Dispozitiv pentru calitatea apei creat de ICPE-CA

Date:

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA a  creat „un dispozitiv inovativ uşor de utilizat, prin care se asigură respectarea normelor de calitate a apei din râurile din avalul centralelor hidroelectrice” (foto ICPE-CA). Dispozitivul a fost implementat cu succes ca model demonstrator, cu sprijinul Hidroelectrica SA, într-una dintre centralele acesteia. Realizarea a fost prezentată cu ocazia finalizării proiectului „Sistem inovativ de aerare a apei turbinate în vederea menţinerii condiţiilor necesare vieţii acvatice – Ecoturb”, coordonat de ICPE-CA în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti – Facultatea de Energetică şi cu SC TehnoInstrument SRL, derulat în cadrul programului PN-II-PT-PCCA-2013, direcţia Mediu, prin UEFISCDI şi Ministerul Cercetării şi Inovării.

După cum îl caracterizează creatorii lui, „proiectul Ecoturb a deschis oportunităţi de dezvoltare privind adaptarea turbinelor hidraulice pentru a funcţiona respectând principiile dezvoltării durabile, astfel încât apa turbinată să corespundă cerinţelor de calitate impuse de regulamentele europene”.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Concursul National Arena Urşilor Junior 2024

Liceeni din intreaga tara au infruntat celebrii ursi din...

PPC blue, noua aplicație pentru telefonul mobil, destinată șoferilor de mașini electrice

PPC Blue, compania din cadrul grupului PPC în România...