Bogdan Zainea, Netafim: Importanța sursei de apă și calitatea ei

Date:

Bogdan Zainea, manager Netafim România, companie care reprezintă pe plan local liderul mondial în soluții inteligente de irigații prin picurare și micro-aspersie, afirmă că pentru realizarea unui sistem de irigații performant, calitatea apei are o importanță foarte mare. De altfel, acesta este și punctul de la care încep discuțiile cu posibilii parteneri de afaceri.

„Prima întrebare pe care o pun este unde se află sursa de apă și ce calitate are, în așa fel încât să reușim să oferim un sistem de irigații performant. Fără principalul pilon – apa, care să fie de o calitate bună, nu reușim să ajungem acolo unde ne-am propus”, a declarat într-un interviu acordat FoodBiz Bogdan Zainea, manager general Netafim powered by EPRS România.

Compania lucrează cu fermieri importanți din România, printre care se numără și cei din județele Galați și Brăila, de altfel, și zonele unde există cele mai mari suprafețe irigate, în prezent.

„Regiunile fruntașe din punct de vedere al irigațiilor sunt Brăila – Galați, unde sistemele de irigații au fost conservate încă din vremea comuniștilor, ele având tradiție în irigații. La Brăila se irigă o suprafață mare (60-70%) din ce înseamnă teren agricol, iar aici sunt câțiva jucători – fermieri mari care irigă în continuare. Este foarte important că atunci când au venit anumite fonduri de la stat cum ar fi cele pentru investiții în infrastructura principală de irigații sau cea secundară, dar și prin PNDR – submăsura 4.3, cred că Brăila și Galați s-au numărat printre primele județe care au aplicat și au recondiționat stațiile vechi de pompare”, a mai precizat Bogdan Zainea.

Compania Netafim, fondată în 1965, a revoluționat irigarea prin picurare prin crearea unei schimbări de viziune către agricultura irigată cu debit scăzut. Grupul din Israel are 28 de filiale în lume, 6 fabrici de producție și peste 4000 de angajați. Netafim livrează soluții inovative în peste 110 țări.

Articol preluat de FoodBiz.ro

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...