ARIR și ENVISIA încheie un parteneriat educațional exclusiv pentru formare profesională în Relația cu Investitorii

Date:

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este încântată să anunțe o colaborare exclusivă cu ENVISIA Boards of Elite (ENVISIA) pentru cursuri de formare profesională pe piața de capital. Cele două organizații au încheiat un parteneriat educațional pentru a forma noi profesioniști în Relația cu Investitorii (IR). Prin această inițiativă profesioniștii și managementul companiilor vor accesa o oferta vastă de cursuri și exerciții practice, susținute de specialiști internaționali de top, cu experiență în companii de renume din Europa.

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:

„Creșterea unei comunități puternice de profesioniști este una dintre prioritățile ARIR, cu impact asupra dezvoltării pe termen lung a pieței de capital din România. Prin noua colaborare educațională, ne propunem să oferim resursele necesare atât reprezentanților companiilor listate, cât și viitorilor profesioniști pentru a implementa cele mai bune practici în Relația cu Investitorii. În noul context post-pandemie, dar și odată cu promovarea în categoria piețelor de capital emergente, este esențial să fim pregătiți pentru a atrage noul val de investitori internaționali.”

Adriana Lobda, Director Strategie & Dezvoltare și Membru Fondator, ENVISIA

Adriana Lobda, Director Strategie & Dezvoltare și Membru Fondator, ENVISIA:

„Misiunea noastră este să pregătim companiile și reprezentanții acestora pentru provocările contemporane. Profesia de Specialist în Relația cu Investitorii este relativ nouă în România și, prin parteneriatul cu ARIR, ne dorim să contribuim la crearea elitelor în acest domeniu. Totodată, extindem paleta educațională și propunem cursuri care să răspundă nevoilor din piața de capital, susținute de profesioniști cu renume internațional.”

În data de 9 octombrie 2020 va fi organizat online primul curs dedicat profesioniștilor din Relația cu Investitorii și celor care își doresc să lucreze în acest domeniu – „Relația cu Investitorii: Ghidul Profesionistului” (mai multe informații https://www.ir-romania.ro/cursuri/ ). Scopul acestui curs interactiv este de a oferi o viziune de ansamblu asupra funcțiilor cheie ale unui Ofițer de Relația cu Investitorii (IRO), așteptărilor din partea comunității de investitori și asupra modului în care un IRO – ca reprezentant al companiei – poate răspunde acestor așteptări.


ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania și Transgaz ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting și ENVISIA au devenit Membri Afiliați.

***

Despre Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR):

ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania și Transgaz s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting și ENVISIA ca Membri Afiliați.

Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...