Dan ARMEANU (A.S.F.): Pandemia COVID-19, impact minim asupra fondurilor de pensii private

Date:

La finalul lunii septembrie, fondurile de pensii private au înregistrat rentabilități real pozitive pentru participanți

Piața pensiilor private a reușit să facă față provocărilor generate de criza COVID-19 punând în evidență capacitatea sistemului de pensii private de a obține profit pentru participanți, chiar și în condiții adverse.

Reziliența sistemului în perioada de criză este determinată atât de calitatea gestionarii fondurilor de pensii,  de optimizarea portofoliilor de investiții, cât și de activitatea de reglementare și supraveghere.

Pandemia  manifestată intens la începutul  anului 2020 a determinat închiderea sau reducerea activităților economice cu repercusiuni severe asupra piețelor financiare care au experimentat  redirecționarea fondurilor bănești către active de calitate înaltă și volatilitate redusă, sau chiar către numerar. Comparativ cu decembrie 2019, indicii bursieri au cunoscut contracții semnificative (de exemplu BET a scăzut cu 28,4%, Eurostoxx50 cu 25,65%), iar în cazul României (țară cu deficite gemene: fiscal și de cont curent) randamentul titlurilor la 10 ani a crescut cu 50 bps între februarie și martie.

În fața acestor șocuri, atât pe partea de cerere, cât și de ofertă, guvernele și băncile centrale au demarat programe masive de relaxare fiscală și monetară, astfel încât la final de septembrie o mare parte din pierderile aferente trimestrului I au fost recuperate. Astfel, indicele BET a avut o evoluție pozitivă de 18,35% în perioada martie-septembrie, indicele Eurostoxx600 a crescut cu 16,83%, iar randamentul titlurilor de stat ale României a coborât de la 4,56% la 3,7% (randament mai mic, preț mai mare, deci evaluare mai mare).

Fondurile de pensii private din România, cu expunere preponderent locală și regională au reușit să gestioneze eficient criza, astfel încât la finalul trimestrului III 2020 ratele de rentabilitate au fost real pozitive.

În luna martie 2020, piețele financiare au fost afectate de corecții masive, ca urmare a pandemiei și reducerii activității economice, astfel încât și rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a înregistrat niveluri scăzute.  

Evoluția ulterioară pozitivă a pieței financiare (acțiuni, titluri cu venit fix) după anunțarea și implementarea unor măsuri de sprijinire a economiei a permis recuperarea pierderilor anterioare, astfel încât la finalul lunii septembrie 2020 rata medie ponderată de rentabilitate a depășit nivelul consemnat la începutul anului, fiind de 4,7503%.

Având în vedere că rata medie a inflației pe ultimii 5 ani a fost de 2,42% se poate observa că fondurile de pensii Pilon II au înregistrat randamente real pozitive cu mult peste dobânzile aferente depozitelor bancare.

            Fondurile de pensii facultative cu risc mediu au înregistrat o scădere conjuncturală de scurtă durată în martie și au recuperat integral scăderea, reușind să genereze la final de septembrie o rată medie ponderată de rentabilitate de 4,1255%, peste rata medie a inflației din ultimii 5 ani, participanții beneficiind de randamente real pozitive.

Rata medie de rentabilitate a fondurile de pensii facultative cu risc ridicat a consemnat o evoluție similară de scurtă durată în luna martie, pentru ca ulterior, pe fondul evoluției pozitive a piețelor financiare, să înregistreze o rată medie de rentabilitate situată la un nivel similar cu cel de la începutul anului. 

Se observă că în ciuda volatilității ridicate și a ajustărilor de prețuri ale activelor financiare, la sfârșitul trimestrului I și la începutul trimestrului II, fondurile de pensii private au reușit să minimizeze impactul negativ al pandemiei asupra valorii activelor aflate în gestiune și să înregistreze, la final de septembrie, rentabilități real pozitive pentru participanți.

În concluzie, scăderile de rentabilitate înregistrate în perioada de lockdown au fost conjuncturale, bazate pe sentiment și au fost cu mult mai reduse decât cele înregistrate de piețele financiare, datorită optimizării structurii portofoliilor. Pe măsură ce piețele și-au revenit, fiind influențate de deciziile guvernelor și băncilor centrale, fondurile de pensii au recuperat integral scăderile respective și mai mult, în septembrie, se situează peste valorile înregistrate la începutul anului. În funcție de evoluția crizei sanitare și a posibilității de instituire a unui nou lockdown este posibil ca economia să înregistreze o nouă contracție cu efecte asupra piețelor financiare, inclusiv asupra fondurilor de pensii și de investiții. Astfel, putem asista în lunile următoare la perioade cu volatilități ridicate și scăderi conjuncturale. Cu toate acestea, efectele asupra fondurilor de pensii vor fi limitate datorită diversificării și gestionării prudente a portofoliilor. 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...