens, prof. univ. dr. Marin Dinu observa că „din cauza unor derapaje grave în materie de politică economică, avem prea puţine locuri de muncă, iar căile de acţiune în materie fiscală nu vizează în suficientă măsură rezolvarea acestei probleme. La fel, avem o slabă capitalizare în economie, după cum avem prea multă mediocritate randamentală. Se cuvine, de asemenea, să recunoaştem că înclinaţia antreprenorială este încă mică, asemenea precarei dispoziţii spre efort. Şirul exemplelor poate fi continuat, dar – în majoritatea cazurilor – inconsistenţa deciziei de politică economică, inclusiv în materie fiscală, explică de ce ne aflăm în situaţia conturată de numeroase intervenţii la dezbatere”.

Aceste consideraţii şi considerente care privesc, deopotrivă, criza fiscală şi reforma fiscală au fost aduse în dezbatere, pe fondul unor retrospective apreciate drept utile de către participanţi. Măcar din necesitatea de a nu repeta erori păguboase. Dacă ar fi să ne rezumăm la perioada interbelică, nu ne va fi dificil să constatăm frecvenţa deosebită, uneori printr-o alternanţă de numai câţiva ani, a crizelor fiscale şi a reformelor fiscale. „Teatrul de operaţiuni l-a reprezentat, de cele mai multe ori, Parlamentul cu cele două Camere ale lui, activitatea de ordin legislativ fiind, din acest unghi de vedere, remarcabilă, dar în niciun caz sub aspect calitativ. Noi, cei de astăzi, avem toate temeiurile să pretindem actualilor parlamentari seriozitate, competenţă, responsabilitate în abordarea temelor care privesc fiscalitatea. Totul este să nu avem pretenţii exagerate şi aceasta din simplul motiv pentru că, într-o perioadă pe care mulţi o idealizează, s-au consemnat precedente dintre cele mai „suculente”. Ne referim – cum remarcam înainte – la ce s-a întâmplat în Parlamentul României în anii interbelici ori de câte ori au fost examinate aspecte ale politicii fiscal-bugetare, ale economiei, în general. Bunăoară, la 18 decembrie 1930, deputatul I.M. Leon se adresa ministrului de finanţe în funcţiune, Mihai Popovici, cu cererea imperativă de a răspunde la pretinsele încălcări ale legii în materie comise de precedentul deţinător de portofoliu, nimeni altul decât Virgil Madgearu. Mihai Popovici a considerat, în aplauzele majorităţii, că este vorba despre o calomnie. La rândul său, Virgil Madgearu a spus că „îl lasă rece” ofensa adusă de respectivul deputat, ceea ce a atras protestele vehemente ale Opoziţiei.

În demersurile oficiale şi în unele dezbateri publice s-au tratat fie superficial, fie eronat, atât din punct de vedere conceptual, cât şi sub aspect metodologic, teme extrem de importante, cum sunt modalităţile de reducere a deficitului bugetar, de comprimare a datoriei publice şi, în strânsă legătură cu aceste aspecte, incapacitatea cronică, inclusiv a autorităţilor, de a defini rolul pe care capitalul străin îl are în susţinerea de durată a trendurilor economiei româneşti.

Cu acest episod am deschis drumul spre un alt tip de replici şi contrareplici, mult mai dure. Un alt exemplu: în Monitorul Oficial din 27 februarie 1936 citim următoarele în stenograma dezbaterilor din Camera Deputaţilor:

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.