Afacerile din industrie au crescut cu 11% în trimestrul I din 2017, față de aceeași perioadă din 2016

Date:

În luna martie 2017, cifra de afaceri din industrie pe total a crescut atât faţă de luna precedentă cu 16,1% cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 14,4%, a anunțat azi Institutul Național de Statistică (INS).

„Cifra de afaceri din industrie, în primul trimestru din 2017, comparativ cu același interval din 2016, a crescut pe ansamblu cu 10,9% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+11,2%). Industria extractivă a scăzut cu 0,2%. Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s‐au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+17,9%), industria energetică (+12,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+9,5%), industria bunurilor intermediare (+7,5%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,1%)” se arată în comunicatul INS.

Cea mai mare creștere a cifrei de afaceri din industrie, în luna martie 2017, față de martie 2016, s-a înregistrat în industria prelucrătoare (+15%), în timp ce industria extractivă a scăzut cu 9%. Pe ansamblu creșterea din martie 2017 față de aceeași lună din 2016 a fost de 14,4%.

Cifra de afaceri cumulată a companiilor industriale a înregistrat în primele două luni din acest an o majorare de 8,7%, comparativ cu perioada similară din 2016.

Cifra de afaceri cumulată a companiilor din industrie a crescut în 2016 cu 4,7% faţă de 2015.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...