Cornel Coca Constantinescu (ASF) – Noile prevederi din asigurări vor contribui semnificativ la protecția consumatorilor.

Date:

Prezent astăzi la evenimentul organizat de KPMG „Perspective pentru 2018 privind industria asigurărilor’’ vicepreședintele ASF Cornel Coca Constantinescu a declarat:

„După modificările de substanța aduse activității asiguratorilor ca urmare a aplicării prevederilor directivei Solvabilitate II, industria asigurărilor continuă reformarea și îmbunătățirea reglementărilor prin noua directivă IDD, cu scopul de protejare mai eficace a consumatorilor și de creare a unei piețe interne.

Efectul implementării directivei IDD se va concretiza în existența unor reguli noi cu privire la informarea clienților, la verificarea adecvării produselor, în special în cazul vânzării produselor de investiții bazate pe asigurări, cât și cu privire la modalitatea de remunerare, la conflictul de interese ș.a. Toate aceste prevederi noi vor contribui semnificativ la protecția consumatorilor, indiferent de canalul de vânzare a produselor de asigurare. În acest context, se va pune accentul de nivelul de competență profesională și de pregătire continuă a persoanelor implicate în activitatea de vânzare a polițelor.

Totodată, în perspectivă ar trebui să avem în vedere inovația tehnologică în asigurări, care ar putea transforma modelele de business ți totodată, competiția care ar putea veni din zona unor platforme tehnologice, care dețin informații despre comportamentul clienților, care vor facilita «personalizarea» asigurării pe baza unor informații detaliate cu privire la riscul indus de aceștia. Tehnologiile inovatoare vor impacta industria asigurărilor, prin potențiale reduceri de costuri pentru cei care le vor aplica și prin pierderi de business pentru aceea care vor demonstra reticență în utilizarea lor.

Provocările anului 2018 în industria asigurărilor vor fi generate și de  intrarea în vigoare a regulamentul GDPR, în considerarea faptului că asiguratorii și intermediarii sunt depozitari a unei cantități impresionante de date cu caracter personal, ceea ce va impune modificări consistente și costisitoare la nivel operațional pentru asiguratori și intermediari.”

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...