Ministrul educaţiei naţionale, Liviu Marian Pop (foto), a anunţat că a iniţiat proiectul de lege prin care banii pentru salariile din sistemul educaţional vor intra direct în bugetul şcolilor de la 1 ianuarie 2018, fără imixtiunea administraţiei locale.

Anunţul a fost făcut cu ocazia evenimentului organizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“, cu tema „Libertate prin Educaţie“, dedicat Zilei mondiale a educaţiei – 5 octombrie. Evenimentul a reunita în Aula Magna a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir“ (UCDC) reprezentanţi ai Guvernului României, ai principalelor partide parlamentare, ai societăţii civile, cadre didactice, părinţi, elevi, studenţi, jurnalişti, lideri de sindicat.

În deschiderea reuniunii, conf. univ. dr. Marinella Sabina Turdean, prorector al UCDC, a transmis salutul preşedintelul fondator, prof. univ. dr. Momcilo Luburici, a preşedintelul Senatului, prof. univ. dr. Corina Dumitrescu, a rectorului, prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu şi a reamintit câtev dintre problemele majore cu care se confruntă învăţământul românesc, apreciind că rezolvarea poate fi obţinută prin eforturi conjugate ale tuturor factorilor angajaţi.

Preşedintele FSE „Spiru Haret”, prof. Marius Ovidiu Nistor, a reiterat adevărul potrivit căruia „adevărata libertate a individului şi a societăţii nu se poate obţine în afara educaţiei”.

Cerinţa eliberării sistemului educaţional de imixtiunea factorului politic a fost subliniată de Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal.

Prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României, a făcut un apel la intensificarea educaţiei patriotice transmise tinerilor. Totodată, şi-a exprimat circumspecţia faţă de datele potrivit cărora 40 % dintre absolvenţii învăţământului nostru de cultură generală sunt analfabeţi funcţionali, din moment ce patru milioane de români lucrează în afara ţării, deci au fost găsiţi de către angajatorii din spaţiul economic european drept corespunzător pregătiţi.

La cultivarea resursei umane s-a referit prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, făcând în acelaşi timp observaţia că, de multe ori, calitatea formării şi educaţiei româneşti sunt mai apreciate în contexte internaţionale decât în ţară.

Asupra îmbătrânirii resursei umane de la catedră a atras atenţia prof. Florian Lixandru, inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti.

Ca propuneri concrete de profesionalizare adecvată contextului economico-social actual, Daniela Vişoianu, preşedinta Coaliţiei pentru Educaţie, a reiterat asigurarea de către universităţi a unei a doua şi chiar a unei a treia specializări în formarea profesorilor, precum şi stringenţa orientării celor mai buni profesori către şcolile cele mai vulnerabile.