Continuă ajutorarea spitalelor din județul Suceava în cadrul campaniei „1 cm de fapte”, derulată de Ștefan Mandachi în parteneriat cu Crucea Roșie Suceava

Date:

În ultimele zile, au fost distribuite către spitalele din Suceava, Fălticeni și Rădăuți echipamente de protecție pentru personalul medical care luptă în prima linie împotriva Covid19. Astfel, au fost donate combinezoane sterilizabile (2.500 buc), măști chirurgicale (25.000 buc), mască FFP2 (6.000 buc), viziere (4.500 buc), mănuși, botoși și alte materiale atât de necesare în spitalele unde sunt tratați pacientii infectați cu Covid19.

Până în acest moment, în cele 35 de zile de când a fost demarată campania de strângere de fonduri, au intrat în conturile Crucii Roșii Suceava peste 1.200.000 Euro, bani care urmează a fi cheltuiți în totalitate pentru protejarea cadrelor medicale și sprijinirea pacienților infectați. Au fost distribuite până în acest moment, materiale și echipamente de peste 250.000 Euro, iar în acest moment avem în derulare achiziții de aproape 800.000 Euro pentru care au fost achitate avansuri de 350.000 euro.

Pentru cei care doresc să ne ajute în continuare, o pot face în cadrul campaniei „Cu Totii În Linia Întâi – 1 Centimetru De Fapte” a domnului Ștefan Mandachi, campanie prin care domnia sa donează metrul de autostrada construit în Suceava, pentru a fi vândută centimetru cu centimetru, banii urmând să ajungă la Crucea Roșie Suceava, pentru a fi achiziționate  ventilatoare și echipamente medicale necesare spitalului din Suceava sau altor spitale din județ. Puteți dona în continuare pe site-ul campaniei  1cm.ro , în următoarele conturi ale Crucii Roșii Suceava: 

RO76RNCB0244020411980004          EUR                  BCR

RO43RNCB0244020411980016          RON                 BCR

RO64RNCB0244020411980026          GBP                 BCR

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...