Bucureşti, capitală mondială pentru patru zile

Date:

Un fel de centru al lumii se concentrează la Bucureşti în perioada 7-10 septembrie: peste 50 de ambasade, institute culturale, organizaţii internaţionale, minorităţi etnice vin la Festivalul Ambasadelor, cu tema, în acest an, „One World”. Este a treia ediţie a unui eveniment produs de Asociaţia ESCU, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, în cadrul Programului cultural „București – Oraș Participativ 2017”, organizat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și al UNESCO – Comisia Națională a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, Ministerul Turismului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul European din România, Institutul Cultural Român, Departamentul pentru relații interetnice din Guvernul României.

Programul cuprinde expoziții de artă tradițională, artizanat, patrimoniu cultural şi fotografie urbană contemporană, precum şi conferințe (la Grand Hotel du Boulevard), proiecţii cinematografice tematice – „Planurile”, „Singurătatea”, „Călătoria”, „Familia” (la Cinema Pro), spectacole de world music, dansuri, standuri expoziționale, ateliere și gastronomie (în Parcul Titan). Detalii și program, pe: http://www.festivalulambasadelor.ro/program.html,

https://www.facebook.com/embassiesfestival/.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...

Accelerator pentru creșterea nivelului de profesionalizare a industriei Influencer Marketing

Start-up-ul MOCAPP anunță o nouă ediție a programului de...

Mentorat, coaching și granturi pentru femeile antreprenor  

ING Bank România și Visa anunță lansarea programului She’s...

Parteneriat Consiliul Patronatelor ESG din România – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) anunță că „a...