În anul 2011 românii au fost obligați să achite o „taxă” de cogenerare pentru fiecare MWh consumat, cu scopul finanțării construcției de noi centrale/modernizarea celor existente, care să aibă o eficiență superioară și astfel să ajungă să producă energie electrica și termică mult mai ieftină în viitor, respectiv să se ajungă ca într-un termen de cca. 5-10 ani costurile cu energia să fie mai mici și consumatorii să ajungă să plătească mai puțin.
Cu alte cuvinte consumatorii plăteau o sumă de bani în avans, se înlocuiam/modernizau centralele existente, cu unele care vor consuma mult mai puțin și astfel efortul consumatorilor era răsplătit prin faptul că vor plăti mai puțin în viitor.
Un principiu sănătos.
Dar ce avem astăzi la 9 ani de la introducerea „taxei” de cogenerare:
- foarte puține centrale de cogenerare care să aducă speranța unei facturi mai mici în viitor sau chiar siguranța accesului la energie termică;
- prețurile energiei electrice pentru populație au crescut în aceeași perioadă pentru populație cu 48,58%;
- valoarea „taxei” de cogenerare s-a triplat în cei 9 ani de la introducerea ei.
Astfel, de la 1 noiembrie 2020 „taxa” de cogenerare crește de la 19,14 lei/MWh (16,09 lei/MWh fără TVA) la 28,97 lei/MWh (24,25 lei/MWh fără TVA).
Ponderea „taxei” de cogenerare în factura unei case cu un consum mediu lunar de 120KWh era înainte de 1 noiembrie 2020 de 3% și va ajunge în prezent la 3,75%, respectiv ridică valoarea facturii lunare pentru o casă cu 0,8%.
Valoarea creșterii facturii de energie electrică nu este mare, în schimb impactul „deturnării” banilor „investiti” de consumatori pentru un viitor mai bun (siguranța aprovizionării și speranța unor prețuri mai mici la energie electrică), prin construirea unor centrale de înaltă eficiență se va răsfrânge puternic asupra acestuia.
Specularea unor articole din Directiva Europeana privind producerea de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență (Directiva 2004/8/CE), care a permis continuarea „subvenționării mascate” (interzisă de practicile Uniunii Europene) a sistemului de producție a energie termice, prin această „taxă” de cogenerare de pe facturile consumatorilor.
Directiva Europeană prevedea dezvoltarea de centrale de cogenerare cu randamente de 75-80%, respectiv centrale în care costurile cu combustibilul se reduce de 2,5 ori, permitțând astfel posibilitatea reală de scădere a prețului energie electrice și energie termice (randamentul CET urilor romanesti vechi fiind estimată în unele lucrări la cca 30%).
Lipsa căldurii, lipsa apei calde, prețurile tot mai ridicate la energie și căldură, sunt un efect direct și al acestor acțiuni care făceau să pară că totul este bine și frumos.
După 9 ani de „investit” (construcția unor centrale de cogenerare de înaltă eficiență), consumatorii nu regăsesc obiectivele acestea, dar sunt și vor fi răsplătiți cu taxe tot mai mari, deoarece și problemele sunt tot mai mari.
