DISCURSIV

      ALEXANDRU PĂTRUŢI

      În ultimii ani, putem afirma că universităţile din România au început să devină un adevărat cadru academic pentru dezbaterile economice. După ce Academia de Studii Economice din Bucureşti a primit renumiţi cercetători, cum ar fi: Jesús Huerta de Soto, Hans-Hermann Hoppe sau Philipp Bagus, a venit şi rândul profesorului Jörg Guido Hülsmann să ţină o interesantă prelegere în Aula Magna, după ce, cu o zi mai devreme, avea să conferenţieze în Aula Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu o temă la fel de „eretică”, după gusturile dominante din ştiinţa contemporană a economiei: „Sfârşitul keynesianismului”.      

      Jörg Guido Hülsmann este profesor de economie la Universitatea din Angers, Franţa, şi autor al numeroase articole şi cărţi. Printre cele mai importante opere ale sale amintim „The Ethics of Money Production”, lansată cu ocazia acestei conferinţe şi în limba română, şi „Mises: The Last Knight of Liberalism”, celebra biografie a lui Ludwig von Mises.

      Despre ce a vorbit profesorul Hülsmann? Pe scurt, acesta a ţinut un discurs complex cu privire la relaţia dintre stat şi pieţele financiare. În teoria economică convenţională, rolul primordial al pieţelor financiare este de a asigura surse de finanţare pentru companiile private. Profesorul Hülsmann ne sugerează însă că scopul lor real este uşor mai nuanţat. Într-adevăr, zice acesta, pieţele financiare ajută la finanţarea diverselor firme din economie – teoria convenţională este corectă –, dar rolul lor nu se limitează la atât.

      Practic, o mare parte din resursele de pe pieţele financiare sunt folosite pentru a credita statele şi politicile acestora. Pentru a susţine acest punct de vedere, Jörg Guido Hülsmann nu s-a limitat la teorie economică aridă, ci a adăugat o dimensiune empirică la cercetarea sa. Astfel, studiind cele mai importante ţări cu privire la capitalul atras pe pieţele financiare în anii 2006-2007 (respectiv Germania, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Japonia), profesorul de la Universitatea din Angers a arătat că cel puţin un sfert din totalul resurselor de pe piaţa financiară au fost folosite pentru a credita statele, şi nu companiile private.

      Procentele reale variau de la aproximativ 25% în cazul ţărilor relativ mai liberale, cum ar fi SUA, şi până la aproximativ 45% în Japonia, unde aproape jumătate din resursele economisite ale ţării au fost absorbite de către statul nipon. Mai mult, dacă până acum credeam că pieţele financiare se apropie cel mai mult de piaţa perfectă şi încă mai aveam imaginea romantică a libertăţii absolute a investitorilor care vin „călare precum în vestul sălbatic” şi preiau ostil companiile (imagine sugerată şi din terminologia anglo-saxonă „corporate raiders”), profesorul Hülsmann ne trezeşte la realitate afirmând că: „piaţa financiară este probabil al doilea sector ca nivel de reglementare după cel al sănătăţii publice”.

      Care este scopul intervenţiei statului pe pieţele financiare în viziunea lui Hülsmann? În esenţă, acesta consideră că statele intervin în aceste pieţe pentru a-şi îmbunătăţi puterea de negociere faţă de creditori. Totuşi, afirmă economistul, statele nu pot să fixeze pur şi simplu preţurile pe piaţa financiară, pentru că asta ar duce practic la o contracţie imediată a acestor pieţe. Prin urmare, în opinia lui Hülsmann, pentru a atinge scopul mai sus menţionat, se vor folosi mai multe mijloace indirecte. Vom menţiona pe scurt pricipalele mijloace de intervenţie în următoarele paragrafe.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!