Dezvoltatorul de parcuri industriale CTP atinge 1 milion m²

Date:

Dezvoltatorul și administratorul full-service de parcuri pentru business high-tech CTP a ajuns la 1 milion metri pătrați suprafață construită în România şi 5 milioane m² la nivel de grup, în Europa Centrală şi Est. Este o premieră pentru piața locală, concretizată prin 15 parcuri situate în aproape de București şi la Arad, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara, Turda. În total, în aceste parcuri sunt în prezent 50 de chiriași, dintre care 85%, firme de referinţă în logistică şi 15%, companii de producție. Neocupată este sub 5% din suprafaţa parcurilor CTP, , Country Head al CTP România, făcând în acest sens sublinierea că în foarte mare măsură construcţiile se fac pornind de la cereri ale clienţilor: „Nu construim speculativ, mai ales că piaţa a ajuns într-un stadiu de echilibru”. Cu o apreciere de ansamblu asupra anului trecut, Ana Dumitrache declară: „Sunt bucuroasă că am revenit în cadrul CTP în momentul marcării acestui prag important – atingerea a 1 milion m² construiți în România. Este un prag psihologic, iar echipa CTP a muncit enorm pentru obținerea acestui rezultat extraordinar. Avem planuri importante pentru a crește și mai mult în perioada următoare. Vreau să mulțumesc echipei noastre talentate, clienților CTP și tuturor partenerilor noștri pentru că ne-au ajutat să ajungem în acest punct și pentru că ne sunt în continuare alături în eforturile de a ne îndeplini viziunea și a transforma România, și București în particular, într-un nod logistic și industrial în regiune”.

„2018 a fost un an plin și extrem de fructuos pentru CTP, care a culminat cu atingerea acestui prag important de 1 milion m² de spații construite și livrate clienților noștri din România”, accentuează Remon Vos, CEO al CTP. Totodată, el oferă o perspectivă angajantă: „În 2019 ne propunem să turăm motoarele la o viteză chiar mai mare și să ne întărim poziția de lider de piață. Ținta este să continuăm să creștem portofoliul la nivel local, iar pe plan international, să facem pași importanți pentru a ne îndeplini obiectivul fixat pentru finalul lui 2020 – să ajungem la 10 milioane m² construiți în toate parcurile pe care le deținem la nivel de grup”.

Cu precădere este vizată extinderea CTPark Bucharest West (foto CTP), de la 400.000 m² cât are în prezent la 1 milion m² în următorii ani, ţinta fiind aceea de a deveni astfel cel mai mare parc industrial din România și din Europa Centrală.

Sub aspect social, în România CTP asigură locuri de muncă pentru 2000 de oameni, se implică în viaţa comunităţii, dotările, amenajările, facilităţile oferind imaginea unui „spaţiu viu, cu atenţie la tot ce se întâmplă în jur”, după cum îl caracterizează dezvoltatorii şi după cum dealtfel se relevă, la privire chiar fugară. În perimetrul din zona de vest a Capitalei, pentru susţinerea activităţii specifice, încep să se contureze spaţii de birouri, magazine etc. Tot ca o formă de susţinere a perspectivei, CTP facilitează întâlniri ale elevilor din unităţi de învăţământ din zonă cu beneficiari ai parcului, potenţiali angajatori.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...