1000 euro, premiul Concursului național de artă „Imaginile lui Enescu”

Date:

În spiritul deschiderilor dincolo de lumea muzicii, către categorii diverse de public şi de creatori, Festivalul Internațional „George Enescu” (București, 31 august-22 septembrie 2019, https://www.festivalenescu.ro/) îşi asociază în premieră un program adresat artiștilor vizuali: Concursul Național de Artă „Imaginile lui Enescu”, a cărui temă o constituie transpunerea în limbaj plastic lucrărilor enesciene „Impresii din copilărie”, „Vox Maris”, „Suita nr. 2 pentru pian”, „Săteasca”, „Șapte cântece”, „Suita nr. 3 pentru pian”. Concursul este inițiat de Artexim, în parteneriat cu Expo Arte, implementat cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii. S-au înscris 180 de artişti: 132, consacrați, 48, tinere talente. Cele mai multe lucrări înscrise sunt din București și din judeţul Ilfov, alte creaţii fiind ale unor autori din Iași, Cluj-Napoca, Galați, Brașov, Constanța, Timișoara, Bistrița. Concursul are două etape. În prima etapă, lucrările vor fi evaluate de o comisie de selecție, 30 de lucrări urmând să fie desemnate finaliste. Comisia acestei etape este formată din: prof. univ. dr. Remus Adorian –  Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu – Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea – Universitatea Naţională de Arte din București, lector univ. dr. Ioan Gherman – Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timișoara, lector univ. dr. Olimpia Bera – Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca. În etapa a doua, lucrările finaliste vor fi evaluate de un juriu format din muzicieni apropiați de opera lui George Enescu: Gabriel Bebeșelea – dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, Tiberiu Soare – dirijor al Operei Naționale din București, Alexandru Tomescu – violonist, București, Remus Azoiței – violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra, Josu de Solaun – pianist, New York. Vor fi acordate premiul „Imaginile lui Enescu” 2019 în valoare de 1.000 euro şi premii de câte 500 euro pe secțiuni, pictură şi grafică, pentru fiecare secţiune, pe categorii, tinere talente şi artist consacrat.

Mihai Constantinescu, directorul artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu”, subliniază: „Ne dorim să păstrăm în atenția publicului forța uluitoare a muzicii lui Enescu. Pe de-o parte, avem în Festival artiști de cel mai înalt nivel internațional, propunându-ne viziuni personale asupra compozițiilor lui Enescu. Pe de altă parte, discursul muzical al operelor lui Enescu atinge teme universale care inspiră un dialog dincolo de muzică, este actual și atractiv. Cu ajutorul artiștilor plastici vom vizualiza acest univers și ni-l vom face mai accesibil și mai apropiat”.

Mihaela Păun, directorul Expo Arte, accentuează: „Deși interpretarea artistică nu trece prin cifre ci prin imaginație și măiestrie, numărul mare de artiști care au ales să se lase inspirați de lucrările lui Enescu arată deschiderea formidabilă pe care această comunitate o are pentru dialog, pentru apropierea de inima publicului. Sunt recunoscătoare pentru această implicare și sper să pornim de aici un bulgăre de zăpadă care să continue abordările multidisciplinare și să completeze înțelegerea operei enesciene”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...