Finanţare pentru reducerea eroziunii Litoralului

Date:

Finanţarea unui proiect major privind „Reducerea eroziunii costiere Faza a II-a (2014-2020)”, în valoare de aproximativ 710 milioane de euro (fără TVA), a fost semnată de ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb și de directorul general al Administrației Naționale Apele Române (ANAR), Victor Sandu, în prezenţa prim-ministrului Viorica Dăncilă și a ministrului apelor și pădurilor, Ioan Deneș. ANAR este beneficiarul proiectului.

În context, ministrul Ioan Deneș a subliniat că proiectul „este printre cele mai mari derulate în România pe fonduri europene” şi „vizează trei componente, niciuna mai importantă decât celelalte. În primul rând, prin reconstrucția stăvilarelor Edighiol și Periboina se va reduce eroziunea costieră, dar, în același timp, se va proteja, în acea zonă, Rezervația Biosferei Delta Dunării, având în vedere că zona acelor stăvilare se află în partea sudică a Rezervației. A doua componentă se referă la faptul că prin eliminarea eroziunii costiere se asigură protecția localităților menționate în proiect, aflate pe litoralul Mării Negre. Ca să vă dau numai un indiciu, o zonă pe care vom acționa este cea a Cazinoului din Constanța. A treia componentă, dar nu și ultima, este cea recreațională. Derularea proiectului prevede extinderea plajelor care nu au fost realizate în etapa I, acum ajunse la dimensiuni foarte mici în urma eroziunii. La final, suprafața totală pe care o recuperăm, adică plaje unde românii se pot relaxa în concedii de odihnă, este de 2,26 milioane metri pătrați de plaje noi”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Concursul National Arena Urşilor Junior 2024

Liceeni din intreaga tara au infruntat celebrii ursi din...

PPC blue, noua aplicație pentru telefonul mobil, destinată șoferilor de mașini electrice

PPC Blue, compania din cadrul grupului PPC în România...