Cât au pierdut într-o singură zi cei mai bogați oameni din lume din cauza scandalului Trump – FBI

Date:

Cei 500 cei mai bogați oameni din lume au pierdut miercuri 35 mld. USD din cauza scăderilor de pe piața de capital generate de acuzațiile făcute de fostul director al FBI James Comey la adresa președintelui Donald Trump și a anchetei vizând legăturile dintre Casa Albă și Rusia.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este cel mai afectat, averea acestuia scăzând cu două miliarde de dolari, în timp ce Jeff Bezos cade pe locul al treilea, la o diferență de cinci miliarde în urma lui Bill Gates, conform Bloomberg Billionaires Index.

Bill Gates, cel mai bogat om de pe planetă cu o avere estimată la 86,8 miliarde dolari, a pierdut un miliard de dolari ca urmare a deprecierii acțiunilor Microsoft cu 2,8%. Co-fondatorul Amazon.com Inc, Jeff Bezos, a cărui avere devenise doar cu patru miliarde mai mică decât a lui Gates, a căzut pe locul al treilea în top după ce a pierdut 1,7 miliarde, acțiunile magazinului online depreciindu-se cu 2,2%. Omul de afaceri spaniol Amancio Ortega, deținătorul brandului Zara, și-a văzut avere scăzând cu 355 milioane dolari iar la sfârșitul zilei era cel al doilea cel mai bogat din lume, cu 83,2 miliarde dolari.

Indicii bursieri au scăzut la nivel global după ce controversele privind legăturile dintre Rusia și Casa Albă au crescut în intensitate. În plus, demiterea directorului FBI James Comey este în prezent anchetată de Senatul american. Cotațiile bursiere au avut cel mai accentuat declin de după septembrie 2016, conduse de indicele Nasdaq Composite care a scăzut cu 2,8%. Indicele global bursier MSCI a pierdut 1,2% din valoare, acțiunile băncilor înregistrând cele mai proaste performanțe.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost cel mai afectat de turbulențe piețelor de capital, valoarea de piață a companiei de social media diminuându-se cu 3,3%. Zuckerberg este al cincilea cel mai bogat om din lume, ccu o avere de 62,3 miliarde dolari, conform indicelui Bloomberg.

Trump, primul miliardar care a fost ales președinte al SUA, are o avere de trei miliarde dolari și nu este inclus în indicele Bloomberg, o ierarhie actualizată zilnic a celor 500 mai bogați oameni din lume. Averile acestora încumează 4,9 trilioane (4.900 miliarde) de dolari, în creștere cu 455 miliarde în 2017 față de anul trecut.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...