Doi ani de FREE NOW în România: 9 orașe, peste 50 milioane de kilometri parcurși în curse și peste 400 de companii care oferă angajaților opțiuni de mobilitate prin FREE NOW

Date:

Peste 50 de milioane de kilometri au parcurs șoferii parteneri, adică mai mult de 60 de ori distanța din București până la lună, în cei 2 ani de prezență pe piață, în 9 orașe ale României, potrivit datelor FREE NOW, lider european de servicii multimodale de mobilitate. Bucureștiul este în top 10 orașe europene ca număr de curse, dintre cele în care grupul este activ, iar Centrul Vechi, Piața Romană și Gara de Nord sunt cele mai populare destinații din România. 

Valoarea medie a cursei a fost de 17 lei, iar 45% dintre curse au fost făcute de pasageri pentru a ajunge la muncă sau la aeroport, potrivit datelor centralizate de FREE NOW  în cele 9 orașe (București, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Sibiu, Oradea, Timișoara și Târgu Mureș), pentru perioada de doi ani.

Cu ocazia împlinirii celor 2 ani de prezență în România, pe data de 27 noiembrie, ca semn de apreciere din partea FREE NOW, șoferii vor beneficia de 0% comision, iar pasagerii care aleg să călătorească cu FREE NOW, vor avea parte de reduceri semnificative la plata prin aplicație.

„În cei doi ani de activitate, am fost mereu atenți la nevoile clienților noștri, dar și la cele ale partenerilor și companiilor prezente în România. Am devenit un partener extrem de important pentru marile companii din România, peste 400 dintre ele beneficiind în prezent de serviciile noastre B2B. Într-o perioadă delicată pentru întreaga societate, am susținut campania de vaccinare și am oferit curse gratuite celor care au ales să călătorească cu FREE NOW pentru a se imuniza. Ca semn al dedicării noastre pentru sustenabilitate, am oferit curse gratuite pasagerilor pentru a-i convinge să își lase mașinile personale acasă în favoarea alternativelor de ridesharing și am plantat copaci pentru un aer mai curat. Suntem o companie care pune în prim plan impactul pe care îl are în societate și folosim orice ocazie pentru a arăta acest lucru”, spune Lennart Zipfel, Country Manager FREE NOW România.

Partenerii FREE NOW sunt deseori foarte apreciați de către pasageri, iar suma record primită bacșiș de unul dintre șoferii parteneri în cei doi ani de când grupul este activ în România a fost de 9000 lei. Un alt semn al aprecierii pasagerilor sunt distanțele lungi parcurse de aceștia în toată această perioadă. Recordul este deținut de un client care a parcurs în total 1700 de kilometri în 2 ani, cât distanța București-Hamburg. Sărbătorile internaționale sunt, de obicei, zilele în care oamenii circulă cel mai des în oraș, iar 8 Martie 2020 a fost cea mai aglomerată zi înregistrată în cei doi ani.    

În ultimul an, FREE NOW a continuat să se implice în comunitățile din care face parte. La începutul  acestui an, a lansat o inițiativă unică de susținere a campaniei de vaccinare, prin care a oferit curse gratuite tuturor pasagerilor din România și din alte 7 țări în care își desfășoară activitatea, în valoare totală de 1 milion de euro. Totodată, grupul FREE NOW a lansat anul acesta inițiativa „Move to Net-Zero”, prin care își propune să contribuie semnificativ la îmbunătățirea metodelor de mobilitate sustenabilă. În plus, în Săptămâna Europeană a Mobilității, FREE NOW a încurajat pasagerii să se deplaseze prin oraș cu metode alternative de transport de tip ridesharing pentru a contribui la reducerea traficului, a poluării și a timpului petrecut în căutarea unui loc de parcare, iar compania a plantat 1.000 de copaci în numele lor. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...