Fond de solidaritate OMS-UNICEF pentru combaterea Covid-19

Date:

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF au încheiat un acord de colaborare prin crearea Fondului de solidaritate pentru combaterea Covid-19, susținut de Fundația Națiunilor Unite și de Fundația Filantropică Elvețiană. Inițiatorii subliniază că fondul „a fost constituit pentru a facilita o reacție globală fără precedent, sprijinind Planul strategic de pregătire și reacție al OMS. Conform acordului, o primă parte din sumele acumulate în Fond (în prezent, peste 127.000.000 USD) va fi alocată către UNICEF pentru activitățile pe care le desfășoară cu copiii și comunitățile vulnerabile din întreaga lume”. Sumele vor fi alocate instruirii și echipării comunităților și personalului sanitar pentru prevenirea, depistarea și tratarea Covid-19. Totodată, „Fondul va ajuta țările să își dezvolte capacitatea sanitară și să atenueze impactul social al coronavirusului, în special efectele asupra femeilor, copiilor și grupurilor sociale vulnerabile. De asemenea, Fondul va susține accelerarea activităților de cercetare și dezvoltare pentru crearea unor tratamente și vaccinuri”.

OMS preconizează îndreptarea resurselor către: „OMS – pentru activitățile de urmărire a răspândirii virusului, pentru evaluarea lipsurilor și nevoilor, asigurarea echipamentului de protecție personală pentru profesioniștii din linia întâi, asigurarea aparaturii de laborator și de testare în țări din toată lumea și informarea populației și personalului de intervenție din linia întâi cu privire la cele mai noi îndrumări tehnice; UNICEF – pentru a lua măsuri ca toți copiii și familiile din întreaga lume să primească toate informațiile științifice necesare, cele mai noi îndrumări ale OMS și informații pertinente la nivel local, pentru a se putea proteja împotriva COVID-19; pentru a sprijini țările vulnerabile, prin asigurarea accesului la apă, servicii de salubritate și igienă, precum și prin măsuri elementare de prevenire și control al infectării; pentru a asigura accesul familiilor și copiilor vulnerabili la asistență medicală; CEPI, Coaliția pentru Inovații în Pregătirea pentru Epidemii, partener cheie care, în strânsă colaborare cu OMS, joacă un rol de lider în finanțarea cercetării și dezvoltării pentru producerea unor vaccinuri împotriva COVID-19”.

UNICEF informează că „va lua măsuri pentru ca familiile și comunitățile din cele mai vulnerabile țări să beneficieze pe deplin de intervenții și să aibă acces la apă, servicii de salubritate, igienă și alte măsuri de prevenție și control al infectării. De asemenea, prin vasta sa rețea de proiecte comunitare și programe de țară, UNICEF se va îngriji ca toți copiii, părinții/îngrijitorii și personalul din prima linie de intervenție, cum sunt asistenții sociali, cadrele didactice și personalul medical, să primească îndrumări fundamentate științific”.

Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al Organizației Mondiale a Sănătății: „Pandemia provocată de Covid-19 este fără precedent, impunând o reacție urgentă, bazată pe solidaritate internațională. Mă bucur că UNICEF s-a alăturat Fondului de solidaritate. Având în vedere vasta lor experiență în colectarea de fonduri și implementarea de programe, acest parteneriat ne va ajuta să colaborăm îndeaproape pentru a salva vieți”.

Henrietta Fore, director executiv al UNICEF: „Avem de-a face cu o situație de urgență nemaiîntâlnită, care impune o reacție extraordinară. Avem nevoie de implicarea tuturor – cetățeni, corporații, fundații, guverne și alte organizații din întreaga lume. UNICEF se bucură să se alăture Fondului de solidaritate pentru combaterea Covid-19. Parteneriatul va susține eforturile pe care le facem pentru consolidarea sistemelor medicale și de salubritate, precum și pentru protejarea celor mai vulnerabile familii împotriva efectelor în cascadă pe care COVID-19 le are asupra unor sisteme sanitare deja suprasolicitate.”

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica gata de start!

La FoodINTELForum, ne bucurăm să avem alături Aqua Carpatica,...

Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor

Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea”...

„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie

Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut...

Parlamentul European a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare”

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor...