Delta Studio a lansat albumul Lifestyle Design Interior

Date:

Compania românească Delta Studio – liderul pieţei de amenajări interioare şi design, cu interferenţe în artă, educaţie, inginerie etc. – a lansat albumul „Lifestyle Design Interior. Cele mai reuşite amenajări de interior din 2019”, ediția a patra a unei apariţii anuale devenite de referinţă în domeniul arhitecturii (foto Delta Studio). Evenimentul de lansare a fost organizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala București (OAR Bucureşti).

Albumul prezintă 50 de proiecte finalizate în 2019 (34 rezidențiale, 16 HoReCa), creaţii ale unor arhitecți români, selectaţi dintr-o concurenţă semnificativă. Sublinierea de ansamblu, dincolo de prezentarea fiecărui proiect şi a autorilor în album, este că realizările arhitecţilor „reflectă cele mai noi tendințe de locuire și amenajare: accente glam, inserții High Luxury, eclectism exotic, industrialism sofisticat, scenografii savuroase, orchestrate de arhitecți în amenajări cu caracter”. Albumul este disponibil la librăriile Cărturești, punctele Inmedio, benzinării și online prin deltastudio.ro și emag.ro.

În contextul aceluiaşi eveniment, au fost premiaţi câștigătorii concursului de design interior Smart Luxury pentru soluții inteligente de amenajare a unui apartament, organizat de Delta Studio în colaborare cu OAR București și RIDA – Romanian Interior Design Association, platformă a actorilor (arhitecți şi clienţi) implicați în amenajări interioare. Au participat 70 de concurenţi. Laureaţii sunt: premiul I (4000 euro) –Oana Ștefania Pangalos (Atelier Mudi); premiul II (2000 euro) – Paul Călin Machedon, Theodor Alexandru Dinu, Laura Ioana Oniga; premiul III (1000 euro) –Cassandra Pop, Cosmin Anghelache, Astrid Rottman (NA); mențiune onorifică 1 – Tudor Antemir, Ștefania Hîrleață, Cristian Bădescu; mențiune onorifică 2 – Alexandru Codrin Mazilu, Delia Ștefana Costras (Fulcrum Atelier). Delta Studio implementează soluția câștigătoare în ansamblul rezidențial Belvedere Residences din București. Cele mai bune 20 proiecte sunt expuse în showroomul Delta Studio până la 20 decembrie.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate