eToro – în creștere accelerată, conform ultimelor rezultate

Date:

eToro publică rezultate parțiale din trimestrul 1
și rezultate auditate din 2020

eToro Group Ltd. („eToro” sau „Compania”), o platforma de investiții cu active multiple ce permite oamenilor să își dezvolte cunoștințele și să-și crească veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori de succes, a publicat unii din indicatorii săi cheie de performanță pentru T1 2021. Acest anunț vine după ce compania a anunțat anterior combinarea de afaceri cu FinTech Acquisition Corp. V. De asemenea, compania și-a publicat și situațiile sale financiare auditate din 2020.

Yoni Assia, cofondator și CEO al eToro, a comentat: „Anul trecut a fost caracterizat prin accelerarea implicării investitorilor individuali pe piețele de capital. Mediatizarea pe scară largă a piețelor financiare și faptul ca oamenii au avut în lockdown mai mult timp la dispoziție pentru a-și îmbunătăți abilitățile au încurajat un număr record de investitori individuali să intre pe piețe prin intermediul platformelor și aplicațiilor de investiții online.

Am văzut această tendință accelerându-se în 2021, iar eToro continuă ritmul susținut de creștere în primul trimestru. Compania a înregistrat o creștere cu 214% a numărului de noi înregistrări pe platformă comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Aceasta înseamnă că eToro a primit 3,1 milioane de utilizatori noi înregistrați în primul trimestru al anului 2021. Comparativ, au fost 5.2 milioane de utilizatori noi înregistrați pe parcursul  întregului an 2020.

eToro este o platformă cu active multiple și am observat o cerere crescândă din partea utilizatorilor pentru acțiuni și criptoactive în primul trimestru al acestui an. Numărul tranzacțiilor de pe platformă a depășit 210 milioane în primul trimestru, creșterea fiind determinată în principal de cererea investitorilor individuali pentru acțiuni.

Expansiunea pieței cripto, ce a avut loc la sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021 a evidențiat, de asemenea, un trend de creștere a diversificării criptoactivelor în portofoliile investitorilor individuali, unele monede alternative crescând în popularitate. Anul acesta, eToro a adăugat șapte criptoactive noi pe platformă pentru a susține această cerere crescută de diversificare și intenționează să adauge mai multe.

A fost un început foarte puternic al anului 2021, iar eToro rămâne bine poziționat pentru a obține o cotă de piață considerabilă dintr-o piață globală în creștere.”

Cele mai importante repere: 

  • eToro a înregistrat 3,1 milioane de noi utilizatori în primul trimestru al anului 2021, față de 1 milion în trimestrul anterior și 5.2 milioane pe parcursul întregului an 2020.
  • Numărul total de tranzacții efectuate pe platformă a ajuns la 210 milioane în T1, o creștere de 233% față de primul trimestru al anului 2020, determinat de cererea puternică de acțiuni și criptoactive.
  • eToro își va publica rezultatele financiare provizorii complete din primul trimestru al anului 2021 în următoarele săptămâni.
  • eToro intenționează să lanseze în 2021 aplicația eToro Money și cardul de debit în Marea Britanie și UE. Aplicația se va conecta direct la conturile de investiții eToro ale utilizatorilor și va permite depuneri și retrageri instantanee, precum și servicii financiare suplimentare.
  • Compania a adăugat șapte criptoactive noi pe platformă pentru a răspunde cererii crescânde a clienților și pentru a spori diversificarea clasei de active.
  • Dr. Hedva Ber, fost supraveghetor bancar în Israel, s-a alăturat recent echipei de management în calitate de COO la nivel global și co-adjunct CEO, alături de Shalom Berkovitz, CFO al eToro și co – vicepreședinte executiv care supraveghează  echipele financiare la nivel global, precum și activitatea companiei în Marea Britanie, SUA și Asia. Dr. Ber va conduce infrastructura operațională eToro, guvernanța corporativă, operațiunile privind conformitatea și reglementarea, operațiunile legale, gestionarea riscurilor și eforturile de responsabilitate socială.

Informații pentru investitori actualizate în iunie 2021 găsiți  aici

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...