Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat primele două garanții în Programul Start Up Nation

Date:

image002Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat primele două garanții pentru creditele punte destinate implementării  proiectelor din Programul Start Up Nation. Lansat în urmă cu câteva zile, produsul de garantare dedicat companiilor eligibile în Program își dovedește atractivitatea prin procedura de accesare simplificată și costurile foarte accesibile  – comisionul de maxim 2,48% pe an, optimizat ca urmare a cooperării cu Fondul Român de Contragarantare.

Finanțările pentru investițiile  celor două start-up-uri, ambele din domeniul producției, sunt acordate de băncile partenere în Program, valoarea acestora atingând limita de 200.000 de lei/beneficiar, iar FNCGIMM garantând în proporție de 80% creditul acordat.

„Prin lansarea acestui nou produs de garantare pentru start-up-uri (la un cost redus cu o treime față de cel standard) ne raliem conjuncturii economice și imperativelor sectoriale ale industriilor aflate în plină dezvoltare, care deschid mult mai multe posibilități de construcție și creștere a companiilor aflate la început de drum,  structuri atât de importante în dinamica  unui ecosistem de business solid.

In momentul de față există deja  pe fluxul operațional de acordare și alte cereri de garantare, destinate start-up-urilor de pe întreg teritoriul tării, din domenii diferite de activitate, ceea ce confirmă eforturile depuse de FNGCIMM și Fondul Român de Contragarantare de a oferi un sprijin  consistent, real și pragmatic celor care au ales drumul antreprenoriatului” – a declarat Alexandru Petrescu (foto), Director General FNGCIMM.

Garanția FNGCIMM poate fi obținută de orice companie din categoria IMM, inclusiv start-up, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, eligibile conform reglementarilor interne ale băncii finanțatoare.

* * *

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.
Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.
FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (European Association of Guarantee Institutions – asociație ce reunește peste 40 de fonduri de garantare și contragarantare din 21 de țări europene, Bosnia Herțegivina, Rusia și Turcia), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...