Aegon, prime brute subscrise în TI 2021 în creștere cu 21% față de perioada similară din 2020

Date:

Compania Aegon România a înregistrat în primul trimestru (T1) din 2021 un total al primelor brute subscrise de 36,8 milioane lei (7,46 milioane euro), în creștere cu 21% față de perioada similară din 2020.  Ca urmare, a urcat o poziție în topul celor mai mari asiguratori de viață de pe piața locală, clasându-se pe locul al șaptelea.   

Sînziana Maioreanu (foto), director general al Aegon România, subliniază: „Așa cum am estimat, piața asigurărilor de viață este într-o etapă de revenire. Aegon a început 2021 cu valori în creștere și, după toate probabilitățile, aceasta va fi evoluția și pentru primul semestru. Cred că aceste rezultate reflectă preocuparea noastră continuă pentru confortul și nevoile clienților, care a ieșit și mai mult în evidență, în ultimul an și jumătate. Oamenii au fost, și sunt în continuare, temători față de ceea ce le rezervă viitorul. În aceste condiții, necesitatea de a avea un plan de siguranță bine pus la punct a devenit mai stringentă. Din păcate, deși ne dorim cu toții ca pandemia să se sfârșească, se pare că numărul de cazuri crește din nou, la nivel mondial și național. Sperăm că acest al patrulea val, care a fost preconizat de specialiști, să aibă o intensitate mult mai scăzută față de cele precedente. Totuși, este firesc să le fim alături clienților noștri cu tot ceea ce putem și să fim flexibili, atunci când situația cere. În ultimul an și jumătate, poate accelerată de pandemie, am remarcat o creștere a nivelului de conștientizare în ceea ce privește serviciile financiare. Românii sunt cu siguranță mai preocupați de aceste aspecte și vedem, de exemplu, cum piața asigurărilor de viață a crescut cu 13% în primul trimestru din 2021. Anul acesta, pregătim extinderea paletei de servicii a Aegon România și ne dorim să răspundem și mai bine nevoilor în schimbare a românilor, precum și preocupării lor pentru un viitor financiar mai sigur. Astfel că suntem aproape gata de lansarea unui nou produs de asigurare destinat întregii familii, despre care vom da mai multe detalii în viitorul foarte apropiat”. 

Aegon România prelungește din nou măsurile excepționale de acoperire a riscurilor asociate pandemiei cu coronavirus. De la finalul lui aprilie 2020, compania a decis să nu mai aplice excluderea riscului pandemiei pentru niciunul dintre produsele din portofoliu care acoperă decesul sau spitalizarea din îmbolnăvire. Această măsură excepțională va continua și pe parcursul lui 2021.

Aegon România se recomandă ca făcând parte „dintr-unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, specializat în asigurări de viață, planuri de pensie și soluții pentru investiții. Aegon are, la nivel mondial, o tradiție de peste 175 de ani. În total, cei peste 22.300 de angajați ai companiei oferă servicii financiare pentru aproximativ 34,4 de milioane de clienți din America, Europa și Asia. Aegon a intrat pe piața din România în 2007, prin compania de pensii private, și în 2008 prin compania de asigurări de viață. În prezent, Aegon are în România peste un milion de clienți și 150 de angajați.

Notă: Rezultatele Aegon România nu se regăsesc în statisticile oficiale publicate de ASF, deoarece Aegon România este sucursală a Aegon Polonia, iar conform legislației în vigoare, rezultatele nu sunt în mod explicit prezentate în raport, ci sunt cumulate cu ale celorlalte sucursale active în segmentul asigurărilor de viață”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...