Alarmă faţă de intensificare agresiunilor asupra silvicultorilor

Date:

Faţă de intensificarea agresiunilor de o violență fără precedent asupra personalului silvic, Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, prin liderul acesteia, Silviu Geană, „își exprimă îngrijorarea și revolta” şi face o declaraţie în care subliniază: „În ultimele zile, au avut loc două evenimentele tragice, în urma cărora un silvicultor – pădurarul Gorcioia Răducu, din cadrul Ocolului Silvic Pașcani, Direcția Silvică Iași – și-a pierdut viața în timpul exercitării activității de pază a pădurii, fiind ucis cu bestialitate de un grup de infractori surprinși la furat de lemn, iar un alt silvicultor – maistrul de vânătoare Bostan Mihai, din cadrul Ocolului Silvic Borca, Direcția Silvică Neamţ – a fost bătut de un grup de infractori care i-au sustras și arma de serviciu, amenințându-l cu moartea. Precizăm că în ultimii ani, alți 4 pădurari au fost omorâți (pădurar Oul Ieronim – Bistrița-Năsăud, pădurar Boboc Dănel – Gorj, pădurar Chiriță Victor – Dolj, pădurar Dogaru Gheorghe – Brașov), iar peste 650 de pădurari, tehnicieni și ingineri silvici au fost atacați de infractorii surprinși în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos, suferind agresiuni și vătămări corporale grave, amenințări cu moartea, precum și distrugerea unor bunuri (mașini, locuințe, anexe gospodărești, sedii administrative etc.). În anul 2018 au avut loc 30 de agresiuni asupra personalului silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Cazurile cele mai grave s-au înregistrat în luna octombrie 2018 în județul Ilfov – pădurar Manea Vasile și în județul Vaslui – pădurar Artene Radu, din păcate, autorii acestor agresiuni nefiind pedepsiți nici până în prezent. În anul 2017, au avut loc 40 de agresiuni îndreptate asupra personalului silvic din cadrul Romsilva, cel mai grav caz fiind înregistrat în județul Arad – paznicul de vânătoare Jiva Sorin a fost împușcat cu sălbăticie de un grup de infractori surprinși la braconaj. Deși făptuitorul a fost identificat și condamnat în primăvara anul 2019 la 8 ani detenție cu executare, în ziua pronunțării sentinței acesta a dispărut de la domiciliu, nefiind găsit nici până în ziua de astăzi. În acest timp, silvicultorul Jiva Viorel, împreună cu familia lui, trăiește într-o permanentă teroare, având nevoie de protecție permanentă din partea instituțiilor statului”.

Cauzele acestor violenţe, apreciază sindicatul silvicultorilor, le reprezintă „campania de denigrare pornită din partea unor politicieni aflați vremelnic la conducerea destinelor silviculturii românești, atacurile concertate ale anumitor ong-uri de «mediu» care nu mai văd pădurea din pricina intereselor și prezentarea uneori voit deformată a realității din sectorul silvic. La toate acestea au contribuit în mare măsură și retrocedările cu sau fără drept de păduri, îndepărtarea personalului silvic și lăsarea fără pază a cca 10 % din suprafața împădurită a țării, precum și sumedenia de reglementări legislative apărută după anii 1990 care a avut oricare alt scop în afară de asigurarea integrității fondului forestier național, apărarea interesului național și protejarea silvicultorilor care, iată, plătesc chiar cu prețul vieții apărarea acestor păduri”.

Federația Silva accentuează faptul că „solicită și va susține prin toate mijloacele legale, alături de sindicatele din silvicultură, modificarea în regim de urgență a Statutului personalului silvic și a cadrului legislativ existent pentru a asigura o protecție reală a personalului silvic. Prin modificarea Statutului Personalului Silvic trebuie obligatoriu redată demnitatea profesiei de silvicultor, întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu și mijloace tehnice de apărare, cu mijloace de transport și comunicații adecvate, cu uniforme de serviciu, includerea în condiții speciale de pensionare a silvicultorilor și asigurarea unor condiții decente de muncă și salarizare pentru întreg personalul silvic. Referitor la proiectul de modificare și completare a Statutului Personalului Silvic, Federația Sindicatelor Silva a solicitat intervenția și sprijinul Președinției României, Guvernului României, Parlamentului României, Comisiei pentru agricultură, silvicultură din Camera Deputaților, Ministerului Apelor și Pădurilor, Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Confederației Sindicale Naționale Meridian, Federației pentru Apărarea Pădurilor, Societății Inginerilor Silvici Progresul Silvic”.

Totodată, sindicatele din silvicultură „își manifestă îngrijorarea cu privire la unele proiecte de acte normative aflate în dezbaterea Parlamentului României, solicitând:

– respingerea proiectul de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, prin aplicarea căruia Statul Român va pierde o suprafață de peste 650.000 ha de păduri cu care vor fi împroprietărite fără drept formele asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești și unitățile de cult, iar ca efect social vor dispărea peste 3.000 locuri de muncă;       

– respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Prin legiferarea acestei inițiative, proprietatea publică a Statului român se va diminua cu o suprafață de peste 1.200.000 ha păduri, fiind în pericol peste 5.000 de locuri de muncă;

– respingerea proiectului de lege L409/2019, prin care se urmărește interzicerea exportului de buștean, lemn rotund, cherestea și lemn de foc pe o perioadă de 10 ani, începând cu 01.01.2020;

Totodată, se solicită elaborarea unui cadru legislativ adecvat pentru asigurarea stabilității funcționării administratorului fondului forestier proprietate publică, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, garantul gestionării durabile a pădurilor statului”.

La rândul său, Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, semnalează că “autorităţile nu dau atenţia cuvenită rolului activităţii silvicultorilor”, rol cu atât mai important, în condiţiile necesarelor eforturi pentru atenuarea efectelor produse de schimbările climatice. Apărarea şi dezvoltarea pădurii, atrage atenţia Marian Stoicescu din poziţia expertizei pe care o deţine în domeniu, nu sunt posibile fără susţinere din partea autorităţilor statului, în condiţiile în care dintr-o pădure profit se poate obţine după câteva generaţii  de dezvoltare, adică în 120-150 de ani.

Federaţia Silva anunţă o o adunare publică de susţinere a solicitărilor adresate decidenţilor statului şi de cinstire a jertfei silvicultorilor căzuţi victime ale violenţelor, adunare ce va avea loc la 24 septembrie 2019, orele 10-14, în fața sediului Camerei Deputaților, din zona parcului Izvor, la care au fost invitați să participe alături de silvicultori din întreaga țară preşedintele ţării, prim-ministrul, preşedinţii camerelor Parlamentului şi ai comisiilor de resort, ministrul apelor și pădurilor, directorul general al Romsilva, reprezentanți ai unor organizații sindicale și profesionale reprezentative pentru sectorul silvic.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...