Economistul: Sinteza dezbaterilor consacrate Proiectului Naţional de Modernizare Economică şi Socială a României (VII) - Integrarea Europeană, între dorinţă şi putinţă

TEODOR BRATEŞ

Practic, toate cele 14 sesiuni de dezbateri au „legat” Proiectul Naţional de Modernizare Economică şi Socială a României de destinul european al spaţiului material şi spiritual în care trăim. Între timp, convulsiile din Zona Euro, punerea în discuţie chiar a fundamentelor construcţiei europene, avansul deosebit de îngrijorător al euroscepticismului (la noi, pe fondul dezamăgirilor provocate de aproape cinci ani de apartenenţă instituţională la UE), toate lasă loc unor abordări, cel puţin, inadecvate. De aceea, păstrarea şi consolidarea „achiziţiilor” pe tema dată a dezbaterilor de până acum devin un imperativ major pentru toţi participanţii la elaborarea Proiectului Naţional.

CUM ÎŞI ASUMĂ ROMÂNII STATUTUL DE EUROPENI? Moderatorul dezbaterii, prof. univ. dr. Marin Dinu, a apreciat că procesul de integrare europeană a României reprezintă „testul asumării de către concetăţenii noştri a statutului de europeni, cu tot ceea ce presupune aceasta. Se impune să fim realişti în evaluarea modelului către care tindem să ne îndreptăm. Este, într-adevăr, o mare provocare pentru că atât timp cât lucrurile sunt într-o mişcare extrem de accelerată în Zona Euro, în modelul european în ansamblu, există temerea că nu avem pregătirea necesară, nici măcar fizică, pentru a face faţă acestui tip de acceleraţie. O vorbă celebră a lui Iorga se referă la faptul că noi şi când mergem pare că stăm pe loc. Dacă lucrurile se mişcă atât de repede în modelul european, fie într-un sens, fie în altul, înseamnă că avem o mare problemă. Iar această problemă este să ne facem perfect lecţiile de pregătire pentru a face faţă condiţiei de membru al unui club întemeiat pe performanţă”.

La rândul său, dr. Constantin Boştină a relevat, în mai multe intervenţii la tema integrării europene, necesitatea de a miza pe avantajele reciproce, respectiv pe ceea ce putem să primim noi prin statutul de stat membru şi ceea ce poate să primească UE, ca entitate unitară, de la noi. În acest sens, a menţionat ca un factor de frânare „insuficienta participare românească la definirea liniilor de acţiune pentru rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă UE nu numai în prezent, ci dintr-o largă perspectivă, în primul rând din perspectiva oferită de Proiectul Naţional. Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Sunt întrebări la care viaţa ne obligă să răspundem, pornind de la datele experienţei pe care am acumulat-o în perioada relativ îndelungată de pregătire a aderării. Compatibilizarea noastră a fost şi este anevoioasă, însă s-au înregistrat progrese. Ele sunt un bun câştigat în ceea ce priveşte armonizarea legislativă şi instituţională. Dar, nu este de ajuns. Sentimentul de apartenenţă la UE se cere transformat într-un factor de impulsionare, de stimulare a acţiunilor care vizează convergenţa atât cea nominală, cât mai ales cea reală. Permanent trebuie să ne raportăm la criteriile de convergenţă, îndeosebi din perspectiva Strategiei «Europa 2020». Numai prin cuplarea la această Strategie vom racorda Proiectul nostru Naţional la procesul de integrare europeană a României”.

Consideraţiile de ordin principial, extrem de importante în orice demers intelectual, au fost însoţite (şi se cer mai abitir însoţite în cea de-a doua parte a dezbaterii) de avansarea unor soluţii, a unor opţiuni clare, completate cu mijloacele prin care pot fi efectiv promovate. Astfel de soluţii pornesc, aşa cum remarca dr. Napoleon Pop, de la cunoaşterea şi recunoaşterea realităţilor naţionale şi comunitare. Autor al unei ample şi consistente expuneri introductive pe tema crizei euro, dr. Pop observa că „toate statele UE sunt mult mai ocupate, acum, cu problemele naţionale, ceea ce creează pericolul creşterii naţionalismului economic, întăririi tendinţelor protecţioniste în comerţul internaţional, care rămâne totuşi motorul dezvoltării şi al cooperării”. Vorbitorul a considerat că „situaţia României este de două ori de «singurătate». Prima, de natură conjuncturală, care vizează faptul că dacă ne aşteptăm, la ora actuală, ca cineva să ne întindă o mână de ajutor fără ca noi să depunem eforturile interne de reformare şi consolidare fiscală, este cazul să ne luăm gândul – de la bun început – de la aşa ceva, considerând că mai toţi partenerii noştri sunt confruntaţi cu alegeri şi se preocupă de atragerea propriului electorat, în condiţiile în care politicile de austeritate naţională acutizează climatul social.

