Câștigul salarial mediu net a crescut

Date:

Câștigul salarial mediu nominal net a crescut în iunie cu 5%, la 3.298 lei, față de iunie 2019, și cu 3,7% față de luna mai, valorile cele mai mari înregistrându-se în activități de servicii în tehnologia informației, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

Indicele câștigului salarial real a fost 102,4% pentru luna iunie 2020 față de aceeași perioadă a anului precedent, conform Profit.ro. Indicele câștigului salarial real a fost 103,6% pentru luna iunie 2020 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 221,8%, cu 7,8 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna mai 2020. De asemenea, câștigul salarial mediu net a scăzut ușor față de luna precedentă în învățământ, respectiv în sănătate și asistență socială (-1,1% pentru fiecare activitate în parte), potrivit sursei citate. Câștigul salarial mediu brut lunar se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net și alte fonduri (exclusiv sumele compensatorii,sumele plătite retroactiv ca urmare a câștigării în instanță a drepturilor bănești aferente anilor anteriori) la numărul mediu al salariaților.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Îngrijorările legate de inflație temperează entuziasmul investitorilor

Sezonul de raportări financiare din primul trimestru al acestui...

Toată atenția se concentrează acum pe halving-ul recompenselor de bitcoin

Săptămâna trecută a fost destul de liniștită pe piețele...