Al doilea tip de «singurătate» ne obligă, în modul cel mai firesc, în calitate de stat membru al UE cu angajamente asumate, să ne conformăm principiului potrivit căruia orice construcţie este puternică dacă toate elementele ei componente sunt puternice. Adică, suntem obligaţi să respectăm disciplina Tratatului de la Lisabona, preocupându-ne prioritar de dezvoltarea naţională proprie, în sensul unui proces autentic de convergenţă reală, astfel încât să ne ajute să mergem spre o convergenţă nominală sustenabilă. Fiind stat membru, cred că legile comunitare viitoare, conform cărora ar trebui să ne mulăm şi noi, impun să avem un aport de iniţiativă românească, cât mai mare. Nu sunt sceptic în privinţa proiectului aderării la euro, însă doresc să-l privim cu toată seriozitatea, tocmai pentru că are atât costuri, cât şi beneficii. Dacă vrem să culegem dividendele acestui proiect cât mai repede, trebuie să ne ocupăm, înainte de toate, de ceea ce trebuie să facem în interiorul acestei ţări. Cu cât le vom face mai bine, avem temeiuri să considerăm că alţii ne vor privi aşa cum trebuie, inclusiv prin contribuţia noastră la întărirea acestui proiect şi la funcţionarea lui pe mai departe, aşa cum se aşteaptă pe ansamblul UE”.

Aproape toate intervenţiile la dezbateri (notăm, aici, în special, contribuţiile prof. univ. dr. Gheordghe Zaman, prof. univ. dr. Constantin Anghelache, prof. univ. dr. Dorel Ailenei) au relevat un fapt care nu poate fi ocolit decât cu preţul blocării întregului proces de elaborare a Proiectului Naţional, şi anume că îndeplinirea condiţiilor pentru aderarea la euro nu reprezintă altceva decât paşi decisivi pentru modernizarea României. Condiţiile respective nu epuizează procesul de modernizare – a remarcat prof. univ. dr. Marin Dinu – dar îl proiectează în ceea ce are el esenţial, respectiv „ieşirea ţării noastre din periferie”.

Suntem obligaţi să respectăm disciplina Tratatului de la Lisabona, preocupându-ne prioritar de dezvoltarea naţională proprie, în sensul unui proces autentic de convergenţă reală, astfel încât să ne ajute să mergem spre o convergenţă nominală sustenabilă. Fiind stat membru, se impune a preciza că legile comunitare viitoare, conform cărora ar trebui să ne mulăm şi noi, impun să avem un aport de iniţiativă românească, cât mai mare.

DINCOLO DE PRIORITĂŢILE PE TERMEN SCURT. Cei mai mulţi participanţii la dezbateri şi-au însuşit opiniile din referatul principal şi au relevat importanţa consideraţiilor expuse de dr. Napoleon Pop legate de potenţialul de gândire al factorilor decidenţi din UE. În mod special s-a remarcat că obiectivele conţinute în Strategia „Europa 2020”, indiferent de gradul lor de realism şi de cuprindere, n-au niciun fel de şansă să se realizeze dacă nu există un leadership puternic. Prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, dr. Constantin Boştină, conf. univ. dr. Nicu Marcu, prof. univ. dr. Ion Bucur, conf. univ. dr. Marius Marinaş au apreciat că, pe fond, UE are un vid de personalităţi de anvergură care să susţină Strategia în mod convingător în faţa cetăţenilor. Cu toate acestea, nu se poate eluda faptul că respectiva Strategie există, iar şefii de stat şi de guvern, participanţi la Consiliul European, au aprobat-o, angajând astfel cetăţenii pe care îi reprezintă în respectivul proces. Dacă nu se ţine seama de această realitate, nici Proiectul Naţional pe care participanţii s-au angajat să-l elaboreze nu va fi ancorat în realităţi. Aici avem de-a face cu raportul dintre parte şi întreg într-o manieră care implică chiar şi destinul statelor membre şi al cetăţenilor lor ca un întreg. Din acest motiv, se impune să luăm în considerare, inclusiv ca structură, elementele definitorii ale Strategiei „Europa 2020”.

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